RSS
 

139 de ani de bibliotecă publică la Brăila

21 Aug

Poate nici o altă perioadă din istoria Brăilei nu a fost atât de înfloritoare și propice dezvoltării economice și culturale cum a fost secolul 19. Pe fondul înnoirilor și progresului în toate aspectele vieții, în anul de grație 1881 ia ființă la Brăila prima bibliotecă publică, la inițiativa unor personalități marcante ale urbei precum: faimosul farmacist Constantin Hepites, avocatul Ieronim Gold, prof. Atanasie Popescu și alții.

Efortul comitetului de inițiativă dă roade și pe 23 August 1881 Regele Carol  I al României emite Decretul cu nr. 2134, prin care se autorizează deschiderea și funcționarea, în urbea Brăila, a bibliotecii publice și a muzeului științific.

La fel de important ca și decretul de înființare este primul statut al Bibliotecii care prevedea de la bun început caracterul public al instituției și profilul enciclopedic al colecțiilor. Primul sediu al Bibliotecii a fost Liceul Real, actualmente Colegiul Național Nicolae Bălcescu, al cărui director, Atanasie Popescu, aflat și în postura de responsabil al bibliotecii a organizat cataloagele și fondul de carte. De-a lungul  timpului biblioteca a slujit comunitatea aproape permanent, aceasta fiind închisă numai în timpul perioadei de ocupație a Brăilei din primul Război Mondial, când a și pierdut o parte importantă a colecției de documente. Prin eforturile deosebite și strădania lui Atanasie Popescu biblioteca este reorganizată și își reia activitatea.

Carte poștală aflată în colecțiile bibliotecii

În decursul timpului instituția a funcţionat în diferite locații și sub diferite denumiri: Biblioteca Publică a comunei, Biblioteca Populară, Biblioteca Centrală a raionului Brăilei, Biblioteca Municipală, iar de la centenar, din 1981, s-a numit Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila.

Dintre momentele importante ale evoluției sale ca instituție info-documentară merită să amintim anul 1961când a avut loc organizarea științifică a colecțiilor și se adoptă accesul liber la raft al utilizatorilor, precum și anul 1970 când fondul de carte este așezat pe formate, iar cataloagele generale și speciale devin surse indispensabile de informare pentru utilizatori.

Datorită extinderii colecțiilor în 1972 Biblioteca primește un sediu nou situat în Piața Poligon nr. 4, unde funcționează până în 1994, când primește un spațiu provizoriu, dar cu o suprafață generoasă în Casa Tineretului.  Un pas important pentru informatizarea bibliotecii are loc în 1996, când începe utilizarea bazelor de date în activitatea biblioteconomică, utilizându-se cataloagele electronice în detrimentul celor pe fișe. Concomitent începe activitatea de digitizare a publicațiilor periodice și se asigură accesul la Internet pentru comunitate. Din anul 2000 tranzacțiile de împrumut a documentelor către utilizatori se fac în sistem automatizat.


Biblioteca a funcționat provizoriu în spaţiul din Casa Tineretului în perioada 2004-2013

În 2013 instituția se mută într-un spațiu extins și modernizat specific activității de bibliotecă, un spațiu ce răspunde nevoilor tot mai complexe ale comunităţii privind lectura şi informarea.

În acest moment biblioteca îşi desfăşoară activitatea în trei corpuri de clădire, ce ocupă o suprafaţă de 3.700 mp, delimitată de străzile Oituz, Piaţa Poligon, str. Belvedere.

Clădirea de patrimoniu, structurată pe două nivele, este construită în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în stil neoclasic, sub forma unei case boiereşti, fiind ridicată şi locuită de familia Alexandrescu, importanţi negustori din portul Brăila. Picturile interioare și plafoanele sunt spectaculoase, pictate în diverse stiluri: rococo, grecesc, oriental. La parter predomină pictura în stil rococo, cu excepţia unei încăperi, camera maură, cu plafonul pictat în stil oriental. Coloanele de la parter sunt îmbrăcate în marmură, iar oglinda scării interioare este concepută în stil veneţian. Avariată puternic de cutremurele din 1977, 86 și 90, clădirea a beneficiat în anii 2003-2004 de lucrări complexe de consolidare, conservare și restaurare, reușindu-se cu măiestrie recuperarea fondului decorativ original. Aici funcționează Secția Împrumut carte pentru adulți, la parter aflându-se colecțiile de beletristică română și străină, iar la etaj cărți din alte domenii ale cunoașterii.

Concomitent cu restaurarea clădirii de patrimoniu din Str. Oituz au început lucrările de reabilitare a clădirii din strada Belvedere nr. 3, în cadrul aceluiaşi proiect. Aici s-au amenajat noi servicii destinate utilizatorilor în cadrul secţiilor: Centrul Multilingv şi Colecţii Speciale. Fond Tradiţional și Depozit Legal.

Al treilea corp al Bibliotecii, care este cel mai nou  a fost inaugurat în 12 septembrie 2013. Clădirea a fost realizată printr-un program de finanţare din partea Uniunii Europene, fiind singura bibliotecă din țară care s-a bucurat de o astfel de investiție, în valoare de 2,8 mil. euro. Construcţia, compusă din subsol şi 3 nivele găzduiește compartimentele tehnice (etajele 2,3), Sala de Lectură (et. 1), Mediateca, Ludoteca și Punctul de înscriere (parter). La subsol sunt depozitele secţiilor de împrumut, Depozitul general de Publicații aferent Sălii de Lectură şi Depozitul Legal.

La ceas aniversar, când Brăila sărbătorește 139 de ani de bibliotecă publică, ne întoarcem cu gândul de recunoştinţă la toţi cei care au contribuit la nașterea și evoluția ei. La mulți ani bibliotecii și oamenilor care o slujesc!

Laura Caplea, bibliotecar

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply