Caloianul este un obicei popular practicat în trecut pentru aducerea ploii în vreme de seceta sau în zilele de dupa Paste.
Papusa de lut
Obiceiul Caloianului este caracteristic îndeosebi Munteniei de rasarit (Braila, Buzau, Calarasi, Ialomita) si are loc în martea sau în miercurea a treia de dupa Paste ori si mai târziu. Înca din zori, fetele de la 5-6 ani în sus se aduna la un loc si se împart, dupa vârsta, în doua sau mai multe cete. Fiecare ceata îsi alege o conducatoare. Apoi fetele fac o papusa de lut, un om mic, pe care îl împodobesc cu panglici, cârpe colorate si flori, iar pe cap îi pun drept caciula o coaja de ou rosu. Fetele pun Caloianul într-un sicriu mic, bine încleiat – ca sa pluteasca pe apa – sau pe o scândura, îl înconjoara cu coji de oua rosii, pastrate de la Paste, precum si cu fel de fel de flori, printre care predomina busuiocul, apoi îl îngroapa pe câmp, printre semanaturi, prin bozii sau maracini, pe malul vreunei ape ori într-alt loc ascuns. Înainte de înmormântare, una dintre fete se face preot, alta dascal, a treia duce steagul, adica o trestie cu o batista alba în vârf, înaintea popii, si iarasi una sau doua fete duc sicriul ori scândura cu Caloianul. În urma cortegiului vin fetele celelalte, cu lumânari aprinse, bocind.
Pomana Caloianului
Dupa înmormântare, Caloianului i se face pomana, timp în care e bocit din nou:
Iene, Caloiene! Tinerel te-am îngropat,
De pomana ca ti-am dat,
Apa multa si vin mult
Sa dea Domnul ca un sfânt
Apa multa sa ne ude,
Sa ne faca poame multe!
A treia zi dupa ce l-au înmormântat, adica în a treia joi sau vineri de dupa Paste sau în ziua de Paparude, fetele se aduna iarasi, se duc la locul unde a fost înhumat, îl dezgroapa, bocindu-l iarasi. Apoi îl aduc în sat si îl arunca într-o fântâna sau se duc si-i dau drumul sicriului pe un râu sau pe un lac, urând ca anul sa fie ploios si plin de belsug. Apoi se aduna toate fetele la o casa si acolo coc o placinta mare, numita ghizmana, ori mai multe placinte si alte bucate. Flacaii aduc vin si lautari, se aseaza toti la o masa, manânca si beau din pomana Caloianului. Pe vremuri, în unele sate se faceau doua papusi de lut, numite Tatal Soarelui si Maicuta Ploii.
Sursa: http://www.dacii.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=757
La Romanu s-a reînviat traditia CALOIANULUI , cu un grup de elevi de la scoala din localitate. Bibliotecarul a organizat actiunea postând un o invitatie pentru doritori ca în data de 11 mai, la ora 15 (dupa ore, pentru ca a fost o saptamâna planificata pentru teze) o sa fie facut un caloian si la trei zile dupa îngropare o sa fie pomenirea (pomana) si dezgroparea. Copii au fost anuntati sa aduca doua oua fierte si vopsite. O mâna de ajutor a dat-o si preotul din comuna, când a auzit de aceasta traditie populara care nu s-a facut de ani buni în comuna. Preotul a facut micul cosciug necesar. M-am bucurat ca am fost sprijinita sa fac aceasta activitate si de prof. Alexandru Marcela. La pomana copii, pe lânga oua, au mai adus dulciuri si sucuri. Bibliotecarul a asigurat aperitivul, oua vopsite, dulciuri si sucuri si a fost o petrecere, copiii fiind atât de încântati încât au spus „Doamna bibliotecar, mai vrem si la anul!”
Bibliotecarul din comuna Romanu a folosit informatia disponibila pe Internet pentru a reînvia o traditie din vremuri imemoriale si pentru a învata copiii care le sunt radacinile. A colaborat cu scoala si cu preotul din localitate si a iesit o actiune reusita. Practic este un exemplu de bune practici care ar trebui replicat în toate bibliotecile locale redescoperind obiceiurile locale.
Astept vremea în care în bibliotecile rurale vom avea mici ateliere de olarit sau de tors lâna. Mi-ar placea sa vad servete cusute sau coliere de margele realizate de tinerele fete. Dar câte nu se pot face, daca ne amintim de unde venim si cine suntem… Si unde în alta parte decât la biblioteca?