RSS
 

Festivalul de C’Arte Brăila ediția a II-a

10 May

În perioada 12 – 14 mai 2016 Sala Polivalentă din municipiu va fi gazda Festivalului de C’Arte organizat de Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” și APLER- Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Lansări de carte, recitaluri de poezie, proiecție de film, concerte muzicale, conferinţe, dezbateri, expoziţii și întâlniri la care vor participa editori, scriitori, artiști, critici și alte personalități culturale – acestea sunt, pe scurt, evenimentele târgului de carte, aflat la a II-a ediție.

AFIS festival de carte

Evenimentul va debuta joi, 12 mai, la ora 16.00, cu o conferință de presă susținută de Viorel Mortu, vicepreședintele Consiliului Județean Brăila și Ioan Cristescu, preşedintele APLER. Sunt invitate numeroase edituri reprezentative pentru piaţa editorială românească naţională, regională şi locală. Vizitatorii Târgului vor avea la dispoziție un spațiul de lansări și unul de evenimente care vor prilejui întâlniri memorabile între cititori şi scriitori.

Partenerii Festivalului de C’Arte sunt: Opera Scrisă.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor şi Asociaţia Euro CulturArt. Parteneri media: Radio România Cultural , Observator Cultural și AgenţiadeCarte.ro.

Vă invităm, așadar, la Sala Polivalentă, la Festivalul de C’Arte Brăila – un eveniment apreciat şi așteptat cu multă bucurie, în egală măsură, de expozanți și de publicul cititor brăilean. Programul Festivalului de C’Arte pe zile  poate fi găsit aici:

http://www.bjbraila.ro/bjpi3/wp-content/uploads/2016/05/program-targ-de-carte.pdf.

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply