RSS
 

A apărut noul număr al Revistei “Noi”

20 Dec

Marți, 20 decembrie, la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila a avut loc lansarea Revistei NOI a Penitenciarului Brăila ( an VII, nr.13/2016).  Apărută cu sprijinul Bibliotecii, revista cuprinde creațiile literare ale unor persoane care își ispășesc la penitenciar diverse pedepse.

În cadrul evenimentului persoanele private de libertate au susţinut împreună cu preotul Bogdan Dănuţ un recital de colinde. De asemenea, a fost organizată o mini-expoziție ce cuprinde diverse decorațiuni de iarnă realizate în penitenciar. Manifestarea a fost moderată de Ion Volcu, șef birou în cadrul Bibliotecii.

Vă amintim că Biblioteca Județeană „Panait Istrati” desfășoară la Penitenciarul Brăila un program socio-cultural numit “Șanse prin comunicare” inițiat din anul 2009. Revista “Noi” reprezintă  una dintre activitățile proiectului, care încurajează detinuții cu talent în arta scrisului să-și publice creațiile. Periodic în cadrul Bibliotecii se organizează expoziții de pictură sau de obiecte decorative executate în diverse tehnici, confecționate în Penitenciar.

 

Laura Caplea,

bibliotecar

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply