RSS
 

A.S. Pușkin – Magie, Repere și Destin!

17 Feb

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează luni, 20 februarie 2017, ora 14.00, evenimentul „A.S. Pușkin – Magie, Repere și Destin!” în parteneriat cu Asociația „Obștea Cazacilor” din România, Școala gimnazială „A.S. Pușkin” și Liceul de Artă „Hariclea Darclee”. Manifestarea comemorează 180 de ani de la moartea lui Aleksandr Sergheevici Pușkin, cunoscut poet și dramaturg rus, considerat întemeietorul literaturii ruse moderne.

Evenimentul cuprinde recitaluri de poezie, cântece, dansuri și momente de teatru. Cu acest prilej vor fi organizate două expoziții: una de cărți poștale ilustrate rusești aflate în colecțiile speciale ale Bibliotecii și expoziția “Matrioșka” de desene realizate de copii la Atelierul de pictură desfășurat săptămânal în Bibliotecă. Moderează Ion Volcu, șef birou Colecții Speciale. Centrul Multilingv din cadrul Bibliotecii.

Intrarea este liberă.

Laura Caplea

 

 
 

Leave a Reply