RSS
 

Romanu – o bibliotecara cu initiativa

04 Jan

La Romanu,  Mihaela Coman este o bibliotecara cu mare dragoste fata de traditiile si obiceiurile locale. Este o colectionara pasionata de costume populare, stergare sau diverse unelte din gospodariile taranesti, obiecte pe care le expune ori de câte ori are ocazia sau beneficiaza de spatiu adecvat.

Pe lânga aceasta pasiune, Mihaela Coman a mai învatat multe în aceasta perioada de deschidere si de schimbare oferita de BIBLIONET, a comunicat cu colegii ei din judet si din tara, a înteles ca trebuie sa se implice mai mult ca sa-i fie mai bine mai târziu si ca sa aiba locul pe care îl merita ca bibliotecar, acolo, în viata comunei Romanu.

De data aceasta atasamentul ei pentru valorile localitatii natale s-a manifestat printr-o colaborare deosebita între Biblioteca si Scoala. Împreuna cu profesoara de matematica Marcela Alexandru a pus bazele unui ansamblu de dansuri populare.

În luna decembrie au invitat toti consilierii locali, precum si pe angajatii Primariei sa constate ca ideea nu a fost în zadar si ca aceasta initiativa merita niste bani investiti, fiind o activitate care va contribui la îmbunatatirea imaginei comunei, iar, în final, copiii au convins ca merita sa fie sprijiniti.

Bibliotecara noastra a fost tot timpul prezenta alaturi de grupul de copii din clasele I-VIII si de profesoara lor, si a cerut în scris primariei sustinere financiara. A urmat o sedinta de Consiliu Local, ansamblul a fost botezat dupa numele comunei, adica Romanita si a primit bani pentru costumele populare fara de care nu se putea merge mai departe.

Dupa o luna de repetitii intense în conditii destul de grele (Caminul Cultural nu era încalzit), cei 16 mici artisti erau pregatiti pentru primul lor turneu chiar la Braila unde ansamblul Romanita a colindat si a dansat la o unitate de marina fluviala spre mare bucurie a spectatorilor. Este numai începutul, pentru ca ei au planuri mari, pe care cu munca si ambitie le vor realiza.

La colindat cu Ansamblul Romanita

De fiecare data când întâlnesc astfel de povesti si aflu ca entuziasmul nu este doar o poveste frumoasa, ci se gaseste chiar si în locuri unde viata nu este mereu usoara si nimic nu se obtine fara greutate, ma bucur enorm. Ma bucur si atunci când vad bibliotecari, care cu salarii mici si greutati, reusesc sa gaseasca timp si suflet pentru activitati suplimentare si ca interesul pentru traditiile si obiceiurile locale nu a pierit.

O alta concluzie care se poate desprinde este ca înainte de a cere ceva, trebuie sa oferim. Nu putem cere Primariei fara sa venim, în schimb, cu initiative sau solutii. Dupa ce vom convinge ca stim sa facem treaba, va veni si sprijinul mult mai usor.

Si alta concluzie este ca bibliotecarul are nevoie de parteneriate, ca activitatea lui poate deveni mult mai eficienta si mai valoroasa atunci când lucreaza împreuna cu alte institutii, organizatii sau personalitati din localitate.

Daca vom întelege si mai ales vom aplica toate acestea, profesia si viata noastra vor fi mult mai pline de bucurii, iar neajunsurile financiare nu vor mai parea atât de dure si de nemiloase, satisfactiile facând mai usor de trecut greutatile.

Corina Ciuraru

Coordonator BIBLIONET pentru judetul Braila

 

Tags: , , , ,

Leave a Reply

 

 
  1. irina

    January 5, 2011 at 10:20 am

    si eu am fost la serbarea de sf. de an 2010 in decembrie,sa stiti ca a fost spectacol in momentul cand au inceput sa danseze acei copii (s-a facut o liniste deplina in caminul cultural) ,bravo celor care ia indrumat ,domnului primar Vasilache si doamnei contabile TARAS care dau bani si ii sustin financiar.
    B R A V O,FELICITARI,cu respect
    (tineti-o tot asa) ma bucur pentru cei care se ocupa de acest grup

     
  2. madalina

    January 11, 2011 at 8:32 pm

    la acea serbare de la caminul cultural am participat si eu………este meritul celor 2 doamne care si-au sacrificat timpul dedicat familiilor lor pentru a lucra in folosul comunitatii, dar si a copiilor care participa cu drag la ducerea la indeplinire a acestui plan de a reinvia traditia in mediul rural. este o initiativa demna de laudat care merita sustinuta atat de autoritatile locale din comuna cat si de orice alt sponsor iubitor de cultura si folclor romanesc

     
  3. roxi

    January 11, 2011 at 8:37 pm

    eu nu am luat parte la acest eveniment insa am avut ocazia sa vad cateva imagini cu acesti copii si “instructoarele” lor……si mi-am dat seama ca noi romanii nu ne-am pierdut inca adevaratele valori si dragostea fata de folclor……..si cred ca acesti copii ar merita un instructor calificat pentru a putea invata tainele dansului popular romanesc.

     
  4. mirela

    January 12, 2011 at 6:26 am

    da ma bucur ce intampla la voi in comuna si eu a-s vrea drept sa spun sa se intample la mine in comuna,si eu sunt de la tara si chiar nu avem nici-o activitate in afara de scoala care deja este o rutina ,felicitari pentru copii care vor mai mult si mai ies din monotonia scoala,FELICITARI PENTRU TOTI,,BRAVO”

     
  5. MIRCEA

    January 12, 2011 at 4:41 pm

    Felicitari copiilor pentru efortul depus. Pacat ca nu este real tot s-a relatat aici. De exemplu: nu a fost nici o liniste in momentul artistic prezentat de elevii scolii, iar costumele populare existau deja (apartin scolii). Si cred ca ar fi trebuit o fotografie a copiilor facuta in timpul serbarii din caminul cultural, doar acolo s-a desfasurat serbarea. Si sigur in fotografie ar trebui sa fie doar elevii scoli, doar ei au oferit spectacol, nu fiul profei de mate.
    FELICITARI COPIILOR PENTRU EFORTUL DEPUS SI PENTRU REALIZARI!

     
    • apasifoc

      January 12, 2011 at 5:01 pm

      Ma bucur ca, printre micile rautati strecurate, ati apreciat efortul copiilor si, implicit, al celor care i-au indrumat, care este cel putin la fel de important. Sunt de acord ca toti merita felicitari!

       
      • MIRCEA

        January 12, 2011 at 6:52 pm

        Ati uitat sa mentionati si efortul copiilor de la Scoala Gemenele. Ei sun cei care i-au invatat pe elevii Scolii Romanu, nu cele doua doamne.

         
        • apasifoc

          January 12, 2011 at 7:00 pm

          Domnule Mircea, mi-e greu sa cred ca niste copii s-au apucat sa invete alti copii dintr-o alta localitate, din proprie initiativa, fara sprijinul unor indrumatori, instructori, profesori sau bibliotecari (pentru ca si la Gemenele, bibliotecara de acolo a avut partea ei de implicare, pe langa altii). Sa stiti ca unul din scopurile acestui articol este chiar de a idei si altora. Deci, daca cei din Romanu au preluat exemplul celor din Gemenele atunci cinste lor si ii invitam si pe altii sa faca la fel.

          Despre echipa de dansuri din Gemenele exista deja o relatare.

          Multumim pentru interventii!

           
  6. marcela

    January 13, 2011 at 5:21 pm

    Vreau sa multumesc celor care au criticat (inseamna ca suntem demni de luat in seama) si celor care au apreciat aceasta initiativa si ne-au incurajat, in mod deosebit celor doua doamne invatatoare de la Scoala Gemenele care ne-au sprijinit, elevilor de la clasa a VI-a care au fost primii nostri instructori- cu aceasta ocazie copiii celor doua scolii s-au cunoscut mai bine .A fost mentionat in material ca am obtinut de la Consiliul Local (multumim pe acasta cale inca odata domnului primar si consilierilor locali)banii necesari pentru obtinerea costumelor populare necesare in numar de 20 (10 perechi), costumele cu care au fost imbracati elevii nostrii sunt 12 ale Scolii Romanu iar 4 au fost ale elevilor respectivi. Fotografia de mai sus nu este de la serbarea sustinuta de elevi la Caminul Cultural din Romanu ci este realizata pe un vas fluvial la care copiii au fost in vizita si la colindat asa cum este si mentionat de fapt sub fotografie din acest motiv a fost si fiul meu acolo.
    Cu tot respectul domnule Mircea sunt convinsa ca nu ati participat la serbare deci nu faceti comentarii rautacioase, iar eu si doamna bibliotecara avem ca si recompensa doar rezultatele pe care le vor obtine acestii copiii si bucuria care se citeste in ochii lor. Multumim de asemenea doamnei Corina care apreciat in mod deosebit efortul nostru al indrumatorilor acestui ansamblu Romanita !

     
  7. nicoleta

    June 23, 2011 at 9:26 am

    Felicitari doamnelor care i-au strans din iarna si pana acum. De cand aveti si instructor merg struna. Bravo,felicitari,vreau si copii mei fie la dansuri sa-i vad dansand pe scena. Multumim d-nului primar pentru ca a acceptat sa fie pe plan local un ansamblu.

     
  8. mirela@yahoo.com

    November 17, 2011 at 5:50 pm

    Avem cu ce sa ne mandrim, dupa atata munca incepem sa ne culegem roadele,ne mandrim cu acesti copii minunati si cu aceste doamne care se ocupa de ei ,,nu-i usor” avem cate un copil,doi si este greu dar un acest ansamblu sunt peste 25 de copii,multumesc copiilor si doamnelor.(vreau poze de actualitate si de la ultimile festivaluri, am si eu copil in acest ansamblu)