Toți cei interesați de studierea limbii germane, indiferent de nivel sau vârstă, sunt așteptați la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” vineri, 16 martie, ora 15.00, la un work-shop interactiv de limba germană susținut de studenți ai Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.
Întâlnirea are loc în cadrul Proiectului Gutenberg, care este la ora actuală cel mai mare proiect germanofon din România. „Caravana Gutenberg” constă în vizitarea liceelor cu predare a limbii germane fie ca limbă maternă, fie ca limbă străină, din diferite oraşe din România, precum şi a universităţilor şi instituţiilor germanofone din România și Germania. Proiectul urmăreşte promovarea culturii și limbii germane într-o manieră interactivă și atractivă, precum şi stimularea implicării tinerilor vorbitori de limba germană în activităţile organizaţiei.
Laura Caplea