RSS
 

Citim împreună! ZICI 2022

03 Feb

Ziua Internaţională a Cititului Împreună este un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări. Credem că cititul împreună, în special între adulți și copii, este una dintre cele mai frumoase activități, mai ales dacă e făcută cu drag și cât mai des. Fiecare copil merită să i se citească cel puțin 20 de minute pe zi, începând din prima zi de viață și până când poate citi singur.

Biblioteca a pregătit mai multe sesiuni de lectură:

• Zeci de bibliotecari publici și școlari, împreună cu invitații lor din toată țara vor citi povești online pe platforma Zoom. Invitata Ludotecii brăilene la acest eveniment este Roxana Ioana Dan, membră a grupului artistic Nino Nino, care va lectura propria-i poveste din cartea “Nino Nino și poveștile copilăriei”, apărută la editura Leviathan. Joi, 3 februarie, împreună cu elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială din Gropeni vom descoperi povestea “Vivi și copacul roditor” de Dana Cristiana Maier. Coordonator: Doinița Mihaela Stanciu;

• La Centrul Multifuncțional din Lacu Dulce se va desfășura clubul de lectură “Timpul Poveștilor” dedicat copiilor care provin din familii defavorizate și din comunitatea romă. Coordonator: Laura Caplea;

• Citim povești împreună cu copiii cu cerințe educaționale speciale la Centrul Școlar de Educație Incluzivă. Coordonator: Camelia Aurelia Cherciu;

• Sesiune de lectură “Poți să-mi zici povestea ta?” organizată la Secția Împrumut Cărți pentru Adulți din cadrul bibliotecii, cu participarea membrilor clubului de lectură “Dar dacă finalul ar fi altul” coordonat de Olimpia Moraru și elevii Școlii Gimnaziale Nedelcu Chercea Brăila, însoțiți de prof. Simona Apostolescu. Vom intra în atmosfera poveștilor, rând pe rând, dând viață fermecătoarelor personaje ale lui Ion Creangă. Coordonatori: bibliotecarii secției Împrumut Adulți.

Cei care doresc să participe sunt bineveniți!

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply