RSS
 

Cartea vie a profesiei, a II-a ediție, 23 mai 2018

25 May

Elevii din clasele a XI-a și a XII-a au fost invitați pe 23 mai 2018, la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila la evenimentul “Cartea vie a profesiei” – o activitate non-formală prin care tinerii sunt ajutați să se orienteze către o meserie.

Au participat peste 20 de specialiști: polițist, avocat, medic, asistent, profesor, arhitect, specialist IT, psiholog, scriitor, jurnalist, economist, inginer, pompier, antreprenor, actor/regizor, jandarm etc, iar elevii au avut posibilitatea să le adreseze acestora întrebări legate de profesiile lor. Tinerii au descoperit astfel secretele anumitor profesii, ce studii sunt necesare și ce pași trebuie urmați pentru a deveni ceea ce-și doresc.

Mulțumim tuturor lectorilor/”cărți vii” care au fost alături de noi și le-au vorbit tinerilor despre profesiile lor: Vera Maxim – antreprenor, Cătălin Braicovici – mediator, Cati Lupașcu – jurnalist, colonel Ilie Ion și Ștefan Stoian – pompieri, Nicoleta Codrescu – inspector specialitate Centrul Antidrog, Angelica Tudose și Lenuța Măgăriță – asistente medicale, Ana Coman – profesor, Steluța Nedelcu – medic, Anca Cismaru – regizor teatru, Florica Berdei – psiholog, Mariana Lemnaru și Daniel Gaceu – ofițeri penitenciar, Lenuța Done – jurist, Leopa Adrian și Alina Cioromele – Facultatea de Inginerie Brăila, Silviu Radu – scriitor, Angelică Ionescu și Mădălin Nistor – jandarmi, Ion Bobaru – farmacist, Mihai Caracostea – specialist IT, Anna Sarău și Simona Costescu – polițiști, Camelia Vechiu și Gianina Negrău – Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Brăila, Daniela Moșneag – economist și Carmen Țigău – arhitect.

Proiectul a continuat și joi, 24 mai, între orele 12.00 – 14.00, la Sala de Lectură a bibliotecii. Coordonatorii proiectului “Cartea vie a profesiei” sunt Roxana Neagu și Teodora Soare. Mulțumim Primăriei Brăila pentru implicare și sprijin!

 
 

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply