RSS
 

În cadru … arta fotografică

19 Jan

Fotografia, fie că este făcută de un amator, fie că este realizată de un profesionist, a devenit parte a existenței noastre, mărturie a unor momente istorice ori a obișnuitelor întâmplări din viața fiecăruia, imortalizând diferite scene ale vieții. Evoluând de la fotografia alb-negru la fotografia color, a constituit de-a lungul timpului o modalitate de comunicare și de păstrare în memorie a unor momente sau imagini care au impresionat.

Există o diversitate de fotografii: fotografia tehnică, documentară, științifică, utilitară, de produs, de jurnalism etc. Se mai vorbește despre fotografia urbană, fotografia de peisaj, de portret, de călătorie, de nuntă etc. Aceasta dovedește complexitatea acestui domeniu dar și frumusețea lui.

Desigur că modernitatea a influențat și această artă, astfel că azi vorbim despre fotografia digitală. Evoluția tehnicii și tehnologiei permite fiecăruia dintre noi să realizeze fotografii cu ușurință, iar celor care au aprofundat cunoașterea procesele de modificare a imaginilor (editare), le-a creat posibilitatea de a obține efecte artistice. Indiferent de modalitatea de realizare, ea continuă să fie un „mijloc de expresie”, cu „un mare număr de posibilități pentru a-și materializa gândurile și simțirile” (Eugen Iarovici).

Mai adăugăm că începând cu anul 2010 în România se serbează Ziua artei fotografice în data de 11 ianuarie. Această zi a fost aleasă în cinstirea lui Carol Popp de Szathmary (1812-1887), recunoscut ca primul fotograf al României.

Această artă a surprinderii realității a stârnit pasiuni și a constituit, în același timp sursă de venit. Realizarea unei fotografii care să poată fi inclusă în aria fotografiilor artistice presupune studiu, multă muncă și investiție în aparatură. Pentru pasionații de fotografie sau pentru cei care profesează în domeniu, oferim cititorilor bibliotecii o serie de cărți dedicate artei fotografie, de la istoria fotografiei, până la realizarea fotografiilor digitale.

Rubrică: Elisaveta Drăghici, bibliotecar.

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply