RSS
 

Atelierele bibliotecii la Festivalul Peștelui

20 Sep

Trei zile de veselie și creativitate la atelierele pentru copii pregătite de bibliotecari.

Încă de joi, 16 septembrie, din prima zi a tradiționalului Festival al Peștelui, Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila a desfășurat numeroase activități recreative pentru cei mici. Alături de colegii noștri de la Secția Împrumut pentru Adulți și de la Centrul Multicultural au fost și voluntari adolescenți, care au lucrat cu copiii semne de carte, au cusut și au colorat peștișori, nuferi și păsări.

În afară de atelierele de confecționat obiecte cu tematică pescărească, Biblioteca a mai pregătit o surpriză pentru cei sosiți la Festival. Este vorba de o interesantă incursiune în istoria pescuitului la Brăila, prezentată în cadrul Expoziției ”Brăila – Tărâmul pescăresc de altădată”.

Expoziția a fost organizată de colegii de la Compartimentul Colecții Speciale și cuprinde documente din colecțiile Bibliotecii Județene și de la Arhivele Naționale – Serviciului Județean Brăila.

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply