RSS
 

Posts Tagged ‘poezie’

Premiile Balcanica – Festivalul Poeților din Balcani la final

21 Sep

Festivalul Poeților din Balcani România – Croația, ediția a IX – a  și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii. După două zile în care la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila au avut loc lansări de carte, recitaluri de poezie și muzică, dezbateri pe tema balcanismului în literatură, cu referiri speciale la literatura contemporană română şi croată, a venit momentul mult așteptat. Imediat după lansarea volumului “Balcanica 9. Poeţi români şi croați” au fost decernate premiile.

DSC07412

Acordarea Premiului BALCANICA pentru poezie românească a reprezentat o decizie dificilă pentru juriu, aceștia acordând premiul ex aequo, poeților Mihail Gălățanu (București) și Emilian Marcu (Iași). Premiul BALCANICA pentru poezie croată i-a revenit lui Dražen Katunarić. Premiul BALCANICA OPERA OMNIA i-a fost decernat lui Șerban Foarță (Timișoara). Premiul BALCANICA pentru traducere din limba țării partenere a fost câștigat de Liubița Raichici (Reșița).

DSC07413

Premiul BALCANICA OPERA OMNIA a fost decernat lui Șerban Foarță de către Viorel Mortu, președintele interimar al Consiliului Județean Brăila care a declarat: “O voce distinctă a poeziei române contemporane cu o activitate literară de aproape jumătate de veac. Poet prolific, a publicat 35 de volume de poezii, dar și dramaturg, publicist, traducător de prima mână de limba franceză și nu numai, cu alte 35 de volume de poezii. Deci o operă de 70 de volume. O activitate excepțională. Are numeroase premii literare, până acum are 19 mari premii literare pentru poezie în România. Acesta este al XX-lea premiu literar pe care îl ia pentru OPERA OMNIA sau dacă e să spun în cod ironic cum domnia sa spune undeva «OPERA SOMNIA». Îi place să se joace cu cuvintele”. De altfel, Viorel Mortu a vorbit despre opera poetului de la prima și până la ultima lucrare, punctând în același timp proiectele cele mai importante ale lui Șerban Foarță.

DSC08156

Pentru că Șerban Foarță nu a putut să fie prezent la eveniment a trimis un mail de mulțumire care a fost citit participanților la Balcanica și publicului spectator de către Nicolae Grigore Mărășanu. “Ori de câte ori mi se întâmplă să iau un premiu literar mă încearcă, și vă implor să nu mă credeți ipocrit, un inexplicabil sentiment de culpabilitate. Oricum, cât despre mine, un lucru este foarte clar. Îmi place performanța, competiția însă îmi displace”, și-a început discursul liric Șerban Foarță în cuvântul său de mulțumire adresat organizatorilor.

DSC08054

Un croat îndrăgostit de Brăila

Premiul BALCANICA pentru poezie croată i-a revenit lui Dražen Katunarić despre care Valeriu Stancu a spus: “Este unul dintre cei mai cunoscuți poeți europeni publicați la mai toate marile case de editură din Europa și eu sunt unul dintre cei care l-au introdus în cultura română traducându-i creațiile în revista pe care o conduc de 20 de ani, «Cronica», traducându-i poemele în proză. Este un poet desăvârșit care și prin formația sa filosofică are această dimenisiune metafizică pe care nu o pot atinge decât adevărații creatori, încât eu consider că astăzi, facem un act sau comitem un act nu de reparație, ci un act de dreptate acordându-i acestui om care trăiește pentru poezie acest trofeu, o răsplată pentru toți anii pe care i-a închinat poeziei și culturii”.

DSC08153

Câștigătorul a mulțumit pentru premiu: “Orice premiu este dulce, de ce să nu fim cinstiți. În mod deosebit sunt bucuros că acest premiu din România îl primesc în România. Este un stat al poeților și scriitorilor care a dat nume mari, atât de poeți, cât și de filosofi, cunoscuți la nivel mondial și care m-au format pe mine. Mă gândesc la Cioran, la Enescu, Urmuz și la Mircea Eliade. Am citit tot ce a scris Eliade despre religie. Îmi pare bine că sunt tocmai la Brăila, orașul lui Mihail Sebastian. Am citit jurnalul lui și m-a frapat. Sunt încă sub impresia acestui jurnal și doresc să-l traduc în croată. Nu am cunoscut doar clasici, am cunoscut personal poeți mari, cum e Nichita Stănescu și un mare poet aici de față, domnul Stancu. Sigur am făcut un schimb de experiență și iată ce m-a adus pe mine la Brăila. Acest premiu sper să deschidă și alte uși spre colaborare. Dacă nu ne traducem și nu ne cunoaștem vom fi în cădere liberă”.

DSC08216

Premiul ex aequo

Nicolae Grigore Mărășanu a prezentat premiile BALCANICA pentru poezie acordate lui Mihail Gălățanu și Emilian Marcu.

“Pledoaria mea este pentru poezia trăită. Tot ceea ce trăim cu adevărat este poezie. Unele poeme le scriem, celelalte rămân nescrise. Ca să scriu o noapte de dragoste trebuie să trăiesc mai întâi o noapte de dragoste. Nu pot să o scriu înainte”, a spus Mihail Gălățanu care a adăugat că în curând își va lansa prima carte dintr-o trilogie, iar anul viitor va apărea o a doua din care de altfel a și dezvăluit câteva versuri, la “Festivalul Poeților din Balcani”, ediția România – Croația.

DSC08260

“Încerc să îmi trăiesc emoțiile mai mult în intimitate. Mulțumesc juriului pentru că a avut răbdarea de a citi până la capăt o carte a mea. Mulțumesc organizatorilor pentru că m-au invitat într-un loc pe care îl visam de foarte mult timp. Mi-am dorit să ajung la Brăila, la acest Festival, și iată că mi s-a împlinit dorința. Eu, de formație sunt un om al cărții, sunt la origini bibliotecar. Dacă ar fi să iau viața de la început ca și scriitor mi-aș dori să fiu locuitor al orașului Brăila. Mi-ar face mare bucurie să fiu locuitor al orașului Brăila, din foarte multe motive. Una din cărțile mele poartă titlul «Lecție pe Ostrov». Apa, fie marea, fie Dunărea, m-a fascinat mereu. Foarte multe dintre poeziile mele sunt legate de această idee – apa. Mă bucur din suflet că am fost apreciat și am mulțumit acest juriu. Mă bucur că sunt coproprietar al premiului cu Mihail Gălățanu. Vă rog să dați credit poeziei pentru că noi oamenii suntem chiar poezia. Dacă nu vom ști să ne apreciem pe noi nu vom ști să apreciem poezia”, a declarat Emilian Marcu.

DSC08348

Traducător răsplătit

Premiul BALCANICA pentru traducere din limba țării partenere a fost câștigat de Liubița Raichici: “Eu nu vă spun nimic decât celebra zicală: «urăsc enorm premiile, dar abia după ce le primesc». Mulțumesc din suflet”.

DSC08361

 

Vă reamintim că organizatorii “Festivalului Poeţilor din Balcani” România – Croația, ediţia a IX –a, desfășurat în perioada 18 – 19 septembrie 2015 au fost Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila şi Filiala de Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România.

DSC07975

“Festivalul Poeţilor din Balcani” este un proiect cultural de anvergură ce se întinde pe durata unui deceniu, prima ediţie fiind în 2007. Scopul festivalului este de a iniţia un dialog intercultural între literaturile balcanice, invitând în fiecare an reprezentanţi ai ţărilor din regiune pentru a-şi promova cultura şi creaţiile literare.

Teodora Soare

 
 

Festivalul poetilor din Balcani – dialogul valorilor din sud-estul european

05 Oct

Manifestarile din cadrul celei de a VI-a editii a Festivalului poetilor din Balcani au debutat vineri, 21 septembrie, cu festivitatea de deschidere si alocutiunile gazdelor. Anul acesta, ca invitati speciali au fost cei mai buni reprezentanti ai poeziei muntenegrene : Andrija Radulovici, Radomir Uljarevici, Becir Vukovic si traducatoarea Liubita Raichici.

Întâlnirea de vineri s-a bucurat de  o prezenta numeroasa a publicului brailean, holul mare al institutiei gazda – organizatoare, Biblioteca Judeteana “Panait Istrati”, fiind ocupat în totalitate. La eveniment au participat numerosi scriitori si intelectuali braileni, membri ai Filialei Braila – Galati a Uniunii Scriitorilor din România, poeti reprezentativi ai literaturii contemporane. Amintim aici pe Aurel Pantea, Valentin Talpalaru, George Stanca sau Marius Chelaru. Din acest an, a devenit presedinte al juriului Festivalului cunoscutul critic literar Daniel Cristea Enache, alaturi de el fiind cooptati si poetii Stefania Mincu si Valeriu Stancu.

 

Seara de vineri a fost dedicata în întregime lansarilor de carte si recitalului de poezie. Au fost prezentate volumele  poetilor braileni Cornelia Vîju – „Sub pleoapa sufletului” si Gheorghe Lupascu – „Transurania”. Recitalul poetic sustinut de invitatii muntenegreni, dublati de elevi ai Liceului de Arta “Hariclea Darclee (care au citit traducerea poemelor), a fost foarte apreciat de cei prezenti.

Sâmbata, 22 septembrie, Radomir Uljarevici, a adus în atentia celor prezenti „Literatura muntenegreana contemporana”, facând o excelenta analiza a evolutiei literaturii sârbe de la perioada medievala si pâna în contemporaneitate. Uljarevici a insistat pe ideea ca filonul întregii literaturi din spatiul sârbo-muntenegrean este unul religios si ca întrega cultura scrisa, si nu numai, s-a cladit pe valorile crestinismului ortodox. Au urmat apoi dezbateri si un nou recital de poezie la care au participat scriitorii înscrisi la Festivalul Balcanica din acest an.

De la ora 12.00 au avut loc alte trei lansari de carte: Aurel Pantea – „Nimicitorul”, Gheorghe Neagu – „Arsita din ploi”, Valentin Talpalaru – „Poemele Deltei”.

Seria prezentarilor de carte a continuat si dupa-amiaza, fiind lansate  volumele: Marin Dumitrescu – „Muntele”, Aureliu Goci – „Poeti la frontiera dintre milenii”, Sterian Vicol – „Memoria lui Femios” si volumul “Balcanica 6”. La final, presedintele juriului, Daniel Cristea Enache, Stefania Mincu, Ana Harapescu si directorul Bibliotecii publice, Dragos Adrian Neagu, au înmânat premiile editiei a VI-a a Festivalului Balcanica. Laureatii din acest an sunt: Premiul Balcanica pentru Poezie: Aurel Pantea (România) si Andrija Radulovici (Muntenegru); Premiul Ex Aeqvo al Directiei pentru Cultura Braila:  Cristian Simionescu (România), Premiul Balcanica pentru traduceri: Liubita Raichici, Premiul Balcanica Opera Omnia: Leo Butnaru.

 

Dan Bistricean

Bibliotecar

 
 

Lansare de carte la Movila Miresii

09 Dec

Pe 24 noiembrie, la Movila Miresii a avut loc un important eveniment cultural si anume, lansarea  volumului  de eseuri Cautator în propria viata, al Corneliei Viju, consateanca noastra.

Dealtfel, debutul  literar al Corneliei Viju a avut loc în luna iunie a acestui an, cu volumul de poezii de dragoste Ancora la tarmul iubirii, ce a fost  gazduit tot de caminul cultural din comuna.

Am ales sa va povestesc si voua, pentru ca îmi dau seama ca mai rar se întâmpla astfel de evenimente (lansari de carte) la tara,  în comunele noastre.

Evenimentul  a  avut  loc, cum va spuneam, în caminul cultural al comunei, unde, s-au adunat cu mic, cu mare, oameni ai comunei, de la elevi, profesori, autoritati locale, preoti, politie, prieteni, colegi de serviciu si rude ale autoarei, pâna la simpli  tarani.

Din   prezidiu  au  facut  parte  invitati  de  seama  si  anume :

– domnul   profesor   si    scriitor  Constantin Gherghinoiu – vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, filiala Galati –Braila

– domnul   Marian Covache –   redactor de carte

–  profesor Marieta Lazar – care a scris si prefata cartii

– viceprimarul comunei domnul Vasile Badara

iar în sala s-au aflat alaturi de consatenii mei si jurnalisti precum Armanda Filipine si Constantin Ionescu.

Au  participat  de asemeni  la  eveniment  si  un  grup  de  elevi ai  scolii  din  comuna  Gradistea,  însotiti  de  profesorul   Nicolae Negoita.

Au vorbit pe rând invitatii din prezidiu, profesoara de limba româna a Corneliei, învatatoarea  ei, dar si prieteni si colegi de serviciu .

Lansarea volumului Corneliei Viju s-a încheiat cu  sesiunea de acordare a autografelor autoarei, prefatata de auditia unor eseuri în lectura autoarei.

Vreau sa va mai spun ca cele doua volume de carte ale Corneliei Viju, au avut o dubla lansare, adica lansarea a fost facuta si la Biblioteca Judeteana Panait Istrati, din acest motiv nu am avut reprezentati ai ei la evenimentul din comuna noastra.

Eu am fost moderatorul evenimentului cultural si nu pot sa spun ca nu am avut emotii, dar, dupa cum am  aratat mai sus la Movila Miresii au avut loc, în decurs de câteva luni, doua lansari de carte si trebuie sa va spun  ca emotiile mai mari au fost la prima lansare.

Atunci  am  apelat  la  metodista  noastra,  doamna Violeta  Eftimie  si  dumneaei  a  raspuns  cu  promptitudine solicitarilor mele, explicându-mi ce ar trebui sa fac pentru ca aceasta actiune sa decurga cât mai bine. Am respectat întocmai sfaturile primite si totul  a decurs bine si prima, dar si a doua oara.

Inainte de începerea lansarii, majoritatea invitatilor din afara localitatii noastre, prezenti pentru lansare, au vizitat si biblioteca, unde au facut poze si au studiat cu atentie rafturile pline de carti.

M-am bucurat sa aud în  discursurile domniilor lor, pe lânga cuvintele frumoase  despre carte si autoarea ei, si laude la adresa bibliotecii.

Am un singur regret, si anume, ca nu am invitat la aceste lansari de carte, macar colegele din localitatile limitrofe comunei mele. Am invitat-o doar pe Mihaela Vlad de la Biblioteca Comunala   Sutesti si aceasta a raspuns cu promptitudine invitatiei.

Ca bibliotecar nu pot decât sa ma bucur de aceste volume ce vor fi asezate cu mândrie în rafturile bibliotecii, pentru ca sunt primele volume de carte al caror autor s-a nascut  în localitatea  noastra, dar si de faptul ca acest eveniment cultural a reusit sa  ne adune laolalta.

Cu drag,

Liliana Panturu, bibliotecar

Biblioteca Comunala Movila Miresii