Blogul Bibliotecii Judetene "Panait Istrati" Braila

Cornelia Presada, bibliotecar în comuna Mircea Voda, judetul Braila

Nascuta pe plaiuri buzoiene, la Gura Teghii, casatorita, mama a doi copii, lucreaza cu proiecte culturale în Mircea Voda de o viata. Initial, ca director de Camin Cultural, apoi ca manager al Centrului PAPI si, mai nou, ca bibliotecar. În tot acest timp, a facut acelasi lucru, cu aceeasi pasiune si daruire: a oferit putin din sufletul ei comunitatii, prin multimea de proiecte derulate.

Eu o cunosc ca pe o femeie modesta, dar care se însufleteste imediat ce aduc vorba de munca ei în comunitate. Poate vorbi oricât despre rezultatele proiectelor implementate, despre planurile de viitor si, din toate acestea, reiese interesul adevarat pe care îl acorda oamenilor din jurul ei. Desi adoptata de mirceni, cum le spune ea cu mândrie, este de-a locului, deplin integrata si cunoscatoare a nevoilor comunitatii. Este genul de om care, oriunde ar fi solicitata, sigur va da tot ceea ce poate.

Ce pasiuni are? Probabil ca mai presus de tot iubeste viata, oamenii, dar acest lucru i se pare firesc si, atunci, îmi spune ca îi place sa cântecul popular, împreuna cu alte câteva prietene având un mic ansamblu vocal cu care încalzeste inimile tuturor celor care vor sa le asculte. Îi plac plimbarile în natura. Întotdeauna celui care îi place sa doineasca, îi place sa privesca cerul, sa fure cântecul pasarilor si sa se piarda în desisul padurii.

Alaturi de copiii problema

Mi-ar placea sa povestesc despre cât mai multe din initiativele bibliotecarei Cornelia Presada, doar asa s-ar alcatui o imagine completa si corecta a dânsei. Nu am cum sa fac acest lucru, pentru ca preocuparile ei sunt diverse, foarte diferite si multe, nu am atât timp de documentare. Însa voi scrie despre unul dintre cele mai noi proiecte, o idee generoasa, care manânca mult timp, te solicita psihic, dar, odata dusa la bun sfârsit, îti asigura neuitarea în sufletele celor cu care ai lucrat.

Povestea, care pare poveste pentru ca este prea frumoasa, dar sunt fapte si oameni reali în ea, a început în 2011, de Sarbatori, când bibliotecara noastra a observat ca în biblioteca veneau doua feluri de copii: cei care luau carti si le si citeau si cei care se uitau spre rafturi cu curiozitate, dar fara sa ceara ceva. A aflat rapid care este motivul: copiii din ultima categorie erau oile negre ale claselor, copii-problema, majoritatea corigenti la diverse materii, insuccesul dascalilor lor, trecând prin scoala, dar abia stiind sa citeasca sau sa scrie. Erau la un pas de atâtea minuni câte ascund cartile, dar fara sa le poata cunoaste.

Ideile pentru oameni, îti vin daca iubesti oamenii si Cornelia îi iubeste cu adevarat. A scris rapid un proiect de 16500 lei pe linia de finantare E-Cultura, numit Biblioteca, un tarâm nedescoperit, exploreaza-l cu un click. A câstigat si si-a facut de treaba, dar nu pentru ca ar fi dus lipsa.

Proiectul prevedea lucrul cu zece copii, dar echipa s-a extins la cincisprezece. Una din activitati a fost initierea micilor nestiutori în lucrul cu calculatorul, iar bibliotecara a devenit trainer, asa cum îi sta bine unui bibliotecar al zilelor noastre. Fericita, mi-a spus: Cred ca micii mei cursanti sunt primii copii din judetul Braila care au vazut si stiu cum functioneaza un e-reader. Cititorul electronic a fost achizitionat prin proiect, împreuna cu niste carti electronice si acum este în dotarea bibliotecii, alaturi de calculatoarele primite prin Biblionet si cele ale Centrului PAPI, care a fuzionat cu biblioteca.

Povestirea continua în cascada, abia putând sa notez multitudinea activitatilor care au urmat.

Au învatat sa filmeze, sa faca fotografii, au avut sesiuni de auditii si vizionari colective. Au ascultat carti audio si au vazut povesti animate.

Cornelia stie ca un calculator nu poate substitui totul pentru un copil si atunci a nascocit si altele. A colaborat cu mesteri populari din localitate, precum si cu elevi voluntari si a realizat ateliere de creatie. Toata vara copiii ei au mesterit si au creat propriul obiect traditional, din cele mai diverse materiale: paie, lemn, lut, pânza, pentru ca au învatat sa coasa, sa teasa sau sa împleteasca.

Am lasat la sfârsit preocuparea pentru lectura si carte, tocmai pentru ca a fost principalul scop pentru care demarat acest proiect. A combinat cu dibacie lectiile de citit si scris cu celelalte activitati, iar copiii au învatat fara sa-si dea seama. Rafturile bibliotecii si cartile au început sa le zâmbeasca micilor corigenti, pentru ca s-au umplut de jucarii nastrusnice de plus pe care puteai sa le atingi atunci când luai o carte. De unde ai luat jucariile, Cornelia? Am întrebat-o eu imediat, alimentata de curiozitatea reporterului în cautare de senzational. Mi-a zâmbit blând si mi-a raspuns ca sunt de acasa, pentru ca copiii ei au crescut mari.

Mi-a mai placut trucul cu scaunul, pe care sigur nu cred ca-l stiti. Bibliotecarul trebuie sa aiba cel mai frumos scaun din biblioteca, aceasta este una din conditii. Copiii stiu ca atunci când nu mai sunt locuri pe scaunele obisnuite pot sta si pe scaunul doamnei. Însa pe scaunul doamnei este mereu o carte. Cel care sta acolo, stie ca trebuie s-o citeasca. Nici nu a fost greu, cartile erau alese cu grija, vesele, cu poze si istete.

Când mi-am zis ca au facut destule, suficiente pentru finantarea dobândita, bibliotecara se pare ca o ia de la capat. Vorbeste despre piesa de teatru pe care acesti copii, considerati probabil buni de nimic, au creat-o si au pus-o în scena. Ei, sub îndrumarea bibliotecarei, au scris rolurile si au pus în scena Palatul fermecat. Asa cum va si asteptati este vorba de o poveste cu palate, printi, printese si zâne. Pâna aici nimic deosebit, dar printii si printesele sunt ei, copiii saracuti de la tara, palatul fermecat plin de surprize si mistere este biblioteca cu rafturile pline de cartile, iar cea care face posibil ca totul sa devina realitate este bibliotecara, o zâna cu adevarat. Piesa a fost jucata nu numai în Mircea Voda, ci si în alte localitati.

Câteodata povestile din carti devin mult mai palide decât realitatea… Daca înca nu v-am convins de acest lucru, atunci mai aveti un bob zabava, cum spune povestitorul, si cititi mai departe…

Cornelia nu a lucrat numai cu copii, nu numai pe ei, cu atentie si grija i-a aplecat asupra cartilor. A lucrat si cu Augustin, care s-a lipit grupei de copii din acest proiect. Augustin a trecut de vârsta povestilor, de fapt, nici nu a stiut vreodata ce înseamna, la 24 de ani, el stie cel mai bine doar ce-i suferinta si nepasarea celor din jur. A fost depistat cu HIV la gradinita si de atunci viata lui de copil normal a luat sfârsit. Nu a mai ajuns niciodata la scoala, ne mai fiind acceptat de comunitate. Se pare ca nu a renuntat sa lupte si bibliotecara a aflat cumva de dorinta lui de a învata sa scrie si sa citeasca. Asa biblioteca a tinut loc de scoala, iar bibliotecara de dascal.

Nu a fost usor deloc pentru Cornelia, pentru ca elevul ei a fost complet atipic. Nici nu a vrut sa auda de betisoarele si bastonasele cu care începe oricine sa scrie, îsi dorea totul repede si deodata, nu mai avea timp, dorea sa arda etapele, care pentru multi dintre noi au însemnat ani. Nu a fost simplu pentru ca Augustin are si o deficienta de vedere si chiar probleme de concentrare. Cu toate acestea caietele cu litere se completau încet-încet, desi stângaci.

Prima mare victorie a fost la o reuniune din localitate, unde participantii trebuiau sa se semneze pe un tabel de prezenta. Prima lui semnatura pe un act public i-a luminat fata de un zâmbet larg si mândru.

Pare putin probabil, dar toate micile bucurii care le semeni în sufletele celor din jur, fac mai mult decât lucrurile pe care le consideram valoroase în aceste vremuri tulburi. Averile ne fac sa ne simtim saraci sufleteste, dar cartile, un rasarit de soare sau o mâna întinsa ne fac câteodata stapânii lumii. Aici trebuie sa ne întoarcem, daca ne dorim sa fim împacati cu noi. Daruind vom primi, iar profesia de bibliotecar este numai o profesie de daruit atunci când o facem asa cum trebuie. Si putem darui de la un simplu zâmbet la lumina slovelor.

Cornelia Presada, bibliotecara de la Mircea Voda, este un om pe fata caruia se citeste linistea, desi problemele nu au ocolit-o si, putini stiu, dar nu este definitiv pe acest post de bibliotecar. Cu toate acestea face totul ca si cum ar fi prima si ultima zi în care poate demonstra cât de mult iubeste oamenii si de aici îi vine fericirea care i se citeste în privire.

Corina Ciuraru

Coordonator programul Biblionet pentru judetul Braila