RSS
 

Conferinta generala ANBPR Gura Humorului 2010

28 Apr

E-aptitudini prin biblioteca publica este tema sub auspiciile careia ANBPR a organizat Conferinta Generala la Gura Humorului, în perioada 22-24 aprilie 2010.

Manifestarea a adus în dezbatere subiecte de maxima actualitate pentru bibliotecari, în contextul modernizarii acestei profesii, prin dobândirea de noi competente IT.

La conferinta au participat personalitati notabile din domeniul biblioteconomiei: Hermina G.B. Anghelescu – profesor la Universitatea din Detroit, School of Library and Information Science, Paula Apreutesei – reprezentant Microsoft România, Valentin Negoita – coordonatorul proiectului e-Skills în România, oficialitati locale si membrii ai Asociatiei. Au sustinut prezentari colegii nostrii din tara, care au facut cunoscute realizarile lor prin intermediul programului Biblionet.

IREX a venit cu ideea organizarii de workshop-uri sau ateliere creative menite sa dezvolte abilitatile de comunicare ale participantilor sau gestionarea unor situatii problematice într-un mod creativ si flexibil. S-a discutat despre cum sa avem o participare constanta pe retelele sociale on-line pentru schimb de experienta si promovarea activitatii profesionale. Atelierele creative au purtat titluri sugestive: „Improvizeaza-te!”, „Conecteaza-te!”, „Ce palaria mea?”, „Biblioteca în gura presei”, „Hai sa CPC-im cu spor!” si s-au dovedit a fi pe cât de educative, pe atât de distractive.

Un eveniment important al conferintei l-a constituit târgul de promovare a bibliotecilor-PROMOLIB, unde biblioteca noastra a prezentat în standul sau, într-un mod original si creativ, materiale menite sa-i promoveze activitatea. Desi ca numar de voturi Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila nu a iesit pe primul loc, modul atractiv de prezentare a surprins placut pe toti participantii la târg.(vezi foto)

Cu ocazia Zilei Bibliotecarului, pe 23 aprilie, a avut loc festivitatea de decernare a premiilor ANBPR pe 2009. Conferinta Generala ANBPR organizata cu sprijinul Bibliotecii Judetene „I.G. Sbiera” din Suceava, s-a dovedit a fi un eveniment de înalta calitate oferind ocazia unei întâlniri prin care bibliotecarii îsi sustin demersurile profesionale.

 

Laura Caplea

Bibliotecar

Câteva fotografii de la Târgul de promovare a bibliotecilor PROMOLIB:


 

Tags:

Leave a Reply