Cu ocazia sărbătorii Bunei Vestiri echipa proiectului “Biblioamici pentru bunici” le-a făcut o vizită celor din Căminul de bătrâni Sf. Apostoli Petru și Pavel. Alături de bibliotecara Camelia Aurelia Cherciu și prof. Ion Gabriela s-a implicat în acest demers și preotul Mihai Duca. Bunicii au primit de la aceștia lalele și mici daruri frumos mirositoare🙂(parfumuri și dulciuri).



Vă amintim că întâlnirile de la căminul de bătrâni au loc o dată pe lună şi constau în organizarea mai multor activităţi recreative (handmade, lectură, vizionări de filme, spectacole, etc.), care să le facă bunicilor viaţa mai frumoasă. Activităţile urmăresc stimularea capacităţilor cognitive şi ocupaţionale ale vârstnicilor, iar proiectul se află deja în al patrulea an de existenţă.