RSS
 

Stendhal – 235 de ani de la naștere

29 Jan

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează miercuri, 31 ianuarie 2018, ora 14.30, evenimentul „Stendhal – 235 de ani de la naștere” cu participarea elevilor de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”. Manifestarea cuprinde o dezbatere literară despre romanul „Roșu și Negru”, o expoziție dedicată scriitorului francez și o prezentare power point despre viața și opera lui Stendhal.

Activitatea are loc la Centrul Multilingv din Str. Belvedere, nr.3 și este coordonată de prof. Florentina Poenaru și prof. Steluța Drâmbu. Moderează: Ion Volcu, șef birou în cadrul bibliotecii.

Stendhal, născut cu numele Henri-Marie Beyle, este recunoscut pentru frescele caustice ale societății în care trăia, transpuse în romanele sale. Stendhal este pe bună dreptate numit inițiatorul romanului modern, opera sa fiind marcată de pregătirea iluministă, de filosofia sa ateist-materialistă, stilul lui dovedindu-se deosebit de modern și impregnat de realism psihologic. Născut la Grenoble, la 23 ianuarie 1783, într-o familie burgheză, Stendhal a fost contemporan cu Revoluția Franceză, ascensiunea și căderea lui Napoleon, apoi cu Restaurația, zbuciumul fiecărei epoci lăsându-și amprenta asupra formării și dezvoltării sale.

“Care este scopul meu?” scria el în 1803. “Să fiu cel mai mare scriitor care a existat vreodată. Pentru aceasta trebuie să cunosc la perfecție omul.” Scriitorul francez se va impune prin scrieri care conțin atât texte autobiografice, cum ar fi “Viața lui Henri Brulard” , “Amintirile unui egoist”, cât și prin romane: “Armance”, “Roșu și Negru”, “Lucien Leuwen”. Alte scrieri notabile din anii tinereții sunt „De l’amour” , o analiză psihologică a iubirii și “Racine și Shakespeare”. Se poate spune că opera lui Stendhal este izvorată din propria viață, romanele sale dezvăluind autobiografia ideală a scriitorului. După ce termină ultima sa capodoperă, “Mănăstirea din Parma”, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este înmormântat în Cimitirul Montmarte din Paris.

Laura Caplea

 
 

Leave a Reply