RSS
 

Arta sticlei în mâinile copiilor. Vezi aici care sunt creațiile care au uimit

13 Aug
  • Tablouri, inele, pandantive, brelocuri din sticlă – iată care au fost realizările copiilor participanți la Atelierul de Sticlărie din cadrul Clubului de vacanță * Camelia Neagu-Cogălniceanu i-a invățat pe cei mici timp de o săptămână cum anume se pot îmbina bucățelele de sticlă pentru ca, odată fuzionate la cuptor, să uimească

 

Atelierul de Sticlărie organizat în cadrul Clubului de vacanță la Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila s-a desfășurat în perioada 3 – 7 august 2015, la Mediatecă. Sub coordonarea Cameliei Neagu-Cogălniceanu, participanții au realizat adevărate bijuterii din sticlă. Prima încercare – realizarea unui breloc de sticlă.

Sticlarie

Cu migală, atenție și dăruire, bucățelele minuscule de sticlă colorată au prins viață în mâinile învățăceilor și au căpătat contur.

A doua zi, copiii au făurit, după propriul desen, tablouri minunate. Alții, ceva mai inventivi au decis să execute pandantive și chiar inele din sticla frumos colorată. Și cum orice creație trebuie pusă în valoare cât mai bine, fiecare participant și-a fotografiat opera și s-a mândrit cu ea pe rețelele de socializare.

Sticlarie 1

După realizarea produselor acestea au fost preluate de coordonatorul atelierului, artist în sticlă decorativă, și arse în cuptor. Așa a început munca sticlarului, aici intervenind priceperea făuritorului sticlei. La câteva zile distanță, cei mici au revenit pentru a vedea rezultatele muncii lor. Atât de schimbate au părut câteva lucrări încât unii dintre creatori nici măcar nu le-au mai recunoscut.

Cu toții s-au arătat încântați de minunățiile realizate cu propriile mânuțe. Cu zâmbetul pe buze, unii dintre copii au susținut că operele lor au întrecut așteptăriile fiind cu mult mai frumoase, acum, la final.

sticlarie 2

 

Creațiile tuturor vor putea fi admirate, vineri, 14 august, de la ora 19.00, în cadrul evenimentelor ce vor fi organizate cu ocazia Mega-petrecerii care încheie Clubul de vacanță.

 

Teodora Soare

 

 

 
 

Leave a Reply