„Tehnica duce banala ață la un nou nivel. Astfel, ceea ce nu reușim să facem cu acuarele facem cu ațe colorate”- Iuliana Dediu.
În prag de sărbători Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila a primit un cadou deosebit. O nouă “Rapsodie” – pictură cu ațe, realizată de această data pe casa scării, de aceeași ambițioși și inimoși, Iuliana și Liviu Dediu. În acest proiect cei doi fotografi sunt ajutați de o altă familie cu pasiuni comune, Titica și Aurelian Ioniță, membrii ai Clubului “Foto Instant”. De altfel, peste puțin timp, se vor împlini trei ani de colaborare între Clubul “Foto Instant” și Biblioteca Județeană.
Cu mii de metri de ață industrială, cei patru temerari au realizat o lucrare complexă, mai bogată și mai colorată decât prima – cea din holul principal al instituției publice. A doua “Rapsodie”, amplasată pe casa scării coboară de la etajul trei spre Sala de Lectură, fiind realizată pe două planuri. Primul plan conține ațe în următoarele culori: verde, orange, galben, albastru, roz, mov și din nou albastru. Al doilea plan care merge de la etajul doi către Sala de Lectură are doar trei culori – orange, roz și mov.
Și pentru realizarea acestui proiect, managerul instituției publice, Dragoș Neagu, a fost extrem de receptiv și le-a pus la dispoziție un spațiu generos al Bibliotecii Județene. Așadar, după trei zile de muncă proiectul este gata pentru a fi admirat de toți brăilenii care vor intra în Biblioteca Publică începând de luni, 28 decembrie. Cu aproximativ 20.000 de metri de ațe colorate și 135 de cârlige “Rapsodia 2” este gata.
Soții Iuliana și Liviu Dediu au vrut să își depășească limitele și să realizeze ceva mai spectaculos decât la prima încercare. Astfel, din papiotele colorate aliniate perfect pe masa de lucru în prima zi, a rezultat “o cascadă de culori” amplasată pe o înălțime de patru metri.
“Lucrarea seamănă cu o cascadă de culori sau cu o rază de culori. Depinde din ce unghi privești”, spune Iuliana Dediu.
Din punct de vedere tehnic cea de a doua lucrare este mai complicată pentru că unghiurile scărilor sunt deosebite. “Pentru această lucrare era nevoie de minim trei persoane tocmai pentru că este o suprafață înaltă. Este un proiect complex, ațele sunt ușor tensionate și capătă volum. Efectul care se realizează astfel este foarte spectaculos”, susține Liviu Dediu.
Soții Ioniță au lucrat pentru prima dată la un proiect cu ațe. “Trebuie să ai răbdare și să fii foarte atent când realizezi așa ceva”, spune Aurelian Ioniță.
Următoarea provocare? O lucrare la Prefectura Brăila unde casa scării oferă un spațiu vast. “Aș face o lucrare la Prefectură. Mă interesează spațiile mari și ar ieși ceva extrem de frumos”, explică Liviu Dediu.
Povestea picturii cu ațe a început în toamna acestui an, în septembrie, cu ocazia Festivalului Poeților din Balcani. În holul principal brăilenii au putut admira lucrarea “Rapsodie”, o noutate pentru Brăila la acea dată. Lucrarea este expusă și acum în aceeași locație, fiind completată cu două tablouri realizate de familia Dediu în tehnica FirArt – o rețea de fire trase peste cuie înfipte pe un suport rigid. Firele de ață colorată fiind dispuse în mai multe straturi se obțin imagini tridimensionale impresionante.
Teodora Soare