RSS
 

Posts Tagged ‘Româna fără profesor’

Clubul “Româna fără profesor” – sesiune nouă

26 Feb

Limba și literatura română este o materie grea? Răspunsul este poate pentru mulți dintre noi “da”. Pregătirea însă ne face să devenim siguri pe noi și chiar să excelăm la examenele de clasa a VIII-a și a XII-a. Cheia stă așadar în educație și instruire. Clubul “Româna fără profesor” din cadrul Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila a luat ființă tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor aflați în febra pregătirilor examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat.

1

Joi, 25 februarie 2016, într-o atmosferă plăcută, clubul și-a deschis porțile pentru tinerii care urmează să susțină examenul de Bac la limba și literatura română. Bariera elevi-profesor a fost trecută încă o dată, discuția fiind acum fixată pe un model de subiect care a vizat poezia la prima vedere.

Coordonatorul clubului este Roxana Neagu, o persoană calificată, cu peste 10 ani de experiență în domeniu. Vă reamintim că activitățile clubului sunt gratuite și se adresează celor care sunt interesați să aprofundeze temele pentru Evaluare Națională și Bacalaureat. În cadrul Clubului “Româna fără profesor” participanții se întâlnesc săptămânal, discută și clarifică nelămuririle din programa școlară.

 

 
 

Un nou club la Bibliotecă – “Româna fără profesor”

15 Jan

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila găzduiește un nou club destinat elevilor care doresc să-și îmbunătățească performanțele școlare.

În cadrul Clubului “Româna fără profesor” participanții se vor întâlni săptămânal, vor discuta și clarifica nelămuririle din programa școlară, scopul fiind acela ca toți cei înscriși să aibă succes la examenele de limba și literatura română.

Anunt - Clubul Romana fara profesor-vector

Condiții de participare: elevi din clasele VII – VIII și XI – XII. Înscrieri se fac la sediul Bibliotecii, Piața Poligon, nr. 4, Biroul de Înscrieri, până pe 29 ianuarie 2016. După încheierea acestei perioade, doritorii vor fi contactați telefonic și se va stabili prima întâlnire din cadrul clubului.

Activitățile clubului sunt gratuite și se adresează celor care sunt interesați să aprofundeze temele pentru Evaluare Națională și Bacalaureat. Clubul este susținut de către o persoană calificată, cu peste 10 ani de experiență în domeniu, dar orice profesor care dorește să facă voluntariat în cadrul acestui proiect este binevenit.

 

Laura Caplea,

bibliotecar