RSS
 

Posts Tagged ‘Înscrieri’

Start la înscrieri pentru ”Clubul de Vacanță”

26 Apr

Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila organizează și în acest an ediția de vară a mult-așteptatului ”Club de Vacanță”, în perioada 04 iulie – 12 august. Copiii între 4 și 18 ani sunt așteptați la peste 40 de ateliere creativ-educative.  Clubul de vacanta este locul potrivit pentru copii să-și descopere noi abilități alegând să participe la diverse activități: limbi străine (engleză, franceză, germană), artistice (Artă vocală în teatru, Balet, Dansuri grecești, Dansuri sportive, Desen și modelaj, Fotografie, Instrumente muzicale – chitară, pian, Istoria artei religioase, Pictură, Teatru de păpuși), de loisir (Go, Hoinărind prin Brăila, Jiu-jitsu brazilian, Piticot în Franța, Șah), științifice (Astronomic, Radioamatorism, Ecologie, Informatică, Istorie – Prinți, prințese și castele, Sticlărie, Tărâmul experimentelor), practice (Bricolaj, Handmade, Miniart pentru pici, Să învățăm să coasem, Sănătate, Școala Micilor Bucătari și Cofetari).

clubul de vacanta

”Dorim ca prin toate aceste activități să le oferim copiilor brăileni ocazia să se distreze, dar și să învețe într-un mod ludic diferite noțiuni care să-i ajute în viață și la școală. Din experiența edițiilor trecute, pot spune că atelierele noastre s-au bucurat de mare succes și ne așteptăm, prin urmare, ca și în acest an numărul doritorilor să fie cu mult mai mare decât cel al locurilor puse la dispoziție. De aceea, recomand înscrierea cât mai timpurie căci, publicul nostru trebuie să știe, în ciuda eforturilor noastre de dublare a unor ateliere extrem de solicitate anii trecuți (de pildă, limba engleză are acum doi profesori și 6 grupe) și de rezolvare a tuturor solicitărilor, resursele noastre logistice (numărul de săli, numărul de formatori etc) sunt limitate și orice depășire a numărului de elevi/grupă creează probleme de organizare. De asemenea, nu putem impune voluntarilor noștri să lucreze cu un număr mai mare de copii față de cel pentru care pot asigura condiții optime. Reamintim că singura condiție pentru accederea copiilor la aceste ateliere este să fie înscriși la Bibliotecă.” (dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu Relații cu Publicul). Alături de echipa Bibliotecii, sunt și în acest an numeroși parteneri și voluntari, cărora le mulțumim pentru gestul nobil de a dărui din ceea ce știu a face: Georgeta Andrieș (soprană), Andreea Belciugan, dr. Ionel Bratu, Vasile Costea, Beatrice Costescu, Iuliana și Liviu Dediu (și echipa Clubului Foto-Instant), Gabriel Dura, Fastrakids Brăila, Constantin Haraga, Valentina Iumen, Camelia Neagu-Cogălniceanu, Carmen Nedelcu, Cătălina Negoiță, Sorinel Precup, Iulian Preda, Iulia Maria și Valentin Puțanu, Sabina Tudor, Maria și Adrian Vasile (Librăria Carioca), Codrin Vasiloancă, precum și profesorii: Nicoleta Becheanu, Florina Chirpac, Daniela Drăghici, Daniela Drăghiță, Ionela Fedmașu, Georgiana Ichim, Violeta Leocă, Aura Paraschiv, Elena Păpăruș, Camelia Podaru, Suzana Purice, Ana Robitu, Liliana Rusu, Violeta Tulumis. Fiecare copil se poate înscrie maxim la 3 ateliere. Înscrierile de fac la Secția Mediatecă, P-ța Poligon, nr. 4.

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Inedit la Bibliotecă – “Clubul tinerilor ziariști”

15 Jan

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila organizează înscrieri pentru un nou club destinat tinerilor preocupați să afle și să transmită și altora evenimentele notabile din societate.

“Clubul tinerilor ziariști” se reunește de două ori pe lună, timp în care participanții vor descoperi și vor învăța secretele unei meserii captivante. Vor fi organizate ateliere destinate tuturor domeniilor media: presă scrisă, televiziune și radio. Periodic, organizatorii își propun să colaboreze cu persoane avizate care pot împărtăși propriile cunoștințe din mass-media membrilor clubului.

Anunt - Clubul tinerilor ziaristi-vector

Condiții de participare: vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Înscrierile au loc la sediul Bibliotecii, Piața Poligon, nr. 4, Biroul de Înscrieri, până pe 27 ianuarie 2016. După încheierea acestei perioade, doritorii vor fi contactați telefonic și se va stabili prima întâlnire din cadrul clubului.

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Club nou la Bibliotecă – “În lumea cărților”

12 Jan

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila vă propune un nou club “În lumea cărților” destinat tinerilor preocupați să-și trasforme pasiunea dintr-o activitate introvertită într-una  comunicativă, care poate lega prietenii. “În lumea cărților” este un club de lectură adresat celor care vor să descopere textele literare și din perspectiva celorlalți, împărtășind păreri și viziuni. Condiții de participare: vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani.

Anunt - In lumea cartilor-vector

Înscrierile au loc la sediul Bibliotecii, Piața Poligon, nr. 4, Biroul de Înscrieri, până pe 27 ianuarie 2016. După încheierea acestei perioade, doritorii vor fi contactați telefonic și se va stabili prima întâlnire din cadrul clubului.

In lumea cartilor

Membrii clubului se vor întruni o dată pe lună pentru a dezbate cărțile propuse, altele decât cele din programa școlară. Ocazional, organizatorii își propun în cadrul acestui club și realizarea unor ateliere de scriere creativă coordonate de autori consacrați.

 
 

Înscrieri la cursuri gratuite de dans popular

16 Sep

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila face înscrieri la noile grupe de dansuri populare pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, dar și pentru adulți.

11863339_1098764503485732_1240477061823872733_n

Vă așteptăm să vă alăturați grupelor deja formate, singura condiție fiind aceea ca doritorii să fie înscriși ca utilizatori ai Bibliotecii.

Cursurile sunt gratuite și se vor desfășura săptămânal. Înscrierile se fac la Punctul de înscriere al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.

11873409_1098764450152404_3340805303225322160_n

ATENȚIE: Locurile sunt limitate!!!

 

 
No Comments

Posted in Diverse