RSS
 

Posts Tagged ‘Revista “Magazin Istoric”’

Curiozități din “Magazin Istoric”

14 Oct

Istoria este un domeniu fascinant, ce ne permite să înțelegem cum s-au desfășurat lucrurile cu zeci, sute sau mii de ani în urmă. Privind în trecut găsim o mulțime de lucruri interesante.
ȘTIAȚI CĂ…?
📌Pe 24 februarie 1466 la Bruges, Margareta van Eyck, văduva pictorului flamand Jan van Eyck, organizează, în ajutorul celor săraci, prima loterie cu vânzare de bilete și premii în bani.
📌La 29 februarie 1288, Margaret, regina Scoției, neliniștită de marele număr de fete bătrâne, adoptă o lege prin care în această zi, deci numai în anii bisecți, li se permite femeilor să facă propuneri de căsătorie bărbaților, cu vorbe sau doar priviri.
📌16 ianuarie 1412 este data la care cunoscuta familie florentină de Medici devine vistierul oficial al papalității, de fapt, susținătoarea financiară a instituției papale.
📌În 15 mai 1710 Petru I, țarul Rusiei, mare amator de pitici, asistă la o nuntă a doi dintre ei. Proaspeții căsătoriți sunt duși în casa țarului și culcați chiar în dormitorul lui.
📌Pe 28 iulie 1540, după o suită de mariaje, Henric al VIII-lea, regele Angliei, se căsătorește cu Catherine Howard, cu 30 de ani mai tânără decât el. Monarhul descoperă aventura ei cu Thomas Culpeper, un gentleman din apartamentul privat al regelui. Se răzbună „pe acea femeie ticăloasă”, familia ei ajungând în Turnul Londrei, iar Culpeper și Catherine (abia împlinise 20 de ani) sunt decapitați.
📌În ziua de 13 decembrie 1777 Maria Feodorovna, nora țarinei Ecaterina a II-a , naște un băiat, pe nume Alexandru. Fiind în culmea fericirii, Ecaterina îi comandă jucăriile, creează pentru el primul costumaș-salopetă din lume și scrie un abecedar pentru educația lui.

Pentru a descoperi și alte subiecte neobișnuite, Biblioteca Județeană Brăila pune la dispoziția iubitorilor de istorie colecția revistei MAGAZIN ISTORIC. Sala de Lectură deține abonament la această publicație încă din 1967, anul apariției, până în prezent.
Rubrică realizată de Carmen Damian, bibliotecar.

 
No Comments

Posted in Diverse