Imagini de la ultima seară a Festivalului de Film Francez, 19.03.2023, cu o peliculă aplaudată la final: “Le dernier jouet”. O comedie spumoasă despre un subiect foarte serios: bogați și sărăci.
Mediateca Bibliotecii Județene a fost arhiplină, am suplimentat numărul de locuri pentru cele 40 de persoane participante. Înseamnă că există interes pentru astfel de manifestări.

Ziua de sâmbătă a adus trei filme, cu trei tematici diferite:
– de la ora 11.00- “Le chêne”, un documentar apreciat de cei 30 de adolescenți prezenți în sala Mediatecii.
– de la ora 17.00, “La petite bande”, o comedie care a stârnit hohote de râs, dar a și pus pe gânduri audiența cu o temă de actualitate: poluarea apelor de către industrie.
– de la ora 19.00, “Les enfants des autres”, un film tulburător, “émouvant” după cum au sintetizat spectatorii despre sentimente materne, speranța unei noi relații, eșec.


În prima seară a Festivalului am putut urmări de la ora 18.00, un film dulce-amar despre iubire, indiferent de condiții: “L’innocent”. Pelicula a fost lansată anul trecut, în cadrul Festivalului de la Cannes și a primit deja unsprezece nominalizări, între care: Cea mai bună actriță în rol secundar și Cel mai bun scenariu.
Festivalul Filmului Francez a fost organizat la la Brăila împreună cu Cinefeel, iar coordonator din partea Bibliotecii a fost dr. Eduard Claudiu BRĂILEANU, șef serviciu Relații Publice. Mulțumim Dan Ciurea (Cinefeel), mulțumim Institutului Cultural Francez, mulțumim colegilor aflați la datorie în acest weekend pentru ca Festivalul să se desfășoare conform așteptărilor: Buzdugan Steluța, Ene Irina, dr. Eduard Claudiu Brăileanu.
Text: dr. Eduard Claudiu Brăileanu