RSS
 

Posts Tagged ‘artă’

Nou la Biblioteca Județeană Brăila – Atelier “Pictură cu acul în punct de goblen”

09 May

Luna mai vine cu un nou atelier pentru iubitorii de artă. „Pictură cu acul în punct de goblen” este o nouă activitate care se va desfășura la Secția de Împrumut Carte pentru Adulți din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila și care îmbină lucrul de mână cu arta.

Atelierul va debuta pe data de 22 mai 2018, se va desfășura în fiecare zi de marți a săptămânii, în intervalul orar 17.00 – 19.00, coordonatoarele fiind Aurelia Țuga, bibliotecar și Mirela Țuga.

Înscrierile se pot face direct la secția destinată adulților sau la numerele de telefon 0239/611292 sau 0767119299.

Coordonatoarele speră că prin această nouă activitate vă vor încânta sufletele și că vor reuși astfel vă aducă frumosul în inimile dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a petrece momente minunate de relaxare prin artă.

Goblenul este definit ca fiind tapiserie, broderie sau țesătură artistică făcută din fire colorate reprezentând o imagine plastică.

 

 
 

Atelier de “Istoria Artei Religioase”

14 Nov

Sâmbătă, 12 noiembrie 2016, Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila a găzduit Atelierul „Istoria Artei Religioase”, coordonat de bibliotecarul Camelia Popescu, un proiect educațional județean care are ca temă „Cunoașterea și promovarea valorilor istorice, religioase, artistice”.

a1

Tinerii participanți la acest proiect au fost împărțiți în două grupe. Sâmbătă au fost prezenți cei din “Grupul 13” (copii cu vârsta de 13 ani). Alături de aceștia au fost însă și câțiva dintre participanții mai vechi la această activitate, copiii care au fost și în vară la Atelierele de „Istoria Artei Religioase” susținute de bibliotecarul Camelia Popescu și care își doresc să învețe și alte lucruri interesante despre arta creștină.

a2

Subiectul sesiunii de lucru – simbolurile artei creștine – pe care cei prezenți le-au descoperit în cărți, dezvoltând subiectul în cea de-a doua parte a atelierului – partea practică – când au realizat un mozaic folosind aceste simboluri.

 
No Comments

Posted in Cursuri

 

Concurs județean de artă fotografică INSTANTANEE BRĂILENE

26 Apr

Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila organizează în perioada 22 aprilie – 18 mai 2016 Concursul județean de artă fotografică INSTANTANEE BRĂILENE, ediția a 4-a. Concursul are ca scop susținerea tuturor elevilor pasionați de fotografie în vederea afirmării lor precum și aprecierea și valorificarea lucrărilor înscrise în concurs. Toate fotografiile vor fi expuse într-o expoziție organizată la Bibliotecă, iar cele mai bune fotografii vor fi  selecționate de juriu și incluse într-un catalog editat de organizator. Lucrările înscrise în concurs sunt apreciate după criteriile: creativitate, originalitate, idee, calitate tehnică, estetica imaginii.

afis concurs foto

Condiții de participare:

  • La concurs pot participa  liceeni din municipiul și județul Brăila, care sunt înscriși într-o instituție de învățământ preuniversitar, în clasele a IX – XII și studenți înscriși la una din facultățile existente în Brăila.
  • Pentru a fi acceptate în concurs, fotografiile trebuie să nu fie mai vechi de 6 luni și să nu fi fost publicate niciodată.
  • Nu sunt permise prelucrări și/sau postprocesarea fotografiilor, persoane sau obiecte puse artificial în cadru etc. Nu sunt permise colajele.
  • Participanții au dreptul de a se înscrie în concurs cu o singură fotografie la fiecare secțiune.
  • Fotografiile vor fi însoțite de o fișă cu  datele personale ale autorului: nume, prenume, școala, clasa, profesor îndrumător, data realizării fotografiei, titlul. Fotografiile  trebuie sa aibă formatul A4,  (21/29 cm) și să fie printate pe hârtie fotografică.
  • Fotografiile nu trebuie sa aibă ramă, semnătură, sau alte înscrisuri.Atenție! Nu se permite înscrierea aceleiași fotografii la mai multe secțiuni (chiar daca ați modificat culorile sau ați prelucrat fotografia. Vor fi descalificate ambele. Materialele înscrise trebuie să respecte legea drepturilor de autor, precum și drepturile de proprietate intelectuală și drepturile exclusive de orice altă natură recunoscute de lege. Participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra materialelor înscrise în concurs. Participantul este unicul responsabil asupra oricăror consecințe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a înscrierii materialelor în acest concurs. Participanții păstrează drepturile de autor, asupra materialelor. Toate fotografiile înscrise în concurs vor intra în arhiva Bibliotecii Județene Panait Istrati și  pot fi folosite în  publicații tipărite sau electronice, site-uri sau portal-uri ale instituțiilor partenere. Organizatorul își declină responsabilitatea în cazul când un terț preia de pe site fotografiile în vederea folosirii lor ulterioare.
  • Premiile: Secţiunile concursului sunt: 1. fotografie alb- negru, tematica diversă (în legătură cu Brăila); 2. fotografie color – portret (doar oameni); 3. fotografie  color – peisaj urban brăilean.
  • Premiul I – aparat foto (pentru toate secțiunile)
  • Premiul II – stick-uri memorie USB 16 GB (pentru toate secțiunile)
  • Premiul III – card memorie USB  (pentru toate secțiunile)
  • Mențiuni (3) –   cărți despre Brăila oferite de Bibliotecă.
  • Fotografiile vor fi expediate pe adresa: BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PANAIT ISTRATI” PIAȚA POLIGON  NR. 4 BRĂILA, JUDEŢUL BRĂILA – cu mențiunea „Pentru concursul de fotografie”. Fotografiile pot fi aduse și personal la Secția Colecții Speciale a Bibliotecii. Persoane de contact: ION VOLCU sau MARA IONAȘCU tel. 07345026541 ; 0239626128 / int. 113, email: ionvolku@yahoo.com.  Fotografiile înscrise în concurs vor fi evaluate de un juriu format din: Liviu Dediu – fotograf; Ana-Maria Dobre – prof. Liceul de Arte „Hariclea Darclée”; Mara Ionașcu – conservator în cadrul Bibliotecii.
  • Perioada de primire a fotografiilor este: 22 aprilie – 18 mai 2016. Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției fotografice vor avea loc la Biblioteca Județeana Panait Istrati Brăila, pe 20 mai 2015, ora 15.00.

Laura Caplea,

bibliotecar

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Expoziție “Șahul – Artă sau sport?”

15 Sep

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila găzduiește în această perioadă, în holul Sălii de Lectură, de la etajul I, expoziția intitulată “Șahul – Artă sau sport?”. Vitrinele expoziționale cuprind 32 de cărți și reviste, documente din colecțiile Sălii de Lectură. Expoziția va fi deschisă până pe data de 3 octombrie 2015.

DSC07343

Documentele expoziționale aflate în această colecție au putut fi consultate încă din prima zi a Turneului internațional feminin de șah Memorialul “Maria Albuleț” care este găzduit de Biblioteca publică până miercuri, 16 septembrie.

DSC07338

“Expoziția a fost realizată cu scopul promovării cărților din Sala de Lectură. Am avut câteva persoane participante la Turneul de șah interesate de documentele expuse pe care le-au solicitat spre consultare”, a spus bibliotecarul Gabriela Popescu, cea care s-a ocupat de acest proiect.

DSC07331

Teodora Soare