RSS
 

In Memoriam Toma Caragiu

04 Mar

Scena a însemnat totul pentru el, iar când s-a stins, scena s-a cutremurat de durere…

Toma Caragiu (21 aug. 1925 – 4 mar. 1977)

Distribuite în prea puțini ani pe acest pământ, un uriaș talent, o inefabilă pasiune și o dorință fierbinte de a fi alături de public, au fost nevoite să se manifeste tumultos. Trăia intens, iubea teatrul atât ca actor, cât și ca spectator, sămânța talentului având-o de la bunica dinspre mamă.

A ales actoria în detrimentul Facultății de Drept pe care începuse să o urmeze după finalizarea liceului: “Am urmat Facultatea de Drept, dar șarpele scenei îmi mușca mereu din inimă.”..“Sunt fericit că am ales teatrul, altminteri nu m-aş fi putut exprima, nu-mi pot imagina cum m-aş fi făcut util într-o altă profesiune.”“…Teatrul m-a chemat cu toate corurile lui de sirene”. (Toma Caragiu, “Poeme și alte confesiuni”)

Personalitate complexă, cu o nevoie uriașă de exprimare, a interpretat fiecare rol cu aceeași dăruire, potrivindu-i-se în egală măsură toate genurile: comedie, dramă, tragedie, vodevil, revistă. A fost om de teatru, film, radio și televiziune.

Despre Toma Caragiu s-a scris mult și se va mai scrie, cu toate că s-au scurs 45 de ani de când nu mai poate juca pentru pământeni, acum fiind o stea printre stele.

Nu ne încumetăm să-i facem portretul, pentru că, “Pe Tomiță nu-l poate prezenta nimeni niciodată în întregime. El nu are o anumită întindere nici în povestirile de la gura sobei, nici în scrierile prietenilor săi, nici în analizele și exegezele oamenilor de specialitate. El nu se termină niciodată!” (George Mihalache – Buzău, „Tinerețea lui Toma Caragiu”)

“Toma Caragiu trebuie lăsat de o parte, pentru că de mult nu mai avem vorbe să descriem ce face el cu fiecare cuvânt pentru a-i stoarce miezul și a-l obliga să se repercuteze în fel de fel de asociații și de legături; e ceva ce evocă un bombardament de neutroni, o explozie nucleară….; Toma Caragiu are nevoie, măcar din când în când, de personaje cu care să se măsoare de la egal la egal, ca să se poată descărca de furtunile magnetice ale vitalității sale de-a dreptul fabuloase, să se poată relaxa pentru o vreme…” (Ileana Popovici, Revista Teatrul nr.3/1974).

Însă, oricât s-ar scrie, cel mai bine se prezintă singur, prin rolurile nemuritoare pe care le-a lăsat moștenire. Pe cei dornici să și-l reamintească îi așteptăm la Mediatecă, unde pot găsi multe dintre filmele care îl au în distribuție!

Irina Ene, bibliotecar

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply