RSS
 

Recomandare de lectură

13 Dec

CRĂIASA ZĂPEZII, adaptare după HANS CHRISTIAN ANDERSEN, Editura Eduard, Constanța, 2009

“Crăiasa zăpeziiˮ este una dintre cele mai cunoscute povești scrise de scriitorul danez Hans Christian Andersen. Perfectă pentru a fi lecturată în vacanța de iarnă, această poveste îi duce pe micuți într-un tărâm îndepărtat și magic. Kay și Gerda sunt doi prieteni care vor fi despărțiți fără voia lor, din cauza unei vrăji ce îl va atinge pe Kay și care îl va face să se poarte fără inimă cu toti cei din jurul său, dar mai ales cu Gerda. Dedicată prietenului său, fetița va face tot posibilul să îl ajute și pleacă într-o călătorie spre tărâmul Crăiesei Zăpezii.

Micuții cititori vor trăi alături de personajele cărții aventuri deosebite și vor înțelege importanța și puterea de netăgăduit a prieteniei și a bunătății.

Cartea este realizată într-un format atractiv pentru copii, ilustrațiile sunt de calitate, textul are caractere suficient de mari, astfel încât și cei care sunt începători în arta cititului să o poată descifra. De asemenea, povestea este adaptată, surprinzându-se esențialul și evitându-se pasajele care ar fi putut îngreuna lectura.

Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.

Roxana Neagu

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply