RSS
 

Posts Tagged ‘Roxana Neagu’

Lansare la bibliotecă – Revista culturală brăileană – “Luceafărul literar și artistic”

01 Aug

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila a găzduit, marți, 31 iulie 2018, de la ora 17.00, la Sala „Fănuș Neagu”, lansarea primului număr, dintr-o serie nouă, al revistei culturale „Luceafărul literar și artistic” realizată de instituția publică.

Moderatorul evenimentului a fost Dragoș Adrian Neagu, managerul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila. Au vorbit Viorel Coman, Vasile Datcu și Marian Căpățînă, dar și câțiva dintre participanți – Lucian Sabados, directorul Teatrului “Maria Filotti” Brăila, scriitoarea Doina Popescu-Brăila și artistul plastic Hugo Mărăcineanu.

Publicația cuprinde o serie de rubrici precum: interviu cu personalități culturale, poezie, proză și critică literară, teatru, istorie, artă plastică și cinematografică, recomandări de lectură, o secțiune pentru debutanți, precum și una dedicată traducerilor.

Directorul și editorul revistei “Luceafărul literar și artistic” este Dragoș Adrian Neagu, redactor șef – dr. Eduard Claudiu Brăileanu, consultanți – dr. Marian Căpățînă, prof. dr. Viorel Mortu, corectori și secretariat de redacție – Roxana Neagu, Teodora Soare, copertă și tehnoredactare – Laurian Onofrei.

Vă reamintim că revista “Luceafărul literar și artistic” a fost realizată la propunerea Consiliului Județean Brăila și sprijinită