RSS
 

Posts Tagged ‘concurs’

Proiect educațional județean la bibliotecă

08 May

Școala Gimnazială “Ion Creangă” Brăila, Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Brăila sunt parteneri în cadrul proiectului educational județean “Marea Unire – un vis împlinit al românilor”, coordonat de profesor Săndica Aramă.

Biblioteca brăileană a găzduit, vineri, 4 mai 2018, o serie de activități în cadrul acestui proiect. Prima secțiune a vizat expoziția de desene cu tema “Ziua Europei”, activitate care a avut loc la parterul Secției de Împrumut Carte pentru Adulți.

După ce șeful biroului, Valentina Chiriac a făcut o scurtă prezentare a proiectului, iar coordonatoarea, Săndica Aramă le-a vorbit celor prezenți despre semnificațiile datei de 9 Mai, a fost rândul elevilor să își prezinte lucrările realizate. Cei mai curajoși și creativi dintre ei au fost recompensați cu cărți din partea bibliotecii.

A urmat apoi a doua activitate din cadrul acțiunii, concursul de prezentare de material PPT cu tema 9 Mai “Proclamarea Independenței de stat a României”. Din juriu au făcut parte Valentina Chiriac, șef birou, Doina Lalu, bibliotecar, dar și profesorul Ciprian Toma din partea Inspectoratului Școlar.

Ultima activitate a fost tot un concurs, dar de această dată a fost vorba de prezentarea unor postere sub numele de “Călătorim prin Europa”. Din juriu au făcut parte Silvia Iacob, bibliotecar, iar din partea Inspectoratului Școlar Brăila a fost prezent profesorul Viorel Bratosin.

La ambele secțiuni cei mai buni elevi au fost recompensați de către Valentina Chiriac cu premii constând în cărți și diplome. La final toți copiii au primit diplome de participare.

Unitățile de învățământ participante la proiectul educațional județean “Marea Unire – un vis împlinit al românilor” sunt: Școala Gimnazială “Ion Creangă”, Școala Gimnazială ”Mihu Dragomir”, Școala Gimnazială ”Fănuș Neagu”, Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” și Școala Gimnazială Mircea-Vodă din județul Brăila.

 

Concurs județean de artă fotografică – “Instantanee brăilene”, ediția a VI-a, 2018

03 May

Argument

Concursul are ca scop susținerea tuturor elevilor pasionați de fotografie în vederea afirmării lor precum și aprecierea și valorificarea lucrărilor înscrise în concurs. Obiectul principal  al concursului îl constituie fotografia printată. Toate fotografiile vor fi expuse într-o expoziție organizată la bibliotecă, iar cele mai bune fotografii vor fi selecționate de juriu și incluse într-un catalog editat de organizator.


Competiția este lansată din dorința de a contribui la promovarea unei imagini a Brăilei la 650 de ani de atestare documentară și la 100 de ani de la făurirea României Întregite, așa cum este percepută prin prisma publicului tânăr, a elevilor de liceu și studenților care sunt pasionați de fotografie. Suntem convinși că spațiul brăilean are propriul farmec, cu monumentele, clădirile și peisajele de care oamenii se simt atașați și pe care le doresc imortalizate.

Organizator: Biblioteca Judeţeană Panait Istrati Brăila.

 

R E G U L A M  E N T

 

 Dreptul de participare. Eligibilitate. Cerințe tehnice și legale:

  • La concurs pot participa liceeni din municipiul şi judeţul Brăila, care sunt înscriși într-o instituție de învățământ preuniversitar, în clasele IX-XII și studenți înscriși la una dintre facultățile existente în Brăila.
  • Pentru a fi acceptate în concurs, fotografiile trebuie să nu fie mai vechi de 6 luni și să nu fi fost publicate niciodată.
  • Nu sunt permise persoane sau obiecte puse artificial în cadru etc. Colajul este permis doar la secțiunea (Locuri și oameni).
  • Participanții au dreptul de a se înscrie în concurs cu o singură fotografie la fiecare secțiune.
  • Fotografiile vor fi însoțite de o fișă cu  datele personale ale autorului: nume, prenume, școala, clasa, profesor îndrumător, data realizării fotografiei, titlul. Fotografiile  trebuie să aibă formatul A4,  (21/29 cm) și să fie printate pe hârtie fotografică.
  • Fotografiile nu trebuie sa aibă ramă, semnătură, sau alte înscrisuri!

Secţiuni:

  1. PORTRET;
    2.BRĂILA MONUMENTALĂ
    ;
  2. BRĂILA- LOCURI ȘI OAMENI (COLAJE).

 

Nu se acceptă înscrierea aceleiași fotografii la mai multe secțiuni (chiar dacă ați modificat culorile sau ați prelucrat fotografia. Vor fi descalificate ambele.

Materialele înscrise trebuie să respecte legea drepturilor de autor, precum și drepturile de proprietate intelectuală și drepturile exclusive de orice altă natură recunoscute de lege. Participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra materialelor înscrise în concurs.
Participantul este unicul responsabil asupra oricăror consecințe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a înscrierii materialelor în acest concurs. Participanții păstrează drepturile de autor, asupra materialelor.

  • Nu se permite înscrierea fotografiilor-colaj, a celor cu caracter pornografic sau care aduc atingere demnității și intimității persoanei.
  • Nu se permite înscrierea fotografiilor care prezintă atitudine de fumător, consumator de alcool sau de droguri.
  • Vor fi descalificate fotografiile manipulate grosolan în programe de editare (desaturare sau suprasaturare parțială și selectivă, distorsionări, efecte speciale, aplicarea de filtre, texturi, bitonalitatea, alta decât alb-negru și sepia, scoaterea sau introducerea de elemente din/în fotografie, modificarea conținutului cu ajutorul duplicării de pixeli, cu Clone stamp sau Healing brush sau cu copy și paste). Au puține șanse de nominalizare fotografiile modificate genetic, adică la care s-a umblat prea mult la: levels, contrast, sharpness, saturație (pentru care nu se pot stabili limite obiective pentru editare digitală – care trebuie efectuată cu moderație).
  • Fotografia care nu respectă regulamentul va fi descalificată;
  • Fotografia portret trebuie să aibă ca subiect omul;
  • Orice autor care va înscrie o fotografie ce nu-i aparține va fi descalificat din concurs;
  • Câștigătorii vor fi anunțați la școlile din care provin asupra datei de premiere și a vernisării expoziției.
  • Toți elevii participanți vor primi diplomă de participare.
  • Toate fotografiile înscrise în concurs vor intra în arhiva Bibliotecii Județene Panait Istrati și pot fi folosite în publicații tipărite sau electronice, site-uri sau portal-uri de net ale instituțiilor partenere. Organizatorul își declină responsabilitatea în cazul când un terț preia de pe site fotografiile în vederea folosirii lor ulterioare.

 

Calendarul de desfășurare a Concursului:

Perioada de primire a fotografiilor este: 4 mai – 25 mai 2018.

Fotografiile vor fi expediate pe adresa:

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PANAIT ISTRATI” PIAȚA POLIGON NR. 4 BRĂILA, JUDEŢUL BRĂILA – cu mențiunea „Pentru concursul de fotografie”. Fotografiile pot fi aduse și personal la Biblioteca Județeană Panait Istrati, secția Colecții Speciale.

Persoane de contact: ION VOLCU sau MARA IONAȘCU tel. 0239626128 / int. 141, sau email ionvolku@yahoo.com;

 

Juriul și condițiile de jurizare:

Fotografiile înscrise în concurs vor fi evaluate de un juriu format din:

Ion Volcu – membru

Râșnoveanu Cătălin – președinte

Mara Ionașcu – membru

Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției fotografice vor avea loc la Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila, pe 30 mai 2018, la ora 15.00.

Deciziile juriului sunt irevocabile și nu trebuie justificate!

Lucrările înscrise în concurs sunt apreciate după criteriile:

  • creativitate;
  • originalitate;
  • idee;
  • calitate tehnică;
  • estetica imaginii.

 

Clauze finale:
Organizatorii își rezervă dreptul de a refuza participarea unei fotografii la concurs pentru oricare din următoarele motive:
• nerespectarea condițiilor tehnice descrise în paragrafele de mai sus;
• neconcordanța cu tema concursului.

Prin înscrierea la concurs participantul confirmă faptul că a citit și a înțeles toate condițiile din Regulamentul de concurs și că le acceptă.

 

 
 

Concurs interjudețean – „Pledoarie pentru lectură”

19 May

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila și Liceul Teoretic Mihail Sebastian”, organizează concursul interjudețean „Pledoarie pentru lectură”. Coordonatorii proiectului aflat la prima ediție sunt: bibliotecar Doinița Stanciu și profesor Oana Ghețu.

A citi este o artă care depinde de experienţa şi cultura individuală. Lectura este contactul cititorului cu textul literar. Se înţelege că gustul pentru lectură se formează mai timpuriu decât interesul pentru cartea ştiinţifică. Pornind de la această constatare coordonatorii proiectului au încercat să găsească modalităţi şi tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură, grupul țintă fiind constituit din elevi ai claselor II – XII.

STRUCTURA PROBELOR :

A. Creație literară ( compunere, eseu, text argumentativ)

B. Creație plastică (ilustrarea temei printr-o tehnică la alegere, inclusiv fotografie, format A4).

– Pentru elevi ai ciclului primar cu tema „Cartea care m-a influențat”.

– Pentru elevi ai ciclului gimnazial cu tema „Cartea care m-a influențat”.

– Pentru elevi ai ciclului liceal cu tema „Cartea care m-a influențat”/”Lectură vs.  tehnologie”.

– Pentru cadrele didactice proba A, cu tema „Cartea care m-a influențat”/”Lectură vs. tehnologie”.

Înscrierea participanților are loc până la data de 9 iunie 2017. Lucrările vor fi jurizate pe categorii de vârstă și pe secțiuni pâna la data de 14 iunie 2017. Se vor acorda premiul I, II, III și Mențiuni pe fiecare secțiune și categorie de vârstă/clasă. Diplomele vor fi acordate până la 23 iunie 2017, direct la sediul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, sau prin poștă.

Regulamentul pentru participarea la concurs, precum și alte amănunte se regăsesc pe site-ul Bibliotecii Județene Brăila – http://www.bjbraila.ro/bjpi3/eveniment/concurs-pledoarie-pentru-lectura/

Tot pe site-ul bibliotecii, la secțiunea evenimente se regăsesc în format electronic Fișele de înscriere pentru elevi și pentru cadrele didactice, precum și Acordul de parteneriat.

Atenție! NU se percepe taxă de participare!

 

Teodora Soare

 
 

„9 Mai Ziua Europei” la Bibliotecă

09 May

Vineri, 5 mai 2017, Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila a primit vizita mai multor elevi care au marcat într-un mod deosebit „9 Mai Ziua Europei”, totul în cadrul proiectului intitulat „Identitate Națională – Identitate Europeană Ferestre către cunoașterea istoriei naționale și europene”, realizat de Școala Gimnazială Mircea Vodă și coordonat de profesorul Săndica Aramă.

Elevi de la Școlile Gimnaziale din Mircea Vodă, „Mihu Dragomir” Brăila, „Fănuș Neagu” Brăila și de la Liceul Tehnologic „Nicolae Oncescu” din Ianca au participat la mai multe activități pentru a marca acest eveniment. Adolescenții au participat la un vernisaj al lucrărilor realizate de ei, dar și la vernisajul expoziției de la Secția Împrumut Carte pentru Adulți pe această temă – Ziua Europei realizată de către bibliotecarul Doina Lalu care le-a și vorbit despre titlurile prezente în expoziție.

Despre momentul 9 Mai și semnificațiile acestuia le-a vorbit chiar coordonatorul proiectului, profesorul Săndica Aramă. În plus, tinerii au avut posibilitatea să-și prezinte lucrările în fața colegilor. Cei mai curajoși dintre ei au primit cărți din partea bibliotecii.

Activitatea a continuat cu o vizită de prezentare în bibliotecă, ghid fiindu-le Valentina Chiriac, șef Birou în cadrul instituției publice. Ultimul popas a fost la Sala de Lectură unde adolescenții au participat la o prezentare, realizată de Valentina Chiriac, a tuturor activităților desfășurate în bibliotecă, au aflat mai multe despre “Clubul de vacanță” și au participat la un concurs de Ziua Europei. Și de această dată cei mai buni dintre ei au fost recompensați cu premii constând în cărți, oferite de bibliotecă, dar au primit și diplome de participare și materiale informative despre Europa și Comisia Europeană de la Centrul Europe Direct Brăila.

Gândurile lor legate de Europa au fost scrise pe mânuțe de hârtie și au rămas mărturie pe un panou în cadrul expoziției de la Secția Împrumut Carte pentru Adulți, textele putând fi admirate de către toți brăilenii care trec pragul bibliotecii.

Teodora Soare,

redactor

 

 
 

CLUBUL DE VACANȚĂ, la final

10 Aug

Cele șase săptămâni de activități desfășurate de Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila au ajuns la final și se vor încheia vineri, 12 august 2016, cu un Mega-Party la care sunt invitați toți copiii participanți la Clubul de Vacanță, împreună cu cei dragi, precum și voluntarii implicați. Cele 45 de ateliere au adunat peste 1200 de prichindei din orașul și județul Brăila, dar și din alte localități din țară și străinătate (copii aflați în vizită la bunici). Și în acest an am avut la Club peste 300 de vizitatori/zi, cifră care ne situează în topul bibliotecilor din țară.

foto club vacanta

”Petrecerea de vineri seară va începe la ora 19.00 și va conține: un concurs pe echipe, inspirat din lumea poveștilor, în care copiii vor căuta binele, frumosul și își vor alunga frica, precum și momente artistice susținute de absolvenții atelierelor de canto, chitară, balet, dansuri sportive și dansuri grecești, din cadrul Clubului de Vacanță. Invitați speciali vor fi membrii Ansamblului de dansuri grecești ”Pandora”, al Asociației BrailART, care vor încânta publicul cu ritmurile din Elada. Nu vor lipsi nici acordurile de zumba, instructoarea Claudia Popeea fiind gata să ne arate mișcările atât de apreciate ale acestui dans. Vocile talentate se vor putea auzi în cadrul sesiunii de karaoke, după ce Doru Ciutacu, Diana Țigănuș și Alexia Stan vor cânta și ei pentru publicul numeros pe care-l așteptăm.” – declară Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu Relații  Publice în cadrul Bibliotecii și coordonatorul Clubului de vacanță.

Vă așteptăm! Numai bine,

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Premiere – Concurs de Proză Scurtă „Fănuș Neagu”

16 Jun

Astăzi, 16 iunie, ora 14.00, la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila se organizează festivitatea de premiere a Concursului de Proză scurtă „Fănuș Neagu”, ediția a II-a.

Afis - Concurs presa scurta varianta

Premiile vor fi acordate pe secţiuni și vor consta în bani și cărți. Lucrările premiate vor fi publicate, pe site-ul concursului (https://concursfanusneagu.bjbraila.ro) precum și în antologia de proză scurtă, „Fănușiana” editată de către Editura ”Proilavia” a Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila; autorii publicați vor primi gratuit un exemplar din aceasta.
Vă așteptăm!

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Concurs județean de artă fotografică INSTANTANEE BRĂILENE

26 Apr

Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila organizează în perioada 22 aprilie – 18 mai 2016 Concursul județean de artă fotografică INSTANTANEE BRĂILENE, ediția a 4-a. Concursul are ca scop susținerea tuturor elevilor pasionați de fotografie în vederea afirmării lor precum și aprecierea și valorificarea lucrărilor înscrise în concurs. Toate fotografiile vor fi expuse într-o expoziție organizată la Bibliotecă, iar cele mai bune fotografii vor fi  selecționate de juriu și incluse într-un catalog editat de organizator. Lucrările înscrise în concurs sunt apreciate după criteriile: creativitate, originalitate, idee, calitate tehnică, estetica imaginii.

afis concurs foto

Condiții de participare:

  • La concurs pot participa  liceeni din municipiul și județul Brăila, care sunt înscriși într-o instituție de învățământ preuniversitar, în clasele a IX – XII și studenți înscriși la una din facultățile existente în Brăila.
  • Pentru a fi acceptate în concurs, fotografiile trebuie să nu fie mai vechi de 6 luni și să nu fi fost publicate niciodată.
  • Nu sunt permise prelucrări și/sau postprocesarea fotografiilor, persoane sau obiecte puse artificial în cadru etc. Nu sunt permise colajele.
  • Participanții au dreptul de a se înscrie în concurs cu o singură fotografie la fiecare secțiune.
  • Fotografiile vor fi însoțite de o fișă cu  datele personale ale autorului: nume, prenume, școala, clasa, profesor îndrumător, data realizării fotografiei, titlul. Fotografiile  trebuie sa aibă formatul A4,  (21/29 cm) și să fie printate pe hârtie fotografică.
  • Fotografiile nu trebuie sa aibă ramă, semnătură, sau alte înscrisuri.Atenție! Nu se permite înscrierea aceleiași fotografii la mai multe secțiuni (chiar daca ați modificat culorile sau ați prelucrat fotografia. Vor fi descalificate ambele. Materialele înscrise trebuie să respecte legea drepturilor de autor, precum și drepturile de proprietate intelectuală și drepturile exclusive de orice altă natură recunoscute de lege. Participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra materialelor înscrise în concurs. Participantul este unicul responsabil asupra oricăror consecințe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a înscrierii materialelor în acest concurs. Participanții păstrează drepturile de autor, asupra materialelor. Toate fotografiile înscrise în concurs vor intra în arhiva Bibliotecii Județene Panait Istrati și  pot fi folosite în  publicații tipărite sau electronice, site-uri sau portal-uri ale instituțiilor partenere. Organizatorul își declină responsabilitatea în cazul când un terț preia de pe site fotografiile în vederea folosirii lor ulterioare.
  • Premiile: Secţiunile concursului sunt: 1. fotografie alb- negru, tematica diversă (în legătură cu Brăila); 2. fotografie color – portret (doar oameni); 3. fotografie  color – peisaj urban brăilean.
  • Premiul I – aparat foto (pentru toate secțiunile)
  • Premiul II – stick-uri memorie USB 16 GB (pentru toate secțiunile)
  • Premiul III – card memorie USB  (pentru toate secțiunile)
  • Mențiuni (3) –   cărți despre Brăila oferite de Bibliotecă.
  • Fotografiile vor fi expediate pe adresa: BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PANAIT ISTRATI” PIAȚA POLIGON  NR. 4 BRĂILA, JUDEŢUL BRĂILA – cu mențiunea „Pentru concursul de fotografie”. Fotografiile pot fi aduse și personal la Secția Colecții Speciale a Bibliotecii. Persoane de contact: ION VOLCU sau MARA IONAȘCU tel. 07345026541 ; 0239626128 / int. 113, email: ionvolku@yahoo.com.  Fotografiile înscrise în concurs vor fi evaluate de un juriu format din: Liviu Dediu – fotograf; Ana-Maria Dobre – prof. Liceul de Arte „Hariclea Darclée”; Mara Ionașcu – conservator în cadrul Bibliotecii.
  • Perioada de primire a fotografiilor este: 22 aprilie – 18 mai 2016. Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției fotografice vor avea loc la Biblioteca Județeana Panait Istrati Brăila, pe 20 mai 2015, ora 15.00.

Laura Caplea,

bibliotecar

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Concurs interactiv – “Shakespeare – 400 de ani de la moartea dramaturgului și poetului englez”

15 Apr

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează luni, 18 aprilie 2016, ora 11.00, Concursul interactiv “Shakespeare – 400 de ani de la moartea dramaturgului și poetului englez”. Participă elevi de la liceele brăilene: „Nicolae Iorga”, „D. P. Perpessicius”, „Ghe. M. Murgoci”, “Hariclea Darclée” și „Nicolae Bălcescu”.

Afis - Shakespeare

Evenimentul are loc la Centrul Multilingv al Bibliotecii din Str. Belvedere, nr.3 și este moderat de Ion Volcu, șef birou Colecții Speciale și Eugenia Turcu, bibliotecar.  Echipele, formate din câte patru elevi, participă în concurs cu prezentări Power-Point, scenete susținute în limba engleză și vor răspunde la diverse întrebări despre opera și viața marelui scriitor William Shakespeare. Participanții vor primi diplome și premii constând în medalii, cupe și cărți în limba engleză.

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Concurs de scriere de literatură polițistă “Cerneala neagră”: 1 martie – 17 aprilie 2016

03 Mar

În cadrul proiectului “Romanul polițist belgian în prim-plan” care se va desfășura în perioada martie – aprilie 2016, Delegația Valonia-Bruxelles la București și editura Crime Scene Press organizează un concurs de scriere creativă de literatură polițistă destinat elevilor de liceu din România.

Pentru a promova romanul polițist ca gen literar și scrierea creativă în rândul elevilor, Delegația Valonia-Bruxelles la București organizează împreună cu editura Crime Scene Press un concurs național de scriere de literatură polițistă care se adresează elevilor de liceu. Toți elevii care au împlinit 14 ani pot participa, condiția fiind să fie înscriși într-un liceu din România, public sau privat.

roman politist_concurs_web

Fiecare elev poate trimite un singur text. Textele vor avea maximum 5 pagini (10.000 de semne) și vor putea fi scrise la alegere în limba română sau în limba franceză. Ele vor fi trimise numai în format electronic pînă pe data de 17 aprilie, ora 24.00, la adresa de email concourspolar@gmail.com pentru textele scrise în limba franceză și concursromanpolitist@gmail.com pentru textele scrise în limba română. În funcție de numărul de texte primite, cele mai bune 15 texte vor fi publicate într-o colecție de povestiri la editura Crime Scene Press. Cele mai bune trei texte în limba română și cele mai bune trei texte în limba franceză vor fi recompensate cu premii. Regulamentul complet al concursului și mai multe informații sunt disponibile pe site-ul : www.cernealaneagra.com.

Membrii juriului pentru concursul în limba română sunt: George Arion (autor de romane polițiste și editor), Alexandru Arion (jurnalist și editor), Stelian Țurlea (scriitor și jurnalist), Mihaela Dedeoglu (jurnalist la Radio France International) și Gabriel Bota (director artistic și co-fondator al Festivalului Internațional de Carte Transilvania).

Membrii juriului pentru concursul în limba franceză sunt: Andrei Popov (jurnalist la Radio România Internațional), Valentine Gigaudaut (directoarea librăriei Kyralina), Sylvain Audet (profesor de limba franceză și traducător), Cyrielle Diaz (responsabila Biroului de promovare a cărții la Institutul francez din București) și Eric Poppe (Delegat Valonia-Bruxelles la București).

Mai multe informații despre concurs și proiectul Romanul polițist belgian în prim-plan sunt disponibile pe site-ul www.wbi.be/bucarest și pe pagina de Facebook : www.facebook.com/DelegatiaValoniaBruxelles.

Parteneri: Crime Scene Press, Romanian Crime Writers’ Club (RCWC), Librăria Kyralina, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză, Centrul Cultural Francofon din Buzău.

Parteneri media : RFI, Radio România Internațional, Raftul cu Idei, Lepetitjournal.com.

Persoană de contact: Gabriela Dobre, Responsabil Cultură și Comunicare la Delegația Valonia-Bruxelles, gabrielawbb@rdsmail.ro, tel.: 021 314 06 65.

 
No Comments

Posted in Diverse

 

“Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” la Biblioteca din Arad

23 Feb

Concursul naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste, “Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană ”Alexandru D.Xenopol” Arad, totalizează în anul 2016, X ediţii. Startul concursului s-a dat vineri, 15 ianuarie de ziua lui Mihai Eminescu. Mai este puțin până la desemnarea câștigătorilor. Textele sunt așteptate la sediul Bibliotecii din Arad până pe 29 februarie, ora 12.00. Demersul Bibliotecii a fost inspirat de corespondenţa dintre Poet şi marea lui iubire Veronica Micle. Concursul „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” este asociat şi sărbătorii dragostei la români, Dragobetele, din 24 februarie. Scrieţi mesajul / scrisoarea / eseul / declaraţia dvs. de dragoste şi expediaţi- le prin email la :marketing@bibliotecaarad.ro sau pe adresa bibliotecii: Biblioteca Judeţeană „Alexandru D.Xenopol” Arad, Strada Gheorghe Popa de Teiuş, nr. 2 – 4, cod 310122.

eminescu grafica1

Condiţii de participare:

Competiţia are trei secţiuni: adolescenţi, adulţi şi seniori. Textul expediat trebuie să conţină cel mult 5.200 de caractere, scris la 1 rând şi jumătate, în Times New Roman, cu caracter de 12 sau mai simplu, o pagină, maximum două, de text. Concursul este deschis atât participanţilor din ţară cât şi celor din străinătate. Nu uitaţi ca la finalul textului să specificaţi adresa exactă şi un număr de telefon pentru a vă putea expedia premiul, dacă este cazul. Se vor acorda câte 9 premii, câte 3 premii pentru fiecare categorie de vârstă şi / sau premii speciale, dacă se consideră oportun. La încheierea concursului “Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, cele mai bune lucrări se vor publica în presa locală on line şi într-o viitoare antologie a Ligii Scriitorilor din România – filiala Arad. Toate scrisorile ediției 2016 vor fi expuse în holul instituţiei.  Joi, 31 martie, la ora 13.00, va avea loc festivitatea de premiere a semnatarilor celor mai reuşite scrisori.