Sâmbătă, 2 februarie, biblioteca a găzduit o nouă întâlnire a participanților la Atelierul de geografie „Călători pe mapamond”, coordonat de colega noastră, Silvia Iacob.
De această dată micuții s-au plimbat virtual prin însorita Spanie, descoperind principalele obiective turistice, obiceiuri, gastronomie și personalități celebre. Călătoria a continuat cu jocurile geografice, apoi au realizat o hartă a Spaniei folosind atlase geografice și hârtie de calc. La fiecare întâlnire copiii vor primi o viză pe pașaportul de cititor “Călător pe mapamond”, aștfel încât cei mici sunt încurajați să nu rateze nicio plimbare spre destinațiile propuse de noi.
Laura Caplea