RSS
 

Posts Tagged ‘IREX’

Povestea Zilei Bibliotecarului: sarbatoare, premii, improvizatie, expozitii si zâmbete

21 Apr

Avem 250 si un pic de zile într-un an în care sa muncim, sa speram sau sa hotarâm, însa într-o singura zi din aceastea ne putem uita în urma la anul ce a trecut si facem bilantul.

Cel mai potrivit moment pentru a trage linia cred ca este în aprilie pentru ca pe 23 sarbatorim Ziua Bibliotecarului. O zi care ne dorim sa fie altfel, sa nu semene cu toate celelalte douasutecincizeci si ceva… Si pentru acest lucru am lucrat împreuna cu o mâna de oameni cu câteva luni înainte, am planificat, am refacut, iar am planificat si în final a iesit ce a iesit!

Daca tin minte bine, în data de 6 aprilie, colegele mele au realizat prima expozitie cu obiecte realizate chiar de mâinile lor. Nu ma asteptam propunerea sa prinda atât de bine si, mai ales, sa ma uimeasca tot ceea ce imaginatia si îndemânarea lor a creat. A fost o surpriza frumoasa nu numai pentru organizatori, dar si pentru ceilalti colegi, dar si pentru public. Expozitia s-a numit Bibliotecarii au talent! parafrazând perfect denumirea unei celebre emisiuni televizate.

În data de 17 aprilie, imediat dupa Paste, am putut sa admiram o alta expozitie: Bibliotecarii altfel, cu adevarat altfel, pentru ca membrii ANBPR au fost creionati cu multa maiestrie de artistul plastic Elisabeta Volcu, rezultând niste caricaturi de toata frumusetea! E adevarat ca o caricatura este admirata de toti ceilalti, mai putin de model, însa simtul umorului (atunci când el exista) ne salveaza de o posibila dezamagire. Pe ansamblu, zile în sir bibliotecarii au analizat cu atentie fiecare portret si descoperirea persoanei care statea în spatele fiecarui desen a devenit o provocare, uneori mai usoara, alteori mai complicata. Printre desene au fost strecurate si fotografii cu colegii nostri în ipostaze neasteptate.

A venit si ziua de 20 aprilie, ziua X, iar tot ceea ce s-a întâmplat pâna acum a fost doar în avanpremiera acestei zile. Am avut ajutorul de nepretuit al lui Bogdan Radulescu si Ion Volcu. Cu ei am organizat treburile administrative ale acestei zile si chiar si asa s-a dovedit ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg 🙂

Dimineata a început în forta alaturi de vreo 10 colegi si doi invitati de la IREX-Romania, esentiali pentru ceea ce îmi doream sa fac: Bogdan Grigore si Claudiu Aghinitei. Nu ma întrebati cum mi-a venit ideea de a face teatru de improvizatie cu bibliotecarii, însa stiu de ce am dorit sa fac acest lucru: pentru stimularea creativitatii, spiritului de echipa si amuzament. Acum, dupa ce a trecut, mi-am dat seama ce curaj am avut, ce treaba grea mi-am propus si ce aiurea putea sa iasa daca Bogdan Grigore nu era suficient de traznit ca sa ma ia în serios.

Totul a decurs în doua etape: împreuna cu Angela Dragomir si Claudiu Braileanu am selectat câtiva colegi pe care îi suspectam ca au abilitati si imaginatie cu care am putea sa lucram în voie. Maestrul Bogdan ne-a preluat pe toti fara sa banuim ce va urma.  A fost un cocktail de idei, improvizatie (evident) si mult, mult râs. Însa greu, pentru ca mintea a rontait tot timpul, obligata sa gaseasca replici, sa inventeze întrebari, sa creeze situatii, povesti! Uf! Nu a fost usor deloc, însa râsul ne-a salvat de fiecare data.

Dupa acest workshop s-a trecut imediat la prezentarea noilor granturi IREX în fata bibliotecarilor locali. Va urma ca în zilele urmatoare sa ma informez si eu mai bine despre ce e vorba, pentru ca am fost obligata (cu mare parere de rau) sa plec pentru alte pregatiri urgente si obligatorii. Însa se pare ca prezentarea a prins si bibliotecarii au întrebat, au povestit, au fost curiosi si unii stiu ca se vor gândi cum sa foloseasca aceasta oportunitate de finantare.

A urmat o pauza si bibliotecarii din Biblioteca Judeteana s-au alaturat colegilor din judet pentru a doua portie de improvizatie: micul spectacol la care o parte din noi muncise deja dimineata. Am avut emotii cum va fi primit totul de cei 80-90 de bibliotecari. Însa Bogdan se pricepe de minune sa lucreze cu oamenii si am fost foarte entuziasmata sa observ ce implicati au fost bibliotecarii din judet, indiferent de vârsta, ce inspirati si ce rapid au intrat în jocul improvizatiilor.

Dupa o ora plina de creativitate, dar si de voie buna ne-am luat ramas bun  de la Bogdan si Claudiu, care au devenit prieteni si mai buni decât erau ai bibliotecarilor braileni.

Ulterior, Bogdan, mi-a confirmat într-un comentariu pe facebook faptul ca si pentru el a fost un moment placut. Desi la prima vedere pare ceva în afara atributiilor lui din cadrul IREX, eu sunt convinsa ca interventia lui se înscrie cu succes în ajutorul pe care Fundatia ni l-a oferit mereu pentru a schimba mentalitati, de data aceasta într-un mod nonformal.

Nu trebuie sa uit sa precizez ca am avut alaturi de noi si pe Bogdan Tache, coordonatorul regional Biblionet, si multa presa.

A urmat un moment mai solemn în care a trebuit sa amintesc despre faptul ca apartinem unei asociatii profesionale, ca acest lucru ne poate aduce doar avantaje si ca o filiala puternica este reprezentata de membri puternici. Am prezentat un raport al anului 2011 într-o varianta foarte prescurtata, tocmai ca sa plictisesc cât mai putin si am ajuns la Premiile ANBPR – Filiala Braila. Sunt foarte mândra pentru ca în acest an am putut sa ofer astfel de premii si desi la aceasta prima editie bibliotecarii au fost destul de timizi si neîncrezatori în fortele lor, eu sunt convinsa ca anul urmator juriul va avea o treaba mult mai dificila.

Revenind la Premii am avut trei participanti si trei câstigatori, pentru ca toti cei trei au meritat din plin diplomele primite:

Ion Volcu – cel mai bun bibliotecar al anului 2011

Laura Caplea – cel mai bun bibliotecar din Biblioteca Judeteana

Eugenia Capota – cel mai bun bibliotecar dintr-o biblioteca locala (Biblioteca Comunala Cazasu)

Fiecare a redactat o scrisoare prin care justifica de ce ar trebui sa câstige acest premiu, iar juriul format din Claudiu Braileanu, Angela Dragomir, Violeta Eftime au punctat. Nota finala a fost o medie între nota juriului si o nota din partea colegilor.

Juriul a fost de parere ca pentru cei care vor dori anul viitor sa candideze e bine sa cunoasca criteriile de care se tine cont si ca trebuie sa le prezint, ceea ce voi face în cele ce urmeaza.

Criterii pentru un bibliotecar din Biblioteca Judeteana:

–          Relatii cu institutii, organizatii locale

–          Proiecte propuse, implementate

–          Contributii cu articole, alte lucrari

–          Servicii noi / activitati noi

–          Implicare în social media (blog, FB etc)

–          Alte activitati

Criterii pentru un bibliotecar dintr-o biblioteca locala:

–          Mediul ambiental, organizarea

–          Numarul de cititori

–          Acuratetea datelor statistice

–          Dotarea bibliotecii

–          Activitati culturale

–          Articole în media si Internet

–          Disponibilitate de comunicare

–          Alte activitati

Dupa cum vedeti, nu este foarte greu pentru un bun bibliotecar sa îndeplineasca aceste cerinte!

Dupa premii, ne-am relaxat de tot si ascultând o bibliotecara talentata, de la Mircea Voda, ce ne-a încântat cu doua cântece populare am mai petrecut câteva ore împreuna.

A fost o zi solicitanta, cel putin pentru mine , dar si pentru cei care au muncit alaturi de mine ca bibliotecarii sa se simta bine, în centrul atentiei si sarbatoriti cu adevarat. Nu a fost usor, nu am un mare talent de organizator, dar eu cred ca atunci când doresti cu adevarat sa faci ceva, chiar daca nu iese totul asa cum ti-ai dorit, macar se vede ca te-ai straduit si tot este bine! 🙂

Abia astept urmatoarea activitate, care sper sa fie o vizita profesionala cât mai reusita. Pâna atunci mai avem Conferinta ANBPR de la Târgu-Mures si avem multe de pregatit pentru ea!

Corina Ciuraru

Presedinte ANBPR – Filiala Braila

 

 

Biblioteci, Biblionet (din nou), „Afla-ti echilibrul” si, peste tot, mult public curios

25 Mar

Daca e joi, 22 martie, atunci este Faurei! Mergem sa inauguram biblioteca într-un spatiu complet renovat, cu toate dotarile unui loc modern de informare, cunoastere si petrecere a timpului liber.

Doamna primar îsi duce misiunea pâna la capat, taind panglica cu fermitate si din discursul dumneaei reiese multumirea ca a redat comunitatii o Casa de Cultura si o Biblioteca Oraseneasca asa cum merita.

De aceeasi parere, dar mult mai timizi, sunt adolescentii de la liceul din localitate si privesc cu ochi curiosi echipamentele care asteapta sa fie folosite. Pensionarii care au un club în spatiul Caminului Cultural sunt mult mai vocali. M-a uimit faptul ca nu au asteptat deschiderea oficiala ca sa faca cunostinta cu calculatoarele din biblioteca. Ei deja sunt clienti zilnici si, cu siguranta, vor deveni niste surse foarte utile de povesti de succes despre Biblionet si accesul gratuit la Internet din Biblioteca. M-au impresionat pentru ca nu aveau absolut niciun fel de complex în fata monitorului, ceea ce este un lucru deosebit, fara îndoiala, daca tinem cont ca seniorii din Faurei au facut de foarte curând cunostinta cu IT-ul.

Multe felicitari doamnei primar Virginia Stanescu si domnului bibliotecar Viorel Avram pentru realizare si mult public care sa treaca pragul bibliotecii!

http://www.youtube.com/watch?v=jIye8upMmpk&feature=youtu.be

http://www.youtube.com/watch?v=vCEDqycXkZA&feature=youtu.be

http://www.youtube.com/watch?v=Li8ghF04pPA

A venit vineri, 23 martie si atunci a fost Însuratei! Evenimentul de aici are o profunda nota inedita pentru judetul nostru si faptul ca Însuratei a fost inclus în proiectul companiei Ursus Breweries numit Afla-ti echilibrul, ne-a bucurat.

Ursus a înteles ce potential reprezinta bibliotecile publice locale în implementarea campaniei lor despre responsabilitatea în consumul de alcool si despre efectele asupra minorilor. Au colaborat cu IREX – România si astfel prin intermediul coordonatorilor judeteni au selectat la câteva biblioteci locale unde au decis sa prezinte mesajul lor.

La Însuratei, ca si în alte locuri unde campania a s-a derulat, au prezentat psihologul Daniela Gheorghe si Cabral Ibaka. Ambii au fost extrem de apreciati de public, Cabral pentru umorul si dezinvoltura cu care a presarat sfaturi utile printre ironiile la adresa celor care uita sa se mai opreasca atunci când beau alcool, iar Daniela Gheorghe, pentru dezvaluirea modalitatilor prin care sa comunicam mai mult cu copiii nostri astfel încât sa putem preveni alcoolismul de la o vârsta cât mai mica. Din partea firmei Ursus a moderat sesiunea Robert Uzuna, public affairs manager.

Robert Uzuna

Cabral si Daniela Gheorghe

În sala nu au avut acces decât persoanele majore, desi cei vizati erau minorii, pentru ca se stie ca pentru faptele copiilor nostri, noi, adultii, avem o mare parte de responsabilitate si noi suntem cei care putem corecta lucrurile atunci când ele o iau razna.

Desi au trecut cam doua ore, mi-a placut faptul ca publicul a fost captat de cele auzite, ca au fost prezenti parinti, cadre didactice, dar si personalitati ale localitatii cum ar fi primarul, preotul si altii.

Cei doi invitati s-au tachinat mai mereu, spre amuzamentul publicului

Persoana care a avut cele mai mari emotii a fost bibliotecara, Fanica Popa, care de mult timp colaboreaza cu scolile din localitate, primaria, Casa de cultura, cu toata lumea, de altfel, astfel încât acest eveniment sa aiba un impact cât mai mare pentru cei din Faurei. A muncit foarte mult si speram ca în urma evenimentului, atât parintii, dar si copiii sa fie mult mai constienti de efectele alcoolului.

Acesta a fost sfârsitul prezentarii, însa se pare ca, daca nimeni nu a solicitat ciocolata, atunci au fost de folos cele auzite

Astfel de campanii ar trebui replicate si de alte firme românesti pe diverse alte teme de interes pentru societatea româneasca si bibliotecile trebuie sa fie în centrul acestor evenimente, în calitate de institutii la dispozitia comunitatii. Prin organizarea si promovarea unor astfel de activitati, biblioteca îsi dezvolta componenta sociala, dar si pe cea educativa, oferind servicii noi si, mai ales, utile.

Acum, deoarece saptamâna s-a terminat si luna martie este, de asemenea, pe sfârsite, am tras linie si pot spune ca primavara a venit cu multe noutati în bibliotecile brailene. Sper din toata inima sa continue asa pâna îsi va da mâna cu vara si chiar mai departe.

Corina Ciuraru

Coordonator Biblionet pentru judetul Braila

 
1 Comment

Posted in Biblionet

 

Activitatea desfasurata de Biroul Executiv al ANBPR în semestrul I 2011 (continuare)

05 Aug

In procesul de dezvoltare organizationala ANBPR a initiat în acest an activitati care au vizat  directii importante de actiune. In sinteza, rezultatele  lor se  prezinta astfel:

 

1. Organizarea sau participarea la evenimente de nivel national

  • Preconferinta BiblioPublica“Comisiile profesionale si procesul de modernizare a bibliotecilor publice”, 31.03-01.04.2011, Craiova

Coordonare: Doina Popa, Presedinte ANBPR; Dragos Adrian Neagu, Prim-vicepesedinte ANBPR;

Colaborare: Lucian Dindirica, Director Biblioteca Judeteana Dolj, Presedinte Filiala ANBPR Dolj.

 

  • Participare la Vizita doamnei Sylvia Mathews Burwell, Presedintele Programului Dezvoltare Globala, Fundatia Bill & Melinda Gates;

04-06.04.2011, Bucuresti, Tg. Mures, Turda;

Organizare: IREX România; Participare: Doina Popa;

·         Conferinta BiblioPublica:“Modele de voluntariat în biblioteca publica” 12-14.05.2011, Baia Mare;

Coordonare: Doina Popa; Liviu-Iulian Dediu, Vicepresedinte ANBPR; Sorin Burlacu, Vicepresedinte ANBPR; Departamentul Operational;

Colaborare: Teodor Ardelean, Director, Biblioteca Judeteana Maramures, Filiala ANBPR Maramures;

2. Dezvoltarea ANBPR ca organizatie cu acoperire nationala, proces finalizat în data de 26 iulie 2011

·         Înfiintarea Filialei Covasna, 31.01.2011 – Doina Popa;

·         Activarea Filialei Timis, 20.06.2011 – Doina Popa;

·         Înfiintarea Filialei Bucuresti, 01.07 2011 – Liviu Iulian Dediu; Silvia Nestorescu, Coordonator Formare Profesionala ANBPR; Hermina Anghelescu, Membru de Onoare al ANBPR;

·         Reînfiintarea Filialei Caras-Severin, 25.07.2011- Doina Popa;

·         Reînfiintarea Filialei Mehedinti, 26.07.2011 – Dragos Adrian Neagu, Liviu Iulian Dediu.

3. Continuarea ciclului de Cafenele regionale si de instruire a Birourilor Executive ale filialelor judetene, exercitiu finalizat la data de 27 iulie 2011

  • Cafeneaua ANBPR si întâlnirea de lucru cu membrii birourilor executive ale filialelor ANBPR din Regiunea de dezvoltare Centru: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu; 14.03-16.03 .2011, Tg. Mures

Coordonare: Monica Avram, Director, Biblioteca Judeteana Mures; Presedinte Filiala ANBPR;

Organizare: Filiala ANBPR Mures;

 

  • Cafeneaua ANBPR si întâlnirea de lucru cu membrii birourilor executive ale filialelor ANBPR din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu-Mare, Salaj; 11.04-13.04.2011, Baile 1Mai, Bihor;

Coordonare: Ligia Mirisan, Director Biblioteca Judeteana Bihor; Membru ANBPR;

Organizare: Filiala ANBPR Bihor;

 

  • Cafeneaua ANBPR si întâlnirea de lucru cu membrii birourilor executive ale filialelor ANBPR din Regiunea de dezvoltare Vest: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Mehedinti,Tims; 27.07-29.07.2011, Baile Herculane, Caras-Severin;

Coordonare: Florica Pop, Director Biblioteca Judeteana Salaj; Presedinte Filiala ANBPR Salaj;

 

4. Cursuri de formare si dezvoltare profesionala pentru bibliotecari organizate prin CFDP al ANBPR

  • Curs de Perfectionare autorizat CNFPA – Prelucrarea informatiilor în format UNIMARC

Biblioteca Judeteana  Hunedoara – martie 2011;

30 de cursanti, absolventi cu Diplome ANBPR;

 

  • Curs de Perfectionare autorizat CNFPA – Prelucrarea informatiilor în format UNIMARC

Biblioteca Judeteana  Salaj – aprilie 2011;

11 cursanti, absolventi cu Diplome ANBPR;

 

  • Curs de Perfectionare autorizat CNFPA – Prelucrarea informatiilor în format UNIMARC

Biblioteca Judeteana Ialomita – iunie 2011;

14    cursanti ( Ialomita, Calarasi, Braila ), absolventi cu Diplome ANBPR;

 

  • Curs autorizat CNFPA Calificare/Perfectionare în ocupatia de bibliotecar, modulul 2, curs si evaluare finala (BSM si BSS)

CPPI Busteni – iulie 2011

10 cursanti ( 9 – BSS si 1 – BSM)

 

  • Curs autorizat CNFPA Calificare/Perfectionare în ocupatia de bibliotecar, modulul 1, curs si evaluare partiala (BSM si BSS)

CPPI Busteni – iulie – august 2011

19 cursanti ( 4 BSM si 15 BSS).

