RSS
 

Noi jocuri Wii la Ludotecă

10 Jan

Prin joc cei mici învață și se distrează. Acesta este și principiul după care se ghidează Secția de Împrumut pentru Copii. Ludotecă din cadrul Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila, care este gazda mai multor activități dedicate preșcolarilor și elevilor din clasele primare, fiind spațiul care reunește surprinzătoarea lumea a copilăriei cu cea a cărților.

Jocurile Wii se află în oferta de distracție pe care cei mici o au la dispoziție la Ludotecă. Jocurile sunt variate, structurate pe diferite domenii – sport, dans, jocuri cu personaje din desene animate și filme la modă. Ele pot fi jucate individual sau cu prietenii, se pot personaliza și încă de la început aflați tot ce trebuie să știți despre personaje, stil și nivel de joc, setările necesare pentru a intra în meniu, precum și butoanele active pe timpul jocului de pe telecomanda Wii (Wiimote), din broșura de prezentare care însoțește jocul.

Telecomanda Wii este principalul accesoriu al consolei de la Nintendo care vă ajută să intrați în universul jocului ales, fiind dotată cu senzori de mișcare, astfel încât fiecare joc presupune pe lângă ingeniozitate și îndemânare fizică.

Nu doar jocurile Wii sunt prezente la Ludotecă, în spațiul destinat copiilor fiind multe alte jucării noi cu care cei care vin la bibliotecă se pot juca. Tot aici, copiii au posibilitatea de a împrumuta cărțile pe care și le doresc, de a accesa Internetul la cele două calculatoare aflate în secție și se pot juca jocuri de societate. La secția destinată copiilor sunt organizate concursuri, expoziții diverse și vernisaje, dar și întâlniri săptămânale ale Trupei de teatru ”Micii Poznași”, fondată în 2014 de doi actori inimoși, Ioana Zărnescu și Dan Mecu.

 
 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply