RSS
 

Maria Filotti – “Dintre toate comorile lumii am ales teatrul”

05 May

Maria Filotti s-a născut în comuna Batogu, de lângă Brăila, la 9 octombrie 1883. Era în clasele primare când a văzut pentru prima dată o piesă de teatru. După terminarea “Şcolii secundare de fete” susține examenul de bacalaureat la Liceul I.C. Massim. Acolo este remarcată ca având calităţi artistice înnăscute de către prof. universitar Ştefan Sihleanu, director al Teatrului Naţional Bucureşti. După terminarea liceului s-a înscris la Conservatorul de Muzica şi Artă Dramatică, unde a fost eleva maestrei Aristizza Romanescu,  cea care-l va convinge pe tatăl Mariei să nu se mai  împotrivească ca aceasta să urmeze studii teatrale.  În anul 1906  Maria acceptă un contract pentru o stagiune la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a jucat diverse roluri. A urmat debutul pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în septembrie 1907, la deschiderea stagiunii, cu rolul Vidrei din “Răzvan şi Vidra” de B. P. Hașdeu.

În timpul primului război mondial se refugiază la Iaşi, lucrând ca infirmieră la un spital de răniţi, jucând în același timp şi în spectacolele teatrului local.  După război revine în Bucureşti şi în 1921 devine profesoară la Conservator, unde timp de trei decenii pregăteşte numeroase serii de actori deveniți celebri de-a lungul timpului.

sursa: Wikipedia

Ca actriță a dat viață unor roluri dramatice din repertoriul clasic și contemporan, intrerpretând peste 170 de personaje alături de marii înaintaşi ca: Nottara, Tony Bulandra, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu. Rolurile au fost multe şi variate, pe registre multiple, de la ingenue până la femei fatale, regine, personaje clasice, personaje de legendă, femei cochete.

A apărut în patru filme din zorii cinematografiei românești: “Independența României” (1912), “Pe valurile fericirii” (1920), “Visul unei nopți de iarnă” (1946) și “Citadela sfărâmată” (1957).

sursă: ziarulmetropolis.ro

Interpretările  sale din : “Hedda Gabler” de H. Ibsen, “Pescăruşul” de A. P. Cehov, “O femeie fără importanţă”, “Evantaiul doamnei Windermere”, “Soţul ideal” de O. Wilde, “Dama cu camelii” de A. Dumas, “Anna Karenina” după L. Tolstoi, “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale , “Maria Stuart” de Schiller ,  “Nunta lui Figaro” de Beaumarchaise, etc.  au rămas în galeria rolurilor memorabile ale teatrului românesc.

sursa: adevarul.ro

Din 1930 a fost aleasă președinta Sindicatului Artiștilor Dramatici și Lirici, a fost membră, ca reprezentantă a României, în Comitetul Internațional al Societății Universale de Teatru. În semn de omagiu, din 1969 Teatrul din Brăila poartă numele Mariei Filotti.

Detalii asupra vieţii personale nu apar foarte multe în memoriile sale, deoarece a considerat că a trăit ca un om obişnuit, cariera sa fiind pe primul loc. Maria Filotti este mama scriitorului şi producătorului Ion Filotti Cantacuzino şi bunica actorului Şerban Cantacuzino. Sfârșitul a surprins-o la datorie, în plină activitate, la 5 noiembrie 1956, fără să fi avut răgazul să-și termine memoriile. Desigur, ar fi avut multe de adăugat.

Bibliografie:

Arina Avram, Femei celebre din România-mică enciclopedie, vol. II, Ed. ALLFA, Bucureşti, 2005, p.192-194

Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului, vol. 1 A-G, Ed. Geneze, București, 1999, p.442-444

Toader Buculei, Prezențe brăilene în spiritualitatea românească, Ed. EX LIBRIS, Brăila, 2004, p.167

Maria Filotti, Am ales teatrul, Ed. Fundaţia Culturală “Camil Petrescu”; Revista “Teatrul azi” Bucureşti, 2007

Articol scris de Laura Caplea pentru site-ul www.istorielocala.ro (nov. 2012)

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply