RSS
 

Cu drag, pentru mămici!

09 Mar

8 martie a fost o zi frumoasă și plină de bucurii la bibliotecă! Două clase de elevi de la Colegiul “Ana Aslan” au lucrat cu spor la realizarea unor felicitări handmade pentru mămici. După ce au cusut inimioare și floricele pe etamină, le-au aplicat pe felicitari și au scris mesaje de iubire către mame.

În timpul atelierului ne-am bucurat de vizita ambasadorului Poloniei la București, Marcin Wilczek, care a admirat minunățiile create de cei mici. Alături de ambasador s-au aflat și alte oficialități, printre care primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, care a stat de vorbă cu elevii și chiar i-a arătat unui copil cum să bage ața în ac. Vizita ambasadorului a continuat cu un tur al Bibliotecii, condus de Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției.

Răbdarea lor a fost răsplătită din plin: atelierul de lucru manual i-a învățat să coasă, iar mămicile lor primesc în dar cele mai frumoase felicitări. Merită laude și colegele noastre care le-au îndrumat mânuțele: Corina Ciuraru, Valentina Chiriac, Irina Ene, Leta Răileanu, Mihaela Lungu, Doina Lalu și Stela Buzdugan.

Laura Caplea

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply