RSS
 

Expoziția documentară “Valurile Dunării”

30 Jun

În fiecare an, pe 29 iunie sărbătorim Ziua Internațională a Dunării. Evenimentul marchează semnarea la Sofia, în Bulgaria, la 29 iunie 1994, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (ICPDR).

Documentul asigură cooperarea dintre guverne, organizații non-guvernamentale, instituții de cercetare și industrie, această dată fiind marcată la nivel internațional la propunerea țărilor dunărene și sub auspiciile Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea.

Manifestările dedicate acestei zile se desfăşoară în toate statele dunărene, în vederea adoptării de măsuri şi strategii comune pentru protejarea fluviului european în faţa unor ameninţări diverse, precum fenomenele extreme (secetă sau inundaţii) sau poluări accidentale. De obicei, în zonele din apropierea malurilor fluviului sunt organizate, cu această ocazie, festivaluri, întâlniri publice, evenimente educative şi de divertisment.

Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din Europa, după Volga, izvorăște de sub vârful Kandel (1241 m), din Munții Pădurea Neagră, Germania. Important drum fluvial internațional, Dunărea străbate 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) are afluenți din alte șapte țări și trece prin patru capitale: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

Pe teritoriul României, cursul inferior al Dunării, se desfașoară pe o distanță de 1075 km între localitățile Baziaș și Sulina, făcând granița cu Serbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km), Republica Moldova (0,6 km) și Ucraina (53,9 km), colectând majoritatea râurilor din România cu excepția celor din Dobrogea.

Prezintă importanță deosebită pentru: navigație, hidroenergie, piscicultură, fiind totodată și o importantă sursă de apă pentru agricultură, industrie și populație.

Proslăvit şi cântat în operele marilor istorici, compozitori, poeţi şi pictori, în ultimele decenii Dunărea a devenit pentru majoritatea europenilor nu doar un simbol al unirii, dar şi un criteriu de înţelegere a responsabilităţii şi securităţii ecologice pentru fiecare dintre noi şi a generaţiilor viitoare.

Expoziția documentară “Valurile Dunării” este realizată de Silvia Iacob, bibliotecar.

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply