Sâmbătă, 12 noiembrie 2016, Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila a găzduit Atelierul „Istoria Artei Religioase”, coordonat de bibliotecarul Camelia Popescu, un proiect educațional județean care are ca temă „Cunoașterea și promovarea valorilor istorice, religioase, artistice”.
Tinerii participanți la acest proiect au fost împărțiți în două grupe. Sâmbătă au fost prezenți cei din “Grupul 13” (copii cu vârsta de 13 ani). Alături de aceștia au fost însă și câțiva dintre participanții mai vechi la această activitate, copiii care au fost și în vară la Atelierele de „Istoria Artei Religioase” susținute de bibliotecarul Camelia Popescu și care își doresc să învețe și alte lucruri interesante despre arta creștină.
Subiectul sesiunii de lucru – simbolurile artei creștine – pe care cei prezenți le-au descoperit în cărți, dezvoltând subiectul în cea de-a doua parte a atelierului – partea practică – când au realizat un mozaic folosind aceste simboluri.