RSS
 

“Easy Ways to Transfer Knowledge” la a 3-a întâlnire transnațională

16 Sep

În perioada 9-11 septembrie 2019 a avut loc în Polonia, la Gliwice, a treia întâlnire transnațională în cadrul proiectului ”Easy Ways to Transfer Knowledge”. Proiectul este finanțat prin Erasmus+ Parteneriate Strategice – educația adulților, administrat de Agenția Națională a Republicii Letone. În România proiectul este implementat de Asociația Inițiativa Cetățenilor Seniori și se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila.

La workshop-ul internațional de la Gliwice au fost participanți din fiecare țară parteneră: Letonia, Polonia. România, Bulgaria, Turcia. Din România au participat Viorica Alexandru, coordonator local și Laura Caplea, bibliotecar.

În cadrul întâlnirilor s-au prezentat: raportul intermediar, obiectivele și rezultatele proiectului realizate până în acest moment. De asemenea, s-au făcut comparații și s-au discutat diverse abordări ale politicilor educaționale din țările partenere. Fiecare organizație a prezentat o colecție de cinci idei de bune practici referitoare la educația civică, creativă, non-formală, incluziune socială și formarea adulților pe toată durata vieții.

S-a stabilit ca următoarea întâlnire să fie în luna octombrie în Bulgaria, la Sofia, unde va avea loc un workshop internaţional care propune metode non formale de lucru cu adulţii defavorizaţi. Apoi, în calitate de co-traineri, aceștia vor lucra la nivel local cu un grup de 20 de persoane.

”Easy Ways to Transfer Knowledge” se adresează personalului care lucrează cu adulții dezavantajați social, economic și cultural. Pe parcursul celor 18 luni de proiect partenerii vor realiza un manual care să prezinte cadrul instituțional si legal privind educația adulților, exemple de metode creative de lucru cu adulții mai puțin pregătiți de pe teritoriul țărilor partenere. Resursele vor fi produse în limba engleză și în limbile țărilor partenere și se va asigura accesul liber la acestea prin Internet, instituții de educația adulților, biblioteci și scoli.

Biblioteca Județeană Brăila organizează frecvent activități gratuite pentru vârstnici, adulți dezavantajați sau cu nevoi speciale, dintre care amintim: “Împreună suntem Bravo” (ateliere creative, handmade și lectură pentru persoane cu dizabilități intelectuale), Teatru pentru seniori, “Biblio amici pentru bunici”, “Eu, tu, noi și cancerul”- grup suport pentru persoanele diagnosticate cu cancer, programe culturale pentru persoanele din penitenciar, cluburi de dezvoltare personală, educație financiară, evenimente culturale, expoziții, dezbateri, întâlniri cu scriitori etc.

De asemenea, vă amintim că Asociația Inițiativa Cetățenilor Seniori, cea care implementează în România acest proiect, propune un stil de viață activ-creativ pentru seniori. Asociația utilizează experiența de viață și expertiza profesională a acestora în proiecte educaționale, civice și socio-culturale dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Din 2013 până în prezent a realizat mai multe proiecte cu finanțare europeană și a contribuit la biblioteca de resurse europene cu acces liber pentru voluntariat, învățare interculturală, protecția mediului, educație on-line, promovarea creativității și a competiției în acțiunile comunitare, dezvoltare personală și profesională a tinerilor și adulților.

Laura Caplea

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply