RSS
 

Arc peste timp, expoziție documentară

27 Aug

Se știe că cel mai elegant și fascinant mijloc de răscolire a sentimentelor sau de încredințare a informațiilor a fost, este și nădăjduim că va rămâne, cartea. Cartea, care în chip minunat își află cel mai bine odihna și împlinirea pe rafturile Bibliotecilor.

În lucrarea sa, “Biblioteca și Muzeul municipiului Brăila”, Atanasie Popescu menționa că în acest oraș (Brăila) „lipsește cel mai puternic mijloc pentru lățirea culturii: o bibliotecă la îndemâna tuturor”.

Astfel prin Decretul nr. 2134 din 23 august 1881 semnat de Regele Carol I se autorizează „deschiderea și funcționarea în urbea Brăila a bibliotecii publice și muzeului științific, fondate din inițiativă privată, după statutele și regulamentul întocmit”.

Astăzi la 140 ani de la înființare Biblioteca Publică “Panait Istrati” se dovedește din plin a fi părtașa unui fenomen de adaptare, devenire și altoire. Pornind de la o simplă înfrățire de rafuri încărcate cu cărți și publicații periodice, astăzi, în luminile ei calde sau în discreția umbrelor sale răcoroase au apărut fenomene și manifestări dintre cele mai diverse, care dau culoare și consistență acestei instituții. În urma împletirii fericite a harului creator cu empirismul ni se înfățișează astăzi o ctitorie pregătită să facă față celor mai diverse solicitări.

Diversificarea serviciilor, informatizarea lor sau deschiderea maximă către loisir fac din Biblioteca Județeană “Panait Istrati” un loc efervescent și agreabil, unde, oricine se apropie, primește o mână de ajutor. Într-o actualitate impregnată din ce mai mult de nesiguranță și egoism, găsim în Bibliotecă Publică “Panait Istrati” o alăturare pe care nu o întâlnim prea des în lumea de azi: bogăție și altruism, abundență și dorința de a împărți, este ceea ce Biblioteca oferă cu precădere atât sufletului cât și minții.Pentru cei care doresc să ne fie alături la ceas aniversar îi invităm să consulte documentele aflate în vitrinele expoziționale care conțin: volumele aniversare – 125, 130 și 135 de ani de bibliotecă publică la Brăila, ex-libris-uri, documente editate de instituție.

Expoziția este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply