Atelierul de Grafică se bucură mereu de o participare activă a copiilor, care îndrumați de prof. Marilena Ioanid, descoperă pas cu pas noi tehnici de desen. Activitatea se desfășoară de două ori pe lună la Mediatecă și se adresează copiilor de 7-14 ani.
Tema ultimei întâlniri de sâmbătă, 26 ianuarie, a fost una tare jucăușă. De data aceasta, a fost rândul personajelor din desenele animate să-i ajute pe copii să exerseze cunoștințele acumulate în ședințele anterioare (linia, conturul, hașura, proporțiile, modalitățile de stilizare). Buna dispoziție creată, dar și felicitările pe care le-au primit, i-au determinat pe copii să mențină tema și pentru următoarea întâlnire.
Laura Caplea