Coordonare: Silvia Nestorescu, Coordonator Formare si Dezvoltare Profesionala ANBPR;

Colaborare: Departamentul Operational al ANBPR;

 

5. Sustinerea procesului de modernizare a bibliotecilor publice

  • “Dezvoltarea bibliotecilor publice românesti în contextul economiei bazate pe cunoastere si a comunicatiilor electronice în România, pentru perioada 2014 – 2020”

Propunere de strategie în vederea realizarii în colaborare cu IREX si MCSI.

Realizator: Dragos Adrian Neagu

 

  • Vizita profesionala a grupului de multiplicatori de informare  europeana al ANBPR  la Parlamentul European de la Strasbourg

Coordonator: Doina Popa

Participanti: 40 membri ANBPR din toate tipurile de biblioteci publice

 

  • Desemnarea reprezentantului ANBPR în Comisia Nationala a Bibliotecilor

Desemnare: prin  votul filialelor.

 

6. Actiuni de advocacy si evaluare

·         Pregatirea Protocoalelor de colaborare cu Asociatiile Administratiei Publice Locale

(APL), stabilirea coordonatelor de colaborare si initierea procedurilor de semnare;

Coordonare: Doina Popa

 

–  Semnarea Protocolul de colaborare între ANBPR si Asociatia Municipiilor din România, Tg. Mures, 19.05.2011 – Doina Popa;

 

–  Semnarea Protocolul de colaborare între ANBPR si Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din România, Mamaia, 9.07.2011- Adriana Gheorghiu;

 

·          Întâlnire la MCPN cu Secretarul de Stat Vasile Timis,

04.04.2011 – Doina Popa;

·         Întâlnire  cu Comisia de Cultura din Parlamentul României,

04.04.2011 – Doina Popa;

  • Evaluarea capacitatii organizationale a ANBPR prin chestionarea online a membrilor

Coordonare: Sorin Burlacu

·         Planul national de advocacy si raspuns la criza bugetara,

Coordonare: Florica Pop;

·          Acordul de colaborare cu Asociatia Excedo pentru organizarea evenimentului “Noaptea bibliotecilor”

Coordonare: Ioana Crihana

 

7.Activitati în colaborare

·          Campania “Hai pe Net!” în colaborare cu Fundatia EOS

Coordonare : Ioana Crihana;

Colaborare: Filialele ANBPR;

·          Proiectul “Centrul cultural virtual” in colaborare cu Televiziunea elevilor

Coordonare: Gabriel Carabus,

·         Târgul Intrenational al Cartii – BookFest în colaborare cu Uniunea Editorilor din România

Coordonare: Departamentul Operational

Colaborare: Filialele ANBPR Arges si Braila.

8. Atragerea de fonduri

Trei granturi oferite de Ambasada SUA pentru proiectele:

·         Lideri si inovatori în biblioteca publica: din experienta bibliotecarilor români în SUA, 8515 $

·         Formarea formatorilor pentru predarea cursului Dezvoltarea Serviciilor de Biblioteca, 9620 $

·         Învatamântul biblioteconomic si pregatirea continua a bibliotecarilor, 9983 $

Initiator: Hermina Anghelescu

 

9. Planificarea activitatilor incluse în programul Grantului 2011, asigurat de Fundatia IREX Washington pentru dezvoltarea organizationala a ANBPR

  • Dezvoltarea Departamentul Operational (3 angajati noi);

Responsabilitate : Departamentul Operational;

  • Realizarea Ghidului privind înscrierea filialelor judetene ca ONG-uri  locale;

Responsabilitate: Sorin Burlacu; Adriana Gheorghiu; C-tin Bostan si Comisia de Legislatie;

  • Organizarea Scolii de Vara pentru Tinerii Bibliotecari;

Responsabilitate: Monica Avram;

  • Încheierea ciclului de Cafenele regionale si de instruire a filialelor;

Responsabilitate: Doina Popa;

  • Dezvoltarea unui Ghid de bune practici si proceduri pentru managementul Asociatiei;

Responsabilitate: Constantin Bostan, Onuc Nemes, Departamentul Operational;

  • Organizarea cursului DSB pentru 180 de bibliotecari în conditii de reduceri financiare substantiale;

Responsabilitate: Silvia Nestorescu, Departamentul Operational;

  • Realizarea unui website nou al ANBPR;

Responsabilitate: Liviu Iulian Dediu, Departamentul Operational;

  • Organizarea a doua sesiuni de training de advocacy;

Responsabilitate: Florica Pop;

  • Achizitionarea unei aplicatii online pentru managementul evenimentelor, integrata în site-ul ANBPR

Responsabilitate: Dragos Adrian Neagu, Gabriel Carabus;

  • Organizarea unui  e-training  profesional (online)

Responsabilitate: Dragos Adrian Neagu;

·         Oferirea a cinci granturi de calatorie pentru participarea la conferinte internationale;

Responsabilitate: Doina Popa, Departamentul Operational.

 

 

DOINA POPA,

Presedinte ANBPR

Cluj-Napoca

2 August 2011

 

 

 

Grupul Impact

23 Jul

Implementatorul programului Biblionet, IREX Romania, este interesat ca, dupa finalizarea proiectului, bibliotecile publice din România sa continue sa utilizeze cat mai multe din procedurile si instrumentele create în timpul desfasurarii proiectului.

Data de nastere a grupului este în vara anului 2010, când IREX a invitat mai multi bibliotecari – coordonatori judeteni ai programului, sa constituie un grup, pe baza de voluntariat, care sa aiba ca scop crearea de instrumente utile pentru toti bibliotecarii interesati.

Cronologic, întâlnirile de lucru au fost:

26 august 2010
22 februarie 2011
4 iulie 2011

Din Grupul Impact fac parte: Ruxandra Nazare – Brasov, Corina Ciuraru – Braila, Delia Pantea – Bihor, Floarea Elena Mosoiu – Cluj Napoca, Stefan Plesoianu – Constanta, Nicoleta Trasca – Dolj, Vladut Andreescu – Dâmbovita, Mihail Grinea – Iasi, Mihaela Racoviteanu – Ialomita, Lacramioara Cocuz – Suceava, Virgil Cojocaru– Neamt, Florica Pop – Salaj, Nicoleta Vasi – Timisoara, Valentin Smedescu – Vâlcea, Constantin Mituca – Gorj, Luminita Petrescu si Anca Râpeanu – IREX România. Moderatorul întâlnirilor este Marcel Chiranov, IREX.

În afara întâlnirilor, membrii grupului lucreaza individual sau împreuna pe agenda de lucru stabilita de comun acord.
Lucrul în grup utilizând Google Docs s-a dovedit foarte eficient, a avut ca rezultat finalizarea si editarea în aprilie 2011 a Ghidului de bune practici in situatii de risc, ghid la care înca mai asteptam sugestii si comentarii. În continuare sunt în lucru materiale considerate a fi utile muncii bibliotecarilor din bibliotecile publice românesti.

 

Delia Pantea

Bibliotecar metodist

Biblioteca Judeteana “Gheorghe Sincai” Oradea

 
1 Comment

Posted in Biblionet

 

Amintiri despre America

14 Jul

Dragi colegi!

Asa cum stiti, poate, am fost selectionata sa particip la programul Global Libraries – Lideri si Inovatori în biblioteci initiat de Centrul Mortenson si sponsorizat de Universitatea din Illinois, SUA.

La întoarcere, o parte dintre voi au vrut, în mod legitim, sa cunoasca mai multe amanunte despre ceea ce am învatat si am vazut acolo, pe durata unei luni de zile, în America.

Atunci, am luat hotarârea sa scriu, din doua motive:

scripta manent,

– sunt atâtea de spus, încât, pentru o imagine cât mai completa, o relatare verbala nu ar fi suficienta.

Impresiile mele le puteti gasi, pe episoade, însotite de fotografii mai mult sau mai putin relevante, aici:

http://apasifoc.wordpress.com/category/america/

Lectura placuta!

Corina Ciuraru

 
 

America vazuta prin ochii bibliotecarilor români

25 Mar

Printr-o sansa deosebita oferita unei echipe formate din cincisprezece bibliotecari români selectionati atent de catre IREX Romania, am ajuns în Statele Unite  ale Americii la Centrul Mortenson al Universitatii din Illinois pentru a studia despre sistemul lor de biblioteci si, mai ales, cum putem folosi aceste informatii odata ajunsi în tara, în propriile noastre biblioteci.

Colegul nostru Valentin Smedescu (Vâlcea), cu talentul de jurnalist care îl caracterizeaza, povesteste despre experienta noastra unica din aceasta parte a lumii.

Stiu ca multi doresc sa cunoasca cum decurge vizita noastra, prin urmare, va invit sa parcurgeti jurnalul electronic de la aceasta adresa:

http://americabibliotecaruluinecenusiu.blogspot.com/

Lectura placuta!

Corina Ciuraru

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Rîmnicelu: semne de carte cu… “morala”

17 Mar

Mai am câteva ore si, în curând, voi zbura peste ocean. Sper sa am timp sa va povestesc pe larg ceea ce am vazut acolo si cum este lumea bibliotecilor din America vazuta cu ochii unui bibliotecar român.

Acum, as vrea sa nu plec pâna nu va arat cum înca una din bibliotecarele din judetul Braila încearca sa aduca servicii noi în propria comunitate. Este vorba de Lucica Frîncu din Rîmnicelu.

Aceasta localitate am retinut-o, în primul rând, pentru sediul nou, frumos dotat si spatios pus la dispozitie de primaria localitatii. Bibliotecara, din acest motiv, dar si pentru ca este din prima serie în Biblionet, are în permanenta persoane interesate de accesarea Internetului si se plânge doar de faptul ca nu are timp pentru toti atât cât si-ar dori sau ar merita.

Se pare ca dorinta de a face putin mai mult nu a ocolit-o si pe ea si uite asa, colaborând cu Gradinita din localitate si cu tânara educatoare de acolo, Nicoleta Basno, au trecut la confectionarea de… semne de carte. Ce ne povesteste chiar Lucica:

Am decupat niste forme de animale (semne de carte) si copiii le-au colorat, apoi cu un perforator am gaurit semnele de carte primite de la Biblioteca Judeteana (n.a.: cele care promovau programul Biblionet) si copiii au decorat cu ata colorata. În tot acest timp am folosit si videoproiectorul si le-am pus niste cântece si desene animate. Copiii au fost foarte încântati. Ca sa înteleaga mai bine pentru ce sunt utile aceste semne am facut o mica demonstratie cu câteva carti de povesti din biblioteca.

Care o fi “morala” acestei povestiri, fiindca nimic nu este întâmplator, totul are un rost pe lumea aceasta. Începutul diversificarii serviciilor de biblioteca nu este fulminant, nu se întâmpla deodata actiuni de amploare, bibliotecarul trebuie si sa prinda curaj, sa se “antreneze”, mai ales daca nu a mai realizat alte actiuni în afara serviciilor traditionale de împrumut de carte.

Data viitoare va fi mai inventiv si poate va dori sa faca un mic club pentru vârstnici, poate va avea întâlniri cu tinere mamici si vor vorbi despre copii si problemele care le intereseaza sau poate va aduna fermieri si va chema pe reprezentantul APIA sa le vorbeasca despre subventiile online. Ce zici, Lucica? Ce ziceti, colegele si colegii mei din judet?

Eu va doresc sa începeti usor, dar cu bucurie si dorinta de a face, si sa mergeti mai departe, cât mai departe. Va asteapta un drum lung, dar presarat de multumiri si recunostinta din partea celor pentru care truditi. Aduceti cât mai multa si mai variata lume în biblioteca, tineti-o în permanenta plina si, mai ales, faceti ceea ce v-ar încânta si pe voi. Atunci munca se va transforma în placere si veti descoperi ca mersul la serviciu nu este numai obligatie, ci poate sa devina bucurie! Si mai stiu ca va veni vremea când nu veti mai dori sa vorbeasca altcineva despre voi si faptele voastre, ci veti dori sa va mândriti singuri cu ceea ce faceti 😉 !

Corina Ciuraru

Coordonator Biblionet pentru judetul Braila

Fotografii: Lucica Frîncu si Nicoleta Basno


 

 
3 Comments

Posted in Biblionet

 

Teatru adevarat jucat de copii

09 Mar

Alaturi de  trupa seniorilor de la “Ambitiosii”, gruparea celor mai mici actori amatori de la Colegiul Sanitar “Ana Aslan”, implicata si ea în generosul proiect al Bibliotecii Judetene „Panait Istrati” de teatru – lectura, a dovedit o pregatire excelenta pentru jocul scenic.

Astfel, vineri, 4 martie, în moderna sala de festivitati a scolii sus-mentionate, copiii clasei a 3-a B au jucat piesa “Printesa din padurea adormita”, spectacol care depaseste cu mult nivelul scenetelor pe care le întâlnim de obicei în cadrul serbarilor scolare.

Cu o distributie considerabila, incluzând nu mai putin de 27 de mici actori, o scenografie  austera, completata însa de o coregrafie excelenta, de fondul sonor adecvat si de costumele extrem de inspirate, gruparea copiilor actori îndrumati de institutorul Teodora Nicolau a dovedit ca se poate apropia de ceea ce se cheama teatru adevarat.

Asadar, parteneriatul Bibliotecii Judetene cu Colegiul Sanitar brailean s-a dovedit a fi benefic, proiectul Teatrul – lectura, modalitate de atragere a publicului catre biblioteca, coordonat de Claudiu Braileanu si finantat de IREX, fiind apreciat atât de cei implicati direct, cât si de cei care au urmarit evolutiile scenice a celor mai mici actori.

Dan Bistricean

Bibliotecar responsabil cu relatia cu mass-media

 

La Romanu martisoarele se fac la biblioteca

19 Feb

În biblioteci veti gasi cel mai divers amestec de persoane: oameni complet nemotivati, apatici, chiar frustrati si, alaturi de ei, oameni care fac lucruri extraordinare, care au sufletul plin de bucurie, pentru ca, la rândul lor, ofera atât de multa bucurie.

Nu cred ca este un loc mai contrastant, din acest punct de vedere, decât o biblioteca. Ceea ce pentru unii este un mister, pentru altii a devenit un fel de viata: sa daruiesti este cheia fericirii. Când daruiesti primesti înzecit, când nu dai nimic, ramâi nefericit si sterp ca un desert.

Nu este bucurie mai mare decât atunci când primesti înapoi putin din sufletul pe care îl pui în ceea ce faci. De aceea, în continuare, va voi povesti despre gesturi mici, dar care îti lumineaza viata.

Zilele trecute am vazut pe Internet câteva sugestii de mici obiecte realizate manual, care ar putea cu succes sa fie daruite ca un martisor original. Fiind vorba de filmulete foarte explicite despre cum se procedeaza ca sa creezi diverse semne de carte (ce poate fi mai placut seara decât sa-ti închizi cartea de pe noptiera cu un semn de carte daruit cu dragoste?), am decis sa le trimit si colegilor mei din bibliotecile comunale din judet  informatia.

Timp ar mai fi, de aceea, pentru cele/cei interesati, postez legatura care va îndruma cum sa faceti, din cele avute prin casa, o frumusete de semne de carte, care, în alb si rosu, pot deveni un martisor unic:  http://www.ehow.com/videos-on_5227_make-unique-bookmarks.html

Dar sa revin…  Ma gândeam în sinea mea: oare cum sunt primite sugestiile mele, când mai toti au devenit preocupati de supravietuirea într-o perioada destul de grea, când viata s-a complicat peste masura, iar problemele devin din ce în ce mai multe. Mai avem timp de lucruri marunte, mai avem rabdare si pentru altii?

Si uite ca primesc raspunsul la întrebarea mea de la Romanu, unde se pare ca bibliotecara stie cum sa-si faca munca placuta si interesanta mereu. A adunat o grupa de fete cu care si-a propus sa faca martisoare, pentru ca un martisor, daca este realizat chiar de cel care l-a daruit, este de doua ori mai valoros.

Cu o curiozitate nedisimulata abia am asteptat sa vad fotografiile în care copiii se simt parca la ei acasa în biblioteca. Unii sunt strânsi în jurul unei mese si mesteresc martisoare, iar altii sunt preocupati de imaginile de pe monitoarele calculatoarelor primite prin programul Biblionet. Îmi place ca li s-a lasat libertatea de a alege ce îsi doresc sa faca în acest spatiu primitor.

Fetele sunt sfatuite cum sa foloseasca crosetele de o mamica voluntar. Mihaela Coman se pare ca si-a însusit perfect partea de implicare a comunitatii în actiunile sale.

Privesc imaginile si ma bucur alaturi de copii de roadele muncii lor. O mica expozitie plina de flori din margele, din lâna si alte materiale textile pe care toti am putea sa le gasim fara prea mare efort prin casa si chipurile lor zâmbitoare ma fac si pe mine fericita.

De aceea, de 1 Martie, eu voi vrea sa port un martisor realizat de copii de la Romanu chiar în biblioteca atât de frumos organizata de Mihaela Coman. Si o sfatuiesc pe bibliotecara sa daruiasca si doamnelor si domnisoarelor din Primaria Romanu din aceste mici bijuterii, astfel încât sa stie toata comunitatea ca la biblioteca copii învata, se distreaza si se informeaza cu folos.

Un filmulet despre cum au învatat copiii din Romanu sa faca martisoare:

Corina Ciuraru

Coordonator Biblionet pentru judetul Braila

 

Actorii seniori predau stafeta celor mai tineri sau Show must go on!

01 Feb

În cadrul proiectului Teatru- Lectura, modalitate de atragere a publicului în biblioteci, finantat de IREX România, prin Concursul de Participare Comunitara, a avut loc marti, 22 ianuarie 2011, la ora 9, spectacolul Frumoasa din  padurea adormita de Fratii Grimm.

Întâlnirea desfasurata la sediul central al Bibliotecii Judetene Panait Istrati Braila, s-a bucurat de prezenta a numerosi copii din mai multe scoli brailene. Partener în acest proiect a fost Colegiul Sanitar Ana Aslan Braila care, prin doamna institutoare Teodora Nicolau si elevii domniei sale, s-a implicat în mod activ în derularea activitatilor.

Clubul Micilor Actori a iesit astfel în fata publicului pentru prima data, cu un spectacol de 40 de minute si o distributie de 26 de copii.

 
1 Comment

Posted in Biblionet