RSS
 

Ferestre spre Asia

30 May

Brăilenii sunt invitați începând de luni, 3 iunie, ora 17.00, la evenimentul „Ferestre spre Asia” – o serie de sesiuni interactive de prezentare a fascinantului continent asiatic. Workshop-urile vor fi susținute de Adriana Stoica, profesor la Universitatea Waseda, Tokyo. Intrarea liberă!

Programul sesiunilor:
Luni, 3 iunie, ora 17.00 – Japonia, între tradiție și tehnologie
Marți, 4 iunie, ora 17.00 – O lume incredibilă: Tailanda și Vietnam
Miercuri, 5 iunie, ora 17.00 – Mozaic cultural: Indonezia și Malaezia
Joi, 6 iunie, ora 17.00 – Forță, diversitate și mistere în India și China

Adriana Stoica este brăileancă, absolventă a Colegiului Național „Gh. M. Murgoci”. Este plecată în Japonia din anul 2006 ca student bursier Monbukagakusho prin programele MBA și PhD. În prezent este profesoară de limba și cultura română la Waseda University, Seikei University, Tokyo. Este inițiatoarea unui curs de limba și cultura română – Asahi Culture Center în Tokyo și fondatoare a grupului de voluntariat pentru promovarea României – Rumania Fureaishitsu.

Vă așteptăm la Sala Fănuș Neagu, et 3, la Biblioteca Județeană Brăila, Piața Poligon, nr. 4!

Laura Caplea

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply