RSS
 

Posts Tagged ‘ANBPR’

#CicloBiblio 2018

13 Aug

În perioada 14 – 19 august 2018 se desfășoară a doua ediție a Academiei de vară a bibliotecarilor cicliști #cicloBiblio2018. Timp de șase zile, bibliotecari și prieteni ai bibliotecilor vor pedala împreună, roată la roată, de la Constanța la Galați. Traseul pitoresc măsoară 350 de km și dezvăluie participanților cultura și tradiția românească din zona Dobrogei.

Din Brăila participă la această activitate patru persoane – Corina Ciuraru și Cerasela Georgescu – bibliotecari la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila, Alois Ciuraru și Dionisie Mocanu. Grupul va ajunge la Brăila, duminică, 19 august 2018 și va vizita biblioteca.

Toți cei interesați de acest eveniment sunt invitați să îi însoțească pe participanți, pe biciclete, până la destinația finală, Galați.

Anul acesta vor pedala 23 de participanți din patru țări: România, Croația, Letonia și Ungaria.

Academia de vară a bibliotecarilor cicliști #cicloBiblio2018 se adresează tuturor celor care iubesc bibliotecile, cărțile și nu se sfiesc să pedaleze 350 de km. Pe durata turului participanții vor fi cazați la cămine școlare, costurile de cazare și masă urmând să fie suportate de către participanți prin taxa de participare. Evenimentul este inițiat și organizat de un grup de bibliotecari din România, cu sprijinul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, Asociației Bibliotecarilor din România și al Fundației “Progress”.

Anul acesta, bibliotecarii bicicliști pornesc în expediția care are ca scop conștientizarea rolului pe care bibliotecile îl au în învățarea pe tot parcursul vieții, în dezvoltarea personală și comunitară, de la Biblioteca Județeană din Constanța, marți, 14 august 2018 ora 09.00.

Traseul primei zile se va întinde pe o distanță de 45 de km, până la Peștera Sf. Ioan Casian, urmează ziua 2, cu 96 de km parcurși, iar în a treia zi, bibliotecarii vor ajunge la Tulcea. După alte două opriri la Greci și Brăila, finalul de tur va fi la  Biblioteca Județeană Galați, la prânz, cu un total de 350 de km pedalați.

„Vom vizita  Bibliotecile Județene Constanța, Tulcea, Brăila și Galați, precum și alte biblioteci mai mici de pe traseu, urmând să ajungem și la Histria și Enisala. Ca și anul trecut, așteptăm entuziaști ai cauzei bibliotecilor, dornici de mișcare, să ni se alăture pe porțiuni din traseu”, spun organizatorii.

Participanții din acest an sunt bibliotecari și prieteni ai bibliotecilor din România, Croația, Letonia, Ungaria, de la biblioteci publice, școlare și naționale. Bicicliștii vor pedala în grup, se vor opri pentru vizite, dar și pentru pauze de hidratare, energizare și masă, urmând să fie găzduiți peste noapte în diferite locații: pensiuni, case tradiționale, cămine de elevi, casuțe de lemn sau la mănăstire.

Ciclobiblio – Academia de vară a bibliotecarilor cicliști – este un instrument de promovare a lecturii, a bibliotecilor și a unui stil de viață sănătos.

Vă invităm să îi urmăriți pe grupul de Facebook :https://tinyurl.com/ciclobiblio2018

 
 

Conferință ANBPR – “Bibliotecile – parteneri în dezvoltarea creativă a utilizatorilor”

05 May

Cât de inventive sunt bibliotecile din România, dar și cele din străinătate atunci când vine vorba despre a atrage public și a dezvolta creativitatea utilizatorilor?  Despre aceste aspecte s-a discutat la Conferința Națională BiblioPUBLICA “Bibliotecile – parteneri în dezvoltarea creativă a utilizatorilor”, susținută de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), desfășurată în perioada 26 – 28 aprilie 2017 la București.

Ca de fiecare dată, conferința din această primăvară a fost organizată în preajma Zilei Naționale a Bibliotecarului și Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor. Peste 150 de participanți din România și străinătate s-au reunit pentru a realiza un schimb de bune practici. Cei patru experți internaționali invitați la eveniment – Brandy Bates din SUA, Lakki Patey din Norvegia, Marina Giareni din Grecia și Dinka Spirovska din Bulgaria – au vorbit despre educația creativă a adulților și despre abordarea inovativă a dezvoltării prin cultură, atât în deschiderea conferinței, cât și la atelierele susținute pe parcursul celor 2 zile de instruire.

“Cu acest prilej, ne propunem să aducem în discuție importanța bibliotecilor în procesul de educare și dezvoltare creativă a utilizatorilor, precum și în coagularea inițiativelor de proiecte orientate pe nevoile audiențelor noastre. Credem cu toată convingerea că biblioteca publică are capacitatea de a stimula transformări de substanță la nivelul comunității. De aceea, ne-am propus să implicăm în această ediție de primăvară a Conferinței ANBPR câțiva specialiști de prestigiu de peste hotare, precum și reprezentanți ai bibliotecilor la nivel național, care să aducă la rampă exemple relevante de biblioteci dinamice și creative”, a declarat Sorina Stanca, președinte ANBPR.

Totodată, Sorina Stanca a vorbit despre noul site al Asociației care se află în plin proces de transformare și despre „Bibliomagazinul” Asociației care conține informații legate de noutățile din teritoriu și din afara granițelor României, un instrument util pentru dezvoltarea profesională a personalului din cadrul bibliotecilor publice.

Alături de bibliotecari la eveniment s-a aflat Brandy Bates din SUA, inițiatoarea proiectului „Citim Împreună România”. Aceasta a vorbit despre importanța lecturii și i-a îndemnat pe cei prezenți să realizeze sesiuni de lectură cât mai dese în biblioteci. Nu în ultimul rând, Brandy Bates a vorbit despre necesitatea continuării acțiunii „ZICI” și în anii următori, despre modalitățile de dezvoltare ale acestei campanii și despre oportunitățile noi care au apărut odată cu implementarea acestei activități în România.

Un alt oaspete din străinătate, din Grecia de această dată, Marina Giareni, trainer cu peste 25 de ani de experiență în domeniu, a explicat ce presupune procesul învățării pe tot parcursul vieții și cum acest concept se poate aplica cu succes în cadrul bibliotecilor publice. Mai mult, trainerul a vorbit despre importanța formării adulților prin metode inovative rezultate din creația oamenilor inventivi și care aplicate în cadrul bibliotecilor pot duce la rezultate spectaculoase, nu doar pentru biblioteci, cât mai ales pentru utilizatori.

Trainerul Dinka Spirovska din Bulgaria a vorbit despre comunicarea vizuală și alfabetismul vizual, tehnici de lucru extrem de importante în zilele noastre.

Din prezidiu a făcut parte pentru prima dată după multă vreme și Adriana Szekely, președintele Asociației Bibliotecarilor din România care a vorbit despre obiectivele comune ale celor două structuri și despre importanța colaborării între structurile existente pe acest domeniu.

Prezentările și atelierele din prima zi i-au avut în centru pe oaspeții străini, dar și pe reprezentanții unor asociații și firme, colaboratori fideli ai lumii biblioteconomiei. Astfel, printre oaspeții invitați să susțină prezentări în plen s-au numărat: Lakki Patey, New Amigos Norge AS, Norway – “New Amigos – difference is fun…”; Ovidiu Enculescu – Editura RAO; Daniel Marinescu și Marian Arapu, IME România – „RFID online în ajutorul dezvoltării serviciilor de bibliotecă”; Iulian Dinică și Camelia Macavei, Document Imaging Systems – „Digitizare colecții periodice Biblioteca Județeană Arad”; Diana Ghiorghieș – Qulto România – „Expoziții interactive în bibliotecă”; Ovidiu Ana – „Code Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”.

După-amiaza a continuat cu atelierele: „Lectură intergenerațională – resursă de inovație pentru utilizatori” (Brandy Bates SUA); „Bibliotecile pentru copii – centre de educație prin creativitate” (Ruxandra Nazare); „Cultivarea parteneriatelor – între abordarea utilitară și advocacy” (Ioana Crihană, Marina Giareni – Grecia); „Servicii pentru public organizate cu implicarea voluntarilor” (Margareta Tătăruș); „Visual Literacy: Growing essential skills in the library” (Dinka Spirovska, Bulgaria).

A doua zi a Conferinței ANBPR a debutat cu atelierele: „Design Thinking” (Marlene Angheluță); „«Unforgettable». Create Your Library Story” (Marina Giareni, Grecia); „Comunicarea și gândirea laterală” (Victor Blănaru); „Jocuri de imaginație – invitație de a spune și de a asculta povești” (Anca Vasilescu); „Introducere în facilitarea parteneriatelor” (Sandală Foamete).

De această dată, după-amiaza a fost rezervată prezentărilor în plen, susținute de reprezentanții bibliotecilor participante și nu numai. Moderatorul evenimentului, Andrei Popescu i-a introdus rând pe rând pe cei care au pregătit prezentări diverse pe tema aleasă de organizatori. Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila a pregătit o prezentare la această ediție a Conferinței ANBPR care a vizat activitatea desfășurată de Serviciul Automatizarea și Dezvoltarea Activităților. Digitizare, dar și modul în care prin intermediul acestui serviciu sunt realizate și promovate activitățile desfășurate de bibliotecă. Iată lista cu prezentările susținute în plen  care au stârnit interesul participanților, discuțiile fiind deosebit de interesante: Bogdan Manolea – ApTI România – „Reforma de copyright și implicațiile pentru educație”; Teodora Soare și Roxana Neagu (Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila) – „Marketing și comunicare în biblioteca publică”; Florina Diaconeasa – „Biblioteca și vacanța în spații outdoor”; Letiția Buruiană – „Clubul VIRAL și implicarea voluntarilor în promovarea lecturii pentru categorii speciale de utilizatori”; Mariana Dorina Măgărin – „Proiectul «Biblio-Ident» – biblioteca, instrument de construire a identității regionale și de întărire a coeziunii sociale din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia și valorificarea «Fondului Banatica» din patrimoniul Bibliotecii Centrale Universitare «Eugen Todoran» Timișoara”; Dediu Titina-Maricica – „Interacțiunea utilizatorilor bibliotecii și a editorilor cu sistemul integrat de bibliotecă în beneficiul tuturor”; Hulpoi Octavia Dana – „Activități pentru copii și părinți în biblioteca de cartier”; Duca Letiția – „Vreau să-mi citești!”; Sandu Raluca – „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”; Doina Stratton Andrieș – „BIBLIOTECA DE WEEKEND”.

 

Teodora Soare

Roxana Neagu

 
 

Workshop regional – Eusphere – advocacy pentru biblioteci dinamice și creative

26 Feb

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila a găzduit, joi, 25 februarie 2016 workshop-ul regional Eusphere organizat de către Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Tema atelierului de la Brăila a vizat “Bibliotecile publice – agenți de schimbare pentru comunitatea viitorului”.

eusphere 1 (1)

Președintele ANBPR și directorul instituției gazdă, Dragoș-Adrian Neagu crede că studiul realizat la nivel național de către ANBPR privind rolul bibliotecilor în e-incluziune și învățare pe tot parcursul vieții și al unui document de poziție privind importanța bibliotecilor publice ca recipienți de fonduri europene, va duce la schimbarea mentalităților și a modului în care bibliotecile publice vor fi percepute la nivelul comunităților.

“Este un proiect interesant, a fost foarte bine apreciat de către Reading & Writing Foundation și credem noi că încearcă la acest moment să stabilească care ar fi cele mai bune metode prin care activitatea bibliotecilor poate fi susținută, financiar sau, să spunem, dintr-un cadru legislativ astfel încât să determinăm care ar fi cele mai importante măsuri de advocacy pe care să le luăm în următoarea perioadă, astfel încât activitatea noastră să devină mai eficientă, fie prin prisma finanțării, cât și a susținerii din partea zonei legislative și decizionale de la nivel local – având în vedere că noi suntem biblioteci publice”, a susținut președintele ANBPR, Dragoș-Adrian Neagu.

Potrivit acestuia, rezultatele obținute în cadrul acestui proiect sunt de folos în activitățile viitoare de acest tip.

Traineri de renume, training antrenant

Evenimentul de la Biblioteca Județeană a fost facilitat de trainerii Ioana Crihană și Monica Grecu, scopul acestuia fiind acela de a oferi bibliotecarilor și părților interesate de domeniul bibliotecilor un set de instrumente de advocacy cu care să poată susține cauza modernizării de fond a bibliotecilor în fața autorităților și a decidenților. Au fost prezenți bibliotecarii din Bibliotecile comunale ale județului Brăila, dar și o parte din bibliotecarii și personalul de specialitate al Bibliotecii Județene.

eusphere 1 (3)

Monica Grecu, expert în comunicare și advocacy: “Ceea ce am vrut să facem noi a fost să aducem bibliotecile publice puțin mai mult în vizorul comunităților, să explicăm tuturor care este potențialul acestor biblioteci publice – ce se poate face în bibliotecă, de către bibliotecă pentru comunitate. Ce vrem să facem cu Euysphere este să continuăm cumva și să dăm bibliotecilor și mai multe instrumente – de a spune pur și simplu, noi suntem o instituție publică la care toată lumea are acces, care este pentru toată lumea și care trebuie să fie sprijinită mai bine de la nivel local și de la nivel central ca să-și poată îndeplini misiunea. Și misiunea bibliotecilor publice este una și de educație, dar este și o misiune socială. Misiunea bibliotecilor este și una care ajută la includerea persoanelor care ar putea să fie marginalizate, care-i ajută pe anumiți oameni care nu au abilitățile necesare să le dobândească”. Toate acestea tocmai pentru ca bibliotecile să fie văzute și apreciate la adevărata lor valoare.

Directorul executiv al ANBPR, Ioana Crihană a vorbit despre atragerea fondurilor externe nerambursabile și despre posibilele soluții la problemele cu care se confruntă aplicanții.

“Ideea centrală a proiectului a constat în crearea, inițierea unui recipient de fonduri pe care l-am numit noi Fondul Național de Rezervă acesta fiind un instrument de facilitare a bugetării de tip public, respectiv un mijloc de a flexibiliza accesul bibliotecilor publice la proiecte de finanțare europeană fără a mai avea de înfruntat blocajele pe care le presupune funcționarea bibliotecilor sub tutela Consiliilor Județene și a operatorilor de credite respectivi. Am încercat să le oferim bibliotecilor posibilitatea să capete puțină autonomie din punct de vedere financiar și bugetar astfel încât bibliotecile să poată dispune oricând, pe durata unui an financiar, de un fond de rezervă pe care să-l poată aloca pentru susținerea coparticipării financiare datorate de bibliotecile care decid să aplice, să fie promotori în proiecte cu finanțare europeană”, a declarat directorul executiv al ANBPR, care a adăugat că ideea proiectului a pornit de la o nevoie reală.

eusphere 1 (2)

“ANBPR și-a propus prin proiectul Eusphere să pună așadar bibliotecile pe agenda publică și să arate în mod structurat și fundamentat cât de importante sunt bibliotecile în pradigma aceasta a dezvoltării comunitare, insistând mai ales pe două componente – pe rolul bibliotecilor în învățarea pe tot parcursul vieții și cea de a doua componentă este implicarea instituției de tip bibliotecă publică în procesul de incluziune”, a punctat Ioana Crihană.

Eusphere – Model European

Workshop-ul regional face parte dintr-o serie de patru seminarii tematice subînscrise proiectului ANBPR EUSPHERE – European Support for Public Libraries Hubs as EU Funds Recipients, finanțat de Reading & Writing Foundation, în cadrul Public Libraries 2020.

eusphere 1 (4)

ANBPR va demara ample acțiuni de advocacy la nivel guvernamental privind creșterea rolului bibliotecilor în procesul de e-incluziune și învățare pe tot parcursul vieții și crearea de facilități bugetare pentru instituțiile de tip bibliotecă. Aceste acțiuni vor fi discutate, rafinate și validate împreună cu managerii bibliotecilor și reprezentanții structurilor asociative. Campania națională de advocacy va fi adresată reprezentanților Guvernului României, în special Ministerului Culturii și Ministerului Societății Informaționale, ministerelor de resort responsabile cu problematica bibliotecilor și activitatea acestora în domeniul incluziunii digitale. Nu în ultimul rând, demersul se va îndrepta și spre europarlamentarii români.

 

 
No Comments

Posted in Cursuri

 

Atelier “Eusphere” la Biblioteca Județeană

23 Feb

Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) anunță organizarea la Brăila a workshop-ului regional Eusphere, cu tema Bibliotecile publice – agenți de schimbare pentru comunitatea viitorului. Atelierul are loc la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila în data de joi, 25 februarie 2016, ora 10.00, la Sala „Fănuș Neagu”, et.3. Evenimentul este coordonat de trainerii Ioana Crihană și Monica Grecu. Workshop-ul regional  face parte dintr-o serie de 4 seminarii  tematice subînscrise proiectului ANBPR Eusphere –  European Support for Public Libraries Hubs as EU Funds Recipients, finanțat de Reading & Writing Foundation, în cadrul Public Libraries 2020. Prilej de diseminare a celui mai recent studiu național privind rolul bibliotecilor în e-incluziune și învățare pe tot parcursul vieții, realizat de ANBPR în contextul campaniei naționale de advocacy Eusphere, dar și a unui document de poziție privind importanța bibliotecilor publice ca recipienți de fonduri europene, workshop-ul regional de la Brăila va reuni participanți din județul Brăila interesați de evoluția sistemului de biblioteci și de noile trenduri în conectarea bibliotecilor la nevoile comunității”, a declarat Președintele ANBPR și directorul instituției gazdă, Dragoș-Adrian Neagu.

logo Euspher

Scopul evenimentului este acela de a oferi bibliotecarilor și părților interesate de domeniul bibliotecilor un set de instrumente de advocacy cu care să poată susține cauza modernizării de fond a bibliotecilor în fața autorităților și a decidenților. Workshop-ul regional Eusphere va pune într-o lumină nouă valoarea bibliotecilor pentru societate, prin prisma serviciilor inovatoare și a tehnologiilor moderne, și va propune un exercițiu de consultare și comunicare pe cele mai actuale teme ale domeniului biblioteconomic.

 

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Lansare de carte „Aleiul Cuza şi alte monumente – o istorie ilustrată”

16 Nov

Vineri, 13 noiembrie, la ora 17.00, brăilenii au fost martorii, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila din Piața Poligon, nr. 4, unui eveniment editorial special, lansarea albumului foto-documentar „Aleiul Cuza şi alte monumente – o istorie ilustrată”, autor profesor Ioan Munteanu.

DSC01129

Volumul este rezultatul unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean Brăila prin „Programul pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes judeţean – cultură, culte, sport pentru anul 2015” şi implementat de către Asociaţia Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor Publici din România (ANBPR) – Filiala Brăila. Este al doilea proiect editorial al Asociaţiei finalizat în anul 2015 şi, ca şi primul, vizează subiecte de istorie locală şi memorie culturală.

afis lansare album foto curbe 1

Autorul, profesorul Ioan Munteanu, personalitate brăileană cunoscută, scriitor cu peste 20 de titluri despre Brăila şi împrejurimile ei, a depus o muncă minuţioasă şi riguroasă de cercetare şi documentare, rezultatul fiind o atractivă “istorie ilustrată” a unor case cu “poveste” din oraşul nostru.

DSC01173

Dorinţa autorului de a contribui la regăsirea poveştilor uitate s-a suprapus perfect cu intenţiile ANBPR – Filiala Brăila şi ale Editurii “Proilavia” şi astfel s-a născut un album deosebit, o carte care poate sta cu mândrie în orice bibliotecă. În plus, între paginile ei, cititorul va găsi modalităţi moderne, surprinzătoare, prin care este ghidat să viziteze la pas toate obiectivele descrise. Din acest motiv cartea va fi o atracţie şi pentru cei în vârstă, care, cu nostalgie, vor descoperi Brăila tinereţii lor, dar şi pentru cei tineri, care vor avea ocazia să testeze tehnologii moderne bazate pe coduri QR. Pe de altă parte, volumul va satisface cele mai mari exigenţe de calitate, fiind realizat în condiţii grafice deosebite.

DSC01183

Pentru a descoperi toate acestea, dar și pentru a asculta prezentările unor brăileni plini de harul discursului cum sunt Viorel Coman, scriitor, Costel Drăgan, arhitect, şi Constantin Toader, profesor, brăilenii au fost invitaţi să participe la un dublu eveniment: lansarea cărţii şi închiderea oficială a proiectului “Oraşul ca moştenire pentru viitor, clădiri de patrimoniu – album foto-documentar” la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila, în Sala de Lectură de la etajul I.

 
 

Lansare de carte „Aleiul Cuza şi alte monumente – o istorie ilustrată”

11 Nov

Vineri, 13 noiembrie, la ora 17.00, brăilenii sunt aşteptaţi la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila din Piața Poligon, nr. 4 pentru un eveniment editorial special, lansarea albumului foto-documentar „Aleiul Cuza şi alte monumente – o istorie ilustrată”, autor profesor Ioan Munteanu.

Volumul este rezultatul unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean Brăila prin „Programul pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes judeţean – cultură, culte, sport pentru anul 2015” şi implementat de către Asociaţia Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor Publici din România (ANBPR) – Filiala Brăila. Este al doilea proiect editorial al Asociaţiei finalizat în anul 2015 şi, ca şi primul, vizează subiecte de istorie locală şi memorie culturală.

afis lansare album foto curbe 1

Autorul, profesorul Ioan Munteanu, personalitate brăileană cunoscută, scriitor cu peste 20 de titluri despre Brăila şi împrejurimile ei, a depus o muncă minuţioasă şi riguroasă de cercetare şi documentare, rezultatul fiind o atractivă “istorie ilustrată” a unor case cu “poveste” din oraşul nostru.

Dorinţa autorului de a contribui la regăsirea poveştilor uitate s-a suprapus perfect cu intenţiile ANBPR – Filiala Brăila şi ale Editurii “Proilavia” şi astfel s-a născut un album deosebit, o carte care poate sta cu mândrie în orice bibliotecă. În plus, între paginile ei, cititorul va găsi modalităţi moderne, surprinzătoare, prin care este ghidat să viziteze la pas toate obiectivele descrise. Din acest motiv cartea va fi o atracţie şi pentru cei în vârstă, care, cu nostalgie, vor descoperi Brăila tinereţii lor, dar şi pentru cei tineri, care vor avea ocazia să testeze tehnologii moderne bazate pe coduri QR. Pe de altă parte, volumul va satisface cele mai mari exigenţe de calitate, fiind realizat în condiţii grafice deosebite.

Pentru a descoperi toate acestea, dar și pentru a asculta prezentările unor brăileni plini de harul discursului cum sunt Viorel Coman, scriitor, Costel Drăgan, arhitect, şi Constantin Toader, profesor, brăilenii sunt invitaţi să participe la un dublu eveniment: lansarea cărţii şi închiderea oficială a proiectului “Oraşul ca moştenire pentru viitor, clădiri de patrimoniu – album foto-documentar” la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila, în Sala de Lectură de la etajul I.

 

 
 

Campanie ANBPR-ABR de promovare a bibliotecilor, sprijinita financiar de ALA

18 Aug

ANBPR si ABR au obtinut recent finantare din partea Asociatiei Bibliotecilor Americane (ALA) pentru implementarea unei campanii de promovare a bibliotecilor si de crestere a interesului pentru lectura.

Proiectul cu titlul Biblioteca de langa tine. Citeste @ biblioteca ta! va avea durata de un an si va include o campanie nationala de postere, avand varful de diseminare in cadrul editiei 2012 a Noptii Bibliotecilor (6-7 octombrie 2012), dar si o serie de activitati de crestere a notorietatii bibliotecilor: targuri de carte, prezentari motivationale ale unor invitati speciali si autori experimentati, lansari de carte si ateliere pe teme de lectura. Campania se adreseaza in principaltinerilor (elevi si studenti), dar si publicului general, reprezentat de parinti, copii, profesori si alte categorii de utilizatori ai serviciilor de biblioteca.
Cele doua asociatii partenere urmaresc stimularea lecturii, cresterea numarului de utilizatori ai serviciilor de biblioteca din segmentul vizat (adolescentii si tinerii), precum si impulsionarea elevilor si studentilor de a avea o viata culturala activa.
Prin campania de postere, ANBPR si ABR doresc sa constientizeze publicul cu privire la rolul vital al bibliotecii in educatia tinerei generatii. In plus, prin activitatile proiectului, cele doua asociatii profesionale vor pune bazele dezvoltarii unei retele de promovare a bibliotecii la nivel national, care sa conduca la o rata crescuta de cunoastere si utilizare a serviciilor de biblioteca.
ANBPR si ABR sunt parteneri nationali in implementarea campaniei pentru bibliotecile lumii, Read @ Your Library, o initiativa a Asociatiei Bibliotecilor Americane (ALA) si a Federatiei Internationale a Asociatiilor de Biblioteci (IFLA).
Ioana Crihana, director executiv ANBPR
(Sursa: www.prolibro.eu) 
 

Un an de voluntariat – o saptamâna de recunoastere a meritelor din partea comunitatii

16 Dec

Sub acest titlu, în perioada  4-9 decembrie 2011, s-au desfasurat o serie de evenimente care au adunat împreuna un numar impresionant  de ONG-uri, unele cu ani de functionare în spate, altele noi, dar cu mare dorinta de a face treaba. Aceasta înlantuire de manifestari au avut ca scop marcarea Anului voluntariatului si a Zilei Internationale a Voluntariatului.

4 decembrie: Educatia populatiei pentru sanatate

Crucea Ro?ie Româna, Filiala Braila a organizat o ac?iune care a avut ca scop principal educarea popula?iei pentru sanatate. În cadrul acestei activita?i, voluntarii organiza?iei au masurat tensiunea persoanelor care au vizitat Complexul Promenada Mall, au facut demonstra?ii de acordarea primului ajutor ?i au învatat ceta?enii sa faca resuscitare cardio-respiratorie.

5 decembrie:  Tânarul voluntar al anului 2011

ANMRF Louis Pasteur – Club Voltin cu ocazia Zilei Interna?ionale a Voluntariatului ?i sub egida Anului European al Voluntariatului a ini?iat ?i desfa?urat, în data de 5 decembrie 2011, cea de-a treia edi?ie a  concursului pentru tineri voluntari  Tânarul Voluntar al Anului, cu scopul promovarii voluntariatului ca parte importanta a vie?ii în societa?ile deschise ?i democratice.

La concurs au participat tineri sau grupuri de tineri pâna la 30 de ani, din jude?ul Braila, care activeaza ca voluntari ?i/sau sunt recomanda?i de catre organiza?ii non-guvernamentale ?i/sau institu?ii publice/?colare care au derulat ?i finalizat proiecte de voluntariat în 2011.

Concursul a cuprins doua sesiuni: prima în care participan?ii – ONG-urile si-au desemnat câte un  voluntar cu cele mai prolifice activita?i, si cea de-a doua sec?iune, în care a fost prezentat proiectul cel mai reu?it ?i întreaga echipa de proiect.  La concurs s-a înscris oricare dintre ONG-urile care au facut din voluntariat expresia altruismului individual ?i dovada ca  “îti pasa” de cei din jur.

O relatare mai amanuntita a modului în care a decurs concursul si modul în care Biblioteca Judeteana “Panait Istrati” Braila si ANBPR – Filiala Braila s-au implicat puteti citi aici.

 

Prezentarea voluntarilor Bibliotecii Judetene Panait Istrati Braila

Echipa Bibliotecii Judetene Braila

6 decembrie: Târgul de oferte pentru voluntari

Deoarece a fost o actiune organizata de ANBPR – Filiala Braila si AIESTCAEESV voi relata mai pe larg modul în care s-a desfasurat.

Initial am pornit de la o idee promovata de Gabriela Cazacu, presedintele AIESTCAEESV, care a fost rapid adoptata de mine, dorind sa implic ANBPR – Filiala Braila. Am avut ca parteneri Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila, Consiliul Judetean Braila si Centrul de Informare Europe Direct Braila.

Ne-am propus sa gasim o modalitate practica de a pune în contact direct organizatiile care lucreaza cu voluntari, cu doritorii sa activeze în cadrul lor. Avantajele au fost multiple: ONG-urile si-au putut promova oferta de lucru pentru voluntari, s-au cunoscut mai bine între ele, au încheiat noi parteneriate, iar brailenii au aflat mult mai multe despre voluntariat. Din pacate, acest notiune este, de cele mai multe ori, insuficient cunoscuta si gresit interpretata de catre majoritatea românilor.

Nu a fost usor sa contactam ONG-urile brailene, deoarece în acest moment nu exista o baza de date pe care sa o putem folosi. Am apelat la diverse surse de informare si din acest motiv stim ca nu am reusit sa-i contactam pe toti cei care ar fi putut participa sau ar fi fost interesati de acest eveniment. Cu siguranta, anul viitor vom avea mult mai multi participanti.

Promovarea s-a realizat prin toate canalele care ne-au stat la dispozitie si, din feed back-ul primit ulterior, am aflat ca, desi am folosit presa scrisa, televiziunea, radioul, Internetul, au fost oameni nemultumiti pentru ca nu au stiut de eveniment din timp. Voluntarii au lipit afise în oras, prin scoli, s-au trimis mesaje catre institutiile de învatamânt si multe alte modalitati s-au folosit pentru a anunta evenimentul. Anul viitor, dupa impactul pe care l-a avut aceasta editie, sigur vom avea mai mult sprijin în diseminare.

Cu sprijinul Consiliului Judetean am fost gazduiti de Casa Tineretului, un spatiu amplu, generos, în care am avut toate conditiile sa ne desfasuram.

A venit si ziua în care Târgul si-a deschis portile pentru public. Au fost momente frumoase cele de la început. Nu pot uita înfrigurarea (si la propriu si la figurat) cu care standurile au fost aranjate de fiecare ONG. Era un soi de emotie, de tensiune, pentru ca nu stiam ce va urma: vor veni brailenii? Exista sansa pentru voluntariat în Braila?

Pregatiri la Centrul de Tineret TinKlub

Pregatiri la Europe Direct

Creativitatea a avut unda verde

Crucea Rosie isi pregateste strategia

Vremea nu a tinut deloc cu noi: era rece, întunecat si o ploaie marunta parca îsi propusese sa tina în casa toata suflarea. Si, ghinion, presa pe care o asteptam alaturi, era grupata la un alt eveniment care a adunat toate oficialitatile orasului. De noi parca uitasera toti, dar stiam ca ziua e lunga si noi vom ramâne pâna la sfârsit aici.

… Au început sa apara: câte unul, câte doi, intrau curiosi si putin timizi, la început. La Târg era cald, caldura venea de la membrii asociatiilor care îsi întâmpinau cu interes potentialii voluntari. Au venit multi tineri, dar si adulti, ceea ce ne-a umplut de bucurie.

Primii vizitatori...

Targul a devenit si un loc de socializare

Nu ai crede ca aceasta aglomeratie o poti gasi la un Târg pentru voluntari

Ore de varf pentru Targul de oferte pentru voluntari

În final, numai cei care nu doreau sa-i ajute pe semenii lor sau sa faca ceva în plus pentru societate nu au gasit un domeniu care sa-i intereseze. Acesta este unul din lucrurile care mi-au placut în mod deosebit la Târg: au participat douasprezece organizatii si fiecare a fost diferita prin activitatea pe care o desfasoara. „Nici nu stiam ca aici se fac atâtea lucruri” era replica de pe buzele tuturor celor care au ascultat „ofertele” asociatiilor.

Voi trece în revista, în ordine aleatorie, participantii:

  • Crucea Rosie, Filiala Braila
  • Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România – Filiala Braila
  • Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog al Judetului Braila
  • Centrul de Informare Europe Direct Braila
  • A.N.M.R.F. Louis Pasteur– Club Voltin
  • Centrul de Tineret TinKlub
  • Asociatia pentru Integrare Europeana a Tinerilor prin Cultura, Arta, Educatie, Ecoturism, Sport si Voluntariat
  • Organizatia pentru copii si adulti cu nevoi speciale Trebuie
  • Asocia?ia Anima Caste Braila
  • Fundatia Pro Homini Braila
  • Asociatia Pro Democratia – Club Braila
  • Asociatia ARIN

Dupa ora prânzului, holul principal al Casei Tineretului  a fost plin de persoane interesate sa afle macar ce se întâmpla acolo. Însa, dupa numarul de înscrieri, a fost foarte clar ca proiectele prezentate de asociatii au tras suficient de multe persoane care doresc sa se alature voluntarilor care deja activeaza.

Standul ANBPR - Filiala Braila (Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila)

Seara a venit pe nesimtite, înconjurati de public. Când muncesti cu oamenii timpul trece foarte repede, daca esti atent la dorintele lor, daca vrei sa fii de folos semenilor tai. La ora închiderii reprezentantii asociatiilor erau obositi, dar multumiti: au vorbit despre ceea ce fac organizatiile lor, publicul a fost foarte receptiv si, în curând, vom fi mai multi voluntari si la anul, mai multi si tot asa…

Fotografiile sunt relevante. Priviti-le si veti întelege putin din atmosfera care a fost la primul Târg al ofertelor pentru voluntari din orasul Braila. În realitate, a fost mult mai frumos!

Cuvintele lor fac mai mult decat cuvintele noastre 🙂

7 decembrie: Voluntarii braileni în spiritul avântenilor

Voluntarii braileni au fost în dialog direct cu directorul Muzeului Brailei, domnul Ionel Cândea. S-a prezentat de catre Brândusa Ilie, muzeograf, un scurt istoric a ac?iunilor de voluntariat desfa?urate în ora?ul nostru. Moderator a fost d-na Cornelia Negoita, Asociatia Anima Caste.

8 decembrie: Gala voluntarilor Europe Direct Braila

Un eveniment organizat de Centrul Europe Direct Braila si gazduit de Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila.

Sub egida “Anul European al Voluntariatului” Centrul Europe Direct Braila a organizat “Gala voluntarilor” cu scopul de a promova ?i populariza voluntariatul în rândul ceta?enilor braileni ?i totodata de a oferi o binemeritata recunoa?tere publica a persoanelor ?i institu?iilor care în anul 2011 s-au implicat alaturi de centru, în astfel de activita?i.

Adriana Marchidanu vorbind despre CIED si UE

În cadrul aceluia?i eveniment, CIED Braila a premiat multiplicatorii de informa?ie europeana ?i câ?tigatorii concursului „Eu original”. Printre multiplicatorii de informatie europeana se numara din anul 2011 si Biblioteca Judeteana  Panait Istrati  Braila cu proiectul Voluntar european pentru comunitatea braileana despre care am scris aici. Laura Caplea si echipa ei de voluntari au meritat diploma primita si vor continua mai departe proiectul.

Dragos Adrian Neagu, directorul BIbliotecii Judetene, primind diploma in calitate de partener CIED

9 decembrie: În 2011 s-au oferit voluntari, haide?i sa-i apreciem!

Asa s-a numit excursia la Bucuresti pe care organizatorii acestei saptamâni pline au oferit-o voluntarilor care s-au distins prin activitatea lor.

S-au vizitat: Agen?ia Na?ionala pentru Programe Comunitare în Domeniul Educa?iei ?i Formarii Profesionale Bucure?ti; Reprezentan?a Comisiei Europene în Romania-Spa?iul Public European si Muzeul Na?ional de Istorie Naturala Grigore Antipa Bucure?ti.

Încheiere:

În aceste zile am fost mândra pentru ca în Braila s-au putut organiza atât de multe evenimente dedicate voluntariatului si pentru ca au fost atâtea organizatii care si-au dat mâna pentru un interes comun: comunitatea braileana. Înseamna ca se poate si ca sunt si unii care au învatat asa cum trebuie forta parteneriatelor. Si e doar începutul!

Fiecare dintre noi are un loc unde s-a format si de care a ramas legat. De ce? Pentru ca acel loc i-a oferit ceva, niste valori, ramase în mintea si în sufletul nostru chiar si atunci când plecam departe de acele locuri. Pentru aceste „daruri” trebuie sa oferim si noi înapoi putin din munca noastra celor care sunt mai în vârsta decât noi, dar si celor care vor veni dupa noi. Este un ciclu care nu trebuie sa se termine niciodata. Acesta este voluntariatul! Nu va temeti sa oferiti, pentru ca veti deveni mai buni si veti primi mai mult înapoi!

Corina Ciuraru

voluntar:

– ANBPR – Filiala Braila

– Grupul Impact

– Asociatia Montana Carpati

 

Activitatea desfasurata de Biroul Executiv al ANBPR în semestrul I 2011 (continuare)

05 Aug

In procesul de dezvoltare organizationala ANBPR a initiat în acest an activitati care au vizat  directii importante de actiune. In sinteza, rezultatele  lor se  prezinta astfel:

 

1. Organizarea sau participarea la evenimente de nivel national

  • Preconferinta BiblioPublica“Comisiile profesionale si procesul de modernizare a bibliotecilor publice”, 31.03-01.04.2011, Craiova

Coordonare: Doina Popa, Presedinte ANBPR; Dragos Adrian Neagu, Prim-vicepesedinte ANBPR;

Colaborare: Lucian Dindirica, Director Biblioteca Judeteana Dolj, Presedinte Filiala ANBPR Dolj.

 

  • Participare la Vizita doamnei Sylvia Mathews Burwell, Presedintele Programului Dezvoltare Globala, Fundatia Bill & Melinda Gates;

04-06.04.2011, Bucuresti, Tg. Mures, Turda;

Organizare: IREX România; Participare: Doina Popa;

·         Conferinta BiblioPublica:“Modele de voluntariat în biblioteca publica” 12-14.05.2011, Baia Mare;

Coordonare: Doina Popa; Liviu-Iulian Dediu, Vicepresedinte ANBPR; Sorin Burlacu, Vicepresedinte ANBPR; Departamentul Operational;

Colaborare: Teodor Ardelean, Director, Biblioteca Judeteana Maramures, Filiala ANBPR Maramures;

2. Dezvoltarea ANBPR ca organizatie cu acoperire nationala, proces finalizat în data de 26 iulie 2011

·         Înfiintarea Filialei Covasna, 31.01.2011 – Doina Popa;

·         Activarea Filialei Timis, 20.06.2011 – Doina Popa;

·         Înfiintarea Filialei Bucuresti, 01.07 2011 – Liviu Iulian Dediu; Silvia Nestorescu, Coordonator Formare Profesionala ANBPR; Hermina Anghelescu, Membru de Onoare al ANBPR;

·         Reînfiintarea Filialei Caras-Severin, 25.07.2011- Doina Popa;

·         Reînfiintarea Filialei Mehedinti, 26.07.2011 – Dragos Adrian Neagu, Liviu Iulian Dediu.

3. Continuarea ciclului de Cafenele regionale si de instruire a Birourilor Executive ale filialelor judetene, exercitiu finalizat la data de 27 iulie 2011

  • Cafeneaua ANBPR si întâlnirea de lucru cu membrii birourilor executive ale filialelor ANBPR din Regiunea de dezvoltare Centru: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu; 14.03-16.03 .2011, Tg. Mures

Coordonare: Monica Avram, Director, Biblioteca Judeteana Mures; Presedinte Filiala ANBPR;

Organizare: Filiala ANBPR Mures;

 

  • Cafeneaua ANBPR si întâlnirea de lucru cu membrii birourilor executive ale filialelor ANBPR din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu-Mare, Salaj; 11.04-13.04.2011, Baile 1Mai, Bihor;

Coordonare: Ligia Mirisan, Director Biblioteca Judeteana Bihor; Membru ANBPR;

Organizare: Filiala ANBPR Bihor;

 

  • Cafeneaua ANBPR si întâlnirea de lucru cu membrii birourilor executive ale filialelor ANBPR din Regiunea de dezvoltare Vest: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Mehedinti,Tims; 27.07-29.07.2011, Baile Herculane, Caras-Severin;

Coordonare: Florica Pop, Director Biblioteca Judeteana Salaj; Presedinte Filiala ANBPR Salaj;

 

4. Cursuri de formare si dezvoltare profesionala pentru bibliotecari organizate prin CFDP al ANBPR

  • Curs de Perfectionare autorizat CNFPA – Prelucrarea informatiilor în format UNIMARC

Biblioteca Judeteana  Hunedoara – martie 2011;

30 de cursanti, absolventi cu Diplome ANBPR;

 

  • Curs de Perfectionare autorizat CNFPA – Prelucrarea informatiilor în format UNIMARC

Biblioteca Judeteana  Salaj – aprilie 2011;

11 cursanti, absolventi cu Diplome ANBPR;

 

  • Curs de Perfectionare autorizat CNFPA – Prelucrarea informatiilor în format UNIMARC

Biblioteca Judeteana Ialomita – iunie 2011;

14    cursanti ( Ialomita, Calarasi, Braila ), absolventi cu Diplome ANBPR;

 

  • Curs autorizat CNFPA Calificare/Perfectionare în ocupatia de bibliotecar, modulul 2, curs si evaluare finala (BSM si BSS)

CPPI Busteni – iulie 2011

10 cursanti ( 9 – BSS si 1 – BSM)

 

  • Curs autorizat CNFPA Calificare/Perfectionare în ocupatia de bibliotecar, modulul 1, curs si evaluare partiala (BSM si BSS)

CPPI Busteni – iulie – august 2011

19 cursanti ( 4 BSM si 15 BSS).

Coordonare: Silvia Nestorescu, Coordonator Formare si Dezvoltare Profesionala ANBPR;

Colaborare: Departamentul Operational al ANBPR;

 

5. Sustinerea procesului de modernizare a bibliotecilor publice

  • “Dezvoltarea bibliotecilor publice românesti în contextul economiei bazate pe cunoastere si a comunicatiilor electronice în România, pentru perioada 2014 – 2020”

Propunere de strategie în vederea realizarii în colaborare cu IREX si MCSI.

Realizator: Dragos Adrian Neagu

 

  • Vizita profesionala a grupului de multiplicatori de informare  europeana al ANBPR  la Parlamentul European de la Strasbourg

Coordonator: Doina Popa

Participanti: 40 membri ANBPR din toate tipurile de biblioteci publice

 

  • Desemnarea reprezentantului ANBPR în Comisia Nationala a Bibliotecilor

Desemnare: prin  votul filialelor.

 

6. Actiuni de advocacy si evaluare

·         Pregatirea Protocoalelor de colaborare cu Asociatiile Administratiei Publice Locale

(APL), stabilirea coordonatelor de colaborare si initierea procedurilor de semnare;

Coordonare: Doina Popa

 

–  Semnarea Protocolul de colaborare între ANBPR si Asociatia Municipiilor din România, Tg. Mures, 19.05.2011 – Doina Popa;

 

–  Semnarea Protocolul de colaborare între ANBPR si Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din România, Mamaia, 9.07.2011- Adriana Gheorghiu;

 

·          Întâlnire la MCPN cu Secretarul de Stat Vasile Timis,

04.04.2011 – Doina Popa;

·         Întâlnire  cu Comisia de Cultura din Parlamentul României,

04.04.2011 – Doina Popa;

  • Evaluarea capacitatii organizationale a ANBPR prin chestionarea online a membrilor

Coordonare: Sorin Burlacu

·         Planul national de advocacy si raspuns la criza bugetara,

Coordonare: Florica Pop;

·          Acordul de colaborare cu Asociatia Excedo pentru organizarea evenimentului “Noaptea bibliotecilor”

Coordonare: Ioana Crihana

 

7.Activitati în colaborare

·          Campania “Hai pe Net!” în colaborare cu Fundatia EOS

Coordonare : Ioana Crihana;

Colaborare: Filialele ANBPR;

·          Proiectul “Centrul cultural virtual” in colaborare cu Televiziunea elevilor

Coordonare: Gabriel Carabus,

·         Târgul Intrenational al Cartii – BookFest în colaborare cu Uniunea Editorilor din România

Coordonare: Departamentul Operational

Colaborare: Filialele ANBPR Arges si Braila.

8. Atragerea de fonduri

Trei granturi oferite de Ambasada SUA pentru proiectele:

·         Lideri si inovatori în biblioteca publica: din experienta bibliotecarilor români în SUA, 8515 $

·         Formarea formatorilor pentru predarea cursului Dezvoltarea Serviciilor de Biblioteca, 9620 $

·         Învatamântul biblioteconomic si pregatirea continua a bibliotecarilor, 9983 $

Initiator: Hermina Anghelescu

 

9. Planificarea activitatilor incluse în programul Grantului 2011, asigurat de Fundatia IREX Washington pentru dezvoltarea organizationala a ANBPR

  • Dezvoltarea Departamentul Operational (3 angajati noi);

Responsabilitate : Departamentul Operational;

  • Realizarea Ghidului privind înscrierea filialelor judetene ca ONG-uri  locale;

Responsabilitate: Sorin Burlacu; Adriana Gheorghiu; C-tin Bostan si Comisia de Legislatie;

  • Organizarea Scolii de Vara pentru Tinerii Bibliotecari;

Responsabilitate: Monica Avram;

  • Încheierea ciclului de Cafenele regionale si de instruire a filialelor;

Responsabilitate: Doina Popa;

  • Dezvoltarea unui Ghid de bune practici si proceduri pentru managementul Asociatiei;

Responsabilitate: Constantin Bostan, Onuc Nemes, Departamentul Operational;

  • Organizarea cursului DSB pentru 180 de bibliotecari în conditii de reduceri financiare substantiale;

Responsabilitate: Silvia Nestorescu, Departamentul Operational;

  • Realizarea unui website nou al ANBPR;

Responsabilitate: Liviu Iulian Dediu, Departamentul Operational;

  • Organizarea a doua sesiuni de training de advocacy;

Responsabilitate: Florica Pop;

  • Achizitionarea unei aplicatii online pentru managementul evenimentelor, integrata în site-ul ANBPR

Responsabilitate: Dragos Adrian Neagu, Gabriel Carabus;

  • Organizarea unui  e-training  profesional (online)

Responsabilitate: Dragos Adrian Neagu;

·         Oferirea a cinci granturi de calatorie pentru participarea la conferinte internationale;

Responsabilitate: Doina Popa, Departamentul Operational.

 

 

DOINA POPA,

Presedinte ANBPR

Cluj-Napoca

2 August 2011

 

 

 

Activitati si initiative noi ale ANBPR

04 Aug

Stimati colegi,

Va transmit cateva informatii care se refera la activitati si initiative noi ale ANBPR, iar intr-un alt articol veti gasi  Informarea privind activitatea Biroului Executiv al ANBPR in semestrul I 2011.

*

In procesul de dezvoltare organizationala ANBPR si-a intensificat activitatea de sustinere a pregatirii profesionale a bibliotecarilor, obtinand acreditari pentru toate cursurile pe care le deruleaza. Astfel, Centru de Formare si Dezvoltare Profesionala al ANBPR (CFDP) este autorizat sa organizeze cursuri de calificare/perfectionare in meseria de bibliotecar (studii medii si studii superioare), cursuri de dezvoltare profesionala (studii medii si studii superioare), iar recent, printr-o noua acreditare, cursuri de perfectionare profesionala pentru dezvoltarea serviciilor de biblioteca.

Avand in vedere amploarea la care se defasoara procesul de formare si dezvoltare profesionala, ANBPR a infiintat din acest an, in cadrul Departamentului Oprational, un compartiment destinat acestei activitati, condus de doamna Silvia Nestorescu, in calitate de coordonator de formare profesionala al ANBPR.

Pentru corecta informare a dumneavoastra, in acest moment doamna Silvia Nestorescu si-a incheiat activitatea la CPPC si lucreaza exclusiv in cadrul CFDP al ANBPR. Ca expert in formare profesionala, domnia sa vine cu o experienta relevanta, deosebit de importanta in acest domeniu si cu o echipa de formatori verificati in practica anilor anteriori, la care se adauga formatorii noi, selectati de Asociatie.

Va adresez rugamintea de a da curs solicitarilor ANBPR pe teme de formare si dezvoltare profesionala, care vin spre dumnevoastra din partea doamnei Silvia Nestorescu, deoarece, numai impreuna putem face din pregatirea profesionala a bibliotecarilor un element determinant in dezvoltarea bibliotecilor.

*In urma Acordului de colaborare dintre ANBPR si  Asociatia Excedo  se  va organiza in perioada 1-2 octombrie, la nivel national, Noaptea Bibliotecilor. Evenimentul isi propune sa promoveze mersul la biblioteca, cititul de placere ?i nevoia de documentare, in contextul digital al anului 2011. Acest lucru implica cateva obiective: gruparea pasionatilor de carte de toate varstele printr-un eveniment dedicat: familiarizarea tinerilor studenti cu accesul in biblioteci; amplificarea legaturilor dintre bibliotetecile reale si cele virtuale ?i antrenarea unui numar mare de parteneri cointeresati de publicarea cartilor pe hartie si electronice.

Toate bibliotecile publice doritoare sa participe la acest eveniment sunt rugate sa se adreseze Departamentului Operational al ANBPR pentru inscriere, informatii si obtinerea de materiale promotionale, pe adresa: anbpr_ro@yahoo.com

Cu stima,

Doina Popa
Presedinte ANBPR

Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania

Str.Dr. Staicovici, Nr. 15, Sector 5, Bucuresti

e-mail: doinapopabjc@yahoo.com, anbpr@yahoo.com

web site: www.anbpr.org.ro