Membră a Societății Regale de Literatură și posesoarea unor doctorate în literatura și limba engleză la Universitatea din York și la Universitatea John Moores, Linda Grant s-a născut la Liverpool, pe 15 februarie 1951, fiind primul copil al lui Benny Ginsberg și Rose Haft (cuplul a schimbat numele familiei în Grant la începutul anilor 1950). Ambii ei părinți proveneau din imigranți estici de origine evreiască: familia mamei sale era din Kiev, iar cea a tatălui său din Polonia.
Grant avea 16 ani în 1967 și descrie anul în care a apărut „Sgt. Pepper”, albumul formației The Beatles ca pe un moment de cotitură. Părinții ei îi cunoșteau pe părinții lui Brian Epstein, managerul formației, iar fetele din clasa ei îi cunoșteau pe membrii The Beatles iar ea se ducea mereu la Cavern pentru a-i asculta pe cântăreții din Liverpool. A recunoscut întotdeauna că muzica lor i-a schimbat viața. A fost și anul primei sale călătorii în Israel, unde a petrecut două luni îngrozitoare într-un kibbutz.
A respins apoi religia, precum și atmosfera „dens evreiască” și „regimul alimentar foarte evreiesc” din gospodăria părinților ei. După bacalaureat, a petrecut un an lucrând pentru Oxfarm și petrecând cu studenții din Oxford, dar s-a hotărât să se înscrie la Universitatea York pentru a studia engleza. A plecat apoi în străinătate, în SUA și Canada, pentru a-și continua studiile. Pentru o lungă perioadă de timp, abia dacă s-a uitat înapoi, încercând să se detașeze de moștenirea ei evreiască.
Tatăl ei a murit când avea 32 de ani și cam în aceeași perioadă a început să se gândească diferit la atitudinile care au modelat-o. În parte, acest lucru a reieșit din dificultățile ei în scris. Deși a presupus, încă din copilărie, că într-o zi va fi o romancieră, ani de zile nu și-a putut găsi o „voce” cu care să comunice lumii ce avea de spus.
Când s-a întors în Anglia, și-a câștigat existența ca jurnalistă la The Guardian. Spune acum că „a urât fiecare secundă” în care și-a scris rubrica săptămânală dar că acest lucru a ajutat-o să-și dezvolte un stil. Îi plăcea, în schimb, să fie trimisă în străinătate pentru a face reportaje și a intervieva oameni ale căror povești i-au rămas în minte și care încă își găsesc locul în ficțiunea pe care o scrie. Cu un astfel de reportaj, respins de mai multe ziare, a făcut în cele din urmă saltul spre ficțiune, transformându-l într-o secțiune a primului ei roman.
La a doua sa vizită în Israel s-a îndrăgostit de Tel Aviv și a început să se identifice, tardiv, cu lumea pierdută a părinților ei. Scrierile sale despre Orientul Mijlociu s-au dovedit a fi controversate și s-a confruntat cu criticii Israelului. Problema, crede ea, a fost momentul ales: „În timp ce majoritatea celorlalți scriitori începeau să fie interesați de povestea palestiniană, eu, cu o sincronizare oribilă, deveneam cu adevărat interesată de povestea israeliană. Majoritatea oamenilor trecuseră prin asta cu 20 sau 30 de ani mai devreme, iar eu am început să mă interesez în momentul de maximă nepotrivire. Regret acest lucru? Cu siguranță nu mi-a făcut viața mai ușoară.
”Primul său roman, „The Cast Iron Shore” (1996), care a fost foarte apreciat și a trasat un arc ambițios de-a lungul secolului XX, prin povestea unor imigranți, din Liverpool până în nord-vestul SUA, a apărut când avea 45 de ani. Romanul a câștigat premiul David Higham First Novel Prize și a fost nominalizat la Guardian Book Prize. Următoarea sa carte, „Remind Me Who I Am, Again” (1998), o carte de memorii de familie despre demența mamei sale, a câștigat premiul Mind Book of the Year și premiul Age Concern Book of the Year. „When I Lived in Modern Times” (2000), a câștigat Premiul Orange și Women’s Prize for Fiction pentru descrierea pasionantă a vieții și a provocărilor din Israel. Următorul ei roman, „Still Here”(2000), a fost nominalizat pentru Man Booker Prize. Cartea ei de non-ficțiune, „The People on the Street: A writer’s View of Israel”(2005) a câștigat Premiul Letter Ulysses pentru reportaj literar. „The Clothes on their Backs”(2008), a fost selectat pentru Man Booker Prize iar cel de-al șaptelea roman al ei, „The Dark Circle” (2016), a fost nominalizat pentru Premiul Bailey și pentru Premiul Literar Wingate. Cel mai recent roman, „A Stranger City” a primit Premiul Literar Wingate și a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction în 2020.
Vă recomandăm romanele Lindei Grant, care sunt disponibile publicului, pentru împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlurilor poate fi consultată și în catalogul electronic al bibliotecii:https://toread.bjbraila.ro/opac/search?q=Linda+Grant
Leonard Neculae, redactor
Surse: theguardian.com; theindependent.com.