RSS
 

Serghei Sergheevici Prokofiev, dirijor și compozitor rus

23 Apr

Pe 23 aprilie se împlinesc 130 de ani de la naşterea marelui pianist, dirijor și compozitor rus Serghei Sergheevici Prokofiev (23 aprilie 1891, Sonțkova, Ucraina – 5 martie, 1953, Moscova). Primele noțiuni muzicale și le-a însușit de la mama sa, pianistă, dând dovadă de mic, de aptitudini deosebite: la 5 ani a scris primele măsuri din ”Galop indian” pentru pian, la 9 -10 ani, mici scene lirice – ”Uriașul” și ”În insulele pustii”, la 13 ani a intrat la Conservatorul din Sankt-Petersburg, iar primul său concert l-a avut la 17 ani.

A început să publice la vârsta de 20 de ani: prima sonată pentru pian, ”Patru studii” și ”Opt piese pentru pian”, lucrări ”pline de lumină”, cum aprecia compozitorul N.I. Miaskovsky, cel care-i va deveni cel mai bun prieten. S-a impus repede ca pianist și a impresionat publicul prin elanul său tineresc, spirit autocritic, exigență, forță și stil inedit, devenind în timp o personalitate complexă, care a trezit admirație, însă a stârnit și critici înverșunate.

Cu excepția muzicii religioase, Prokofiev a abordat toate genurile, a îmbinat linia clasică cu cea inovatoare, fiind mereu preocupat să descopere, să creeze ceva nou și original: ”Căutările unui limbaj muzical original, personal, au constituit întotdeauna meritul principal (sau, dacă vreți, un neajuns) al vieții mele”. Concertele, sonatele, simfoniile, numeroasele lui miniaturi se numără printre cele mai apreciate realizări ale repertoriului pianistic al secolului XX, iar lucrările sale coregrafice și cinematografice sunt echivalentul mișcării și scenelor vizuale (a scris muzică pentru filme, o parte dintre piesele sale se regăsesc în peste 160 de producții cinematografice și de televiziune, inclusiv pentru desene animate).

Dintre cele mai cunoscute scrieri muzicale ale compozitorului, amintim câteva: ”Romeo și Julieta”, ”Petrică și lupul”, ”Suita scită”, ”Dragostea celor trei portocale”, ”Locotenentul Kijé”, ”Cenușăreasa”, ”Aleksandr Nevski”. Astfel, Prokofiev va ajunge să-și materializeze visul mărturisit mamei sale, la 8 ani, impresionat fiind de ”Faust”, ”Kneazul Igor” și ”Frumoasa adormită”: ”Vreau să scriu o operă, a mea.”

Vă așteptăm la Mediatecă să-l descoperiți!

Rubrică: Irina Ene și Steluța Buzdugan, bibliotecari

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply