În perioada 24 septembrie-8 octombrie 2018 în cadrul secției Împrumut pentru Adulți a Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila va fi deschisă expoziția documentară intitulată “Lucrări enciclopedice în colecțiile bibliotecii”. Expoziția reunește o serie de lucrări de acest gen, cum ar fi: atlase, lexicoane, dictionare, enciclopedii din toate domeniile cunoașterii. Expoziția este realizată de Silvia Iacob, bibliotecar.
Enciclopedia este un tip de lucrare lexicografică de proporții diferite care tratează sistematic termeni de bază (nume comune și proprii), noțiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunoștințe, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri.
Termenul provine din limba greacă: εγκύκλιος παιδεία, enkylios paideia (“într-un cerc al cunoașterii”).
Din nefericire, prima enciclopedie a supravieţuit doar într-o formă fragmentată. Aceasta reprezintă o lucrare exhaustivă, realizată prin eforturile susţinute ale nepotului lui Platon, Speusippus, care a reunit conceptele de istorie naturală, matematică şi filozofie ale lui Pitagora sub forma unei serii de articole. O altă lucrare de acest gen este Historia Naturalis scrisă în anul 59 d.Hr. de către naturalistul Pliniu cel Bătrân, îngloba toate faptele, miturile şi tendinţele acelor vremuri. În ciuda lacunelor sale, „Historia naturalis”, a reprezentat sursa standard pentru enciclopediile europene timp de peste 1500 de ani, rămânând până în zilele noastre o cronică importantă pentru cei ce studiază sculptura şi pictura romană, domenii tratate cu multă acurateţe în lucrare.
Prima enciclopedie modernă, tratând termenii în ordine alfabetică, a fost cea a lui J.H. Alsted, din 1630 (Encyclopaedie VII Tomus). Însă cea mai cunoscută enciclopedie a acelor vremuri a fost Enciclopedie sau Dicționar rațional al științelor, artelor și mesteșugurilor, pe scurt Enciclopedia Franceză, enciclopedie editată de către Jean Baptiste le Rond d’Alembert și Denis Diderot, fiind terminată în 1772, având 28 de volume, 71.818 articole și 2.885 de ilustrații.
Printre cele mai importante enciclopedii se numară: Enciclopedia Britanica, Enciclopedia hispano-americană, Grand Larousse, Enciclopedia italiană Treccani, Marea enciclopedie sovietică, Encyclopedia Universalis, dar și Marele dictionar geografic al României, sau Enciclopedia României, multe dintre ele prezente in colecțiile bibliotecii.