Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila caută 5 voluntari pentru a
desfășura activități culturale împreună cu 5 bibliotecari în cadrul
proiectului Erasmus+: Biblioteca, motorul incluziunii sociale în
comunitate, nr. proiect: 2019-1-RO01-KA104-061765.
Candidații selectați vor lucra, în funcție de aptitudini și experiență, cu următoarele categorii de public:
1. Persoane în vârstă, din cămine de bătrâni, spitale etc. – 1 voluntar;
2. Minorități etnice reprezentative în zona Brăilei (greci, ruși-lipoveni, romi etc.) – 1 voluntar
3. Persoane în vârstă care se pot deplasa la Bibliotecă – 1 voluntar;
4. Copii cu C.E.S (cerințe educative speciale) – 1 voluntar;
5. Persoane din mediul carceral – 1 voluntar.
Oferim:
– instruire în cadrul unei mobilități internaționale în țările agreate
de programul ERASMUS+ (cazare, transport și masă asigurate prin
proiect);
– un mediu prietenos de lucru, în care vă puteți dezvolta creativitatea;
– adeverință de participare într-un proiect european.
Solicităm:
– candidatul trebuie să propună un plan de activități desfășurate
pentru o singură categorie de public din cele enumerate mai sus
(periodicitate săptămânală);
– seriozitate;
– dorință de implicare.
Cei interesați pot depune la sediul Bibliotecii (persoană de contact:
dr. Claudiu BRĂILEANU), până pe data de luni, 14 octombrie 2019, ora
16.00, un dosar conținând următoarele documente:
– CV;
–
scrisoare de intenție, în care să precizeze cu ce categorie de public
dorește să lucreze și un plan orientativ de activități propuse;
– cerere de înscriere la concursul de selecție.
Selecția se face în două etape: analiza dosarului depus și interviu, în
data de miercuri, 16 octombrie 2019. Rezultatele finale vor fi
comunicate joi, 17 octombrie 2019, până la ora 16.00.