RSS
 

Atelier educativ “Povești cu Zâna Măseluță”

29 Oct

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila găzduiește un nou atelier dedicat atât copiilor, cât și adulților. „Povești cu Zâna Măseluță pentru copii și părinți” este un atelier de educație privind igiena orală, susținut de dr. Oana Pireu. Întâlnirile vor avea loc sâmbăta, în zilele de 10 și 17 noiembrie, 8 și 15 decembrie 2018, de la ora 10.00.

Coordonatorul activității își propune să realizeze două grupe, ambele formate din cinci copii, însoțiți de un părinte/bunic. Grupa I: copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, grupa II: copii cu vârste între 8 și 12 ani. Informații și înscrieri la Secția împrumut pentru copii. Ludotecă din cadrul bibliotecii.

Atelierul face parte din activitățile propuse în cadrul proiectului „Fabrica de Povești: Proiect inter-generațional” finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Menționăm că proiectul, al cărui manager este dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șeful serviciului ”Relații cu Publicul” din cadrul bibliotecii, a fost câștigat de instituția publică anul acesta.

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply