RSS
 

Avocat vs. Scriitor – John Grisham

08 May

Întâmplări neașteptate, suspans și adevărul care amenință să iasă la suprafață, personaje care luptă pentru ca binele să triumfe – acestea sunt principalele coordonate ale unui thriller de calitate. Majoritatea romanelor lui John Grisham au specific juridic, fiind thrillere captivante, dar autorul surprinde și prin includerea altor teme în cărțile publicate – piața volumelor rare, vechi și a edițiilor princeps, care atrage sume fabuloase; lumea fotbalului. Indiferent de abordare, absolut fiecare titlu în parte este extrem de bine documentat, măiestria autorului aflându-se în detaliile pe care doar o parte a cititorilor le observă și apreciază pe deplin.

După câțiva ani în care a practicat dreptul, avocatul fin cunoscător al legilor, John Ray Grisham Jr. și-a schimbat cariera transformându-se între autor de succes cu volume traduse în peste 42 de limbi, la nivelul întregului glob. John Grisham s-a născut în Arkansas, pe 8 februarie 1955, într-o familie modestă. A absolvit Facultatea de Drept și a practicat avocatura pentru aproape 10 ani.

Prima sa carte „A time to kill” a văzut lumina tiparului în 1989, la patru ani după ce a început să o scrie. Scriitorul este unul dintre cei trei autori care vinde aproximativ două milioane de copii ale unei singure cărți, numai la primul tiraj, alăturându-se astfel clubului select din care fac parte Tom Clancy și J. K. Rowling.

Poate cea mai cunoscută carte a lui John Grisham, „The Firm” (Firma) s-a vândut într-un tiraj de peste 7 milioane de copii, volumul fiind ecranizat în anul 1993, filmul având-l pe Tom Cruise în rolul principal. Începând cu anul 2012 același titlu are și un serial care continuă povestea originală, acțiunea având loc după 10 ani.

Volumele scrise de John Grisham disponibile pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila se regăsesc în catalogul electronic – https://toread.bjbraila.ro/opac și vor putea fi împrumutate când se va relua activitatea cu publicul. 

Vă reamintim că Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila continuă tradiția, oferind servicii noi, exclusiv online. Pentru că ne dorim să vă aducem în atenție informații corecte, vă propunem o listă de resurse electronice atât în limba română, cât și în engleză, destinate copiilor, tinerilor și adulților: https://www.bjbraila.ro/informatideacasa/

Teodora Soare

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply