RSS
 

In memoriam Nicolae Labiș

02 Dec

Pe 2 decembrie 1935 s-a născut Nicolae Labiş, poet român cu un talent remarcabil, supranumit “buzduganul unei generaţii”. Fiu de învăţători, copilul învață să scrie de la 5 ani, compunând poezii şi poveşti încă de mic. Debutul său publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul “Zori noi” şi “Viaţa Românească”. A urmat liceul din Fălticeni, obținând bacalaureatul la limba română cu nota maximă.

În 1950 la întâlnirea tinerilor scriitori moldoveni, Labiș îi uimeste pe cei de față prin cultura sa vastă, iar la festivitatea finală recită poezia “Fii dârz si luptă, Nicolae!”.

Urmează apoi cursurile Şcolii de literatură “Mihai Eminescu” din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu. La absolvire a fost angajat ca redactor la revista “Contemporanul”, apoi la “Gazeta literară”.

În 1956 publică două volume “Puiul de cerb” și “Primele iubiri”, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum, “Lupta cu inerția”, care-i va fi publicat postum în 1958. Poemul “Moartea căprioarei”, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor generaţii de adolescenţi.

La 22 decembrie 1956 Nicolae Labiş moare în urma unui accident de tramvai. Poetul avea numai 21 de ani când s-a stins. Este înmormântat la cimitirul Bellu după ce convoiul face un ocol prin faţa mormântului lui Mihai Eminescu, pe care Labiș l-a adorat. Unii contemporani sau martori oculari susţin ca ar fi putut fi vorba de un asasinat politic, dat fiind că în acea perioadă nu era în relaţii cordiale cu “Securitatea”.

Criticul Eugen Simion l-a supranumit “buzduganul unei generaţii”, căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu, cunoscută sub numele de “generaţia şaizecistă”.

Laura Caplea

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply