Prima sesiune de instruire în tehnica poveștilor digitale pe 2016 a avut loc pe 11 ianuarie, la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila. Au participat elevii clasei a IX a B de la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, coordonați de prof. Doroftei Elena Simona. Prima zi de școală, după vacanța de iarnă, s-a dovedit plină de creativitate pentru tinerii participanți. Într-o atmosferă relaxată și cu o uimitoate dexteritate în lucrul cu computerul, adolescenții au creat și editat povești ce exprimă sentimente, experiențe culturale și diverse percepții asupra vieții. Le mulțumim pentru curajul de a împărtăși cu alții propriile viziuni și păreri!
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului “Agora Culturală @ Biblioteca Ta” ce are ca obiectiv promovarea valorilor culturale specifice minorităților etnice din România, folosind tehnica poveștilor digitale. Proiectul continuă până în aprilie 2016, antrenând persoane cu etnii, credințe religioase diferite și mai ales vârste diferite, într-o cercetare privind diversitatea culturală a orașului. În acest mod biblioteca devine un facilitator avizat în crearea de materiale video ce provin de la oameni simpli, care aleg să participe la astfel de workshop-uri pentru dezvoltare personală și culturală.
* Expertiză internațională
* Networking de calitate
* Acces la tehnologie
* Inovație și creativitate
* Propria poveste digitală
* Expunere și vizibilitate prin intermediul proiectului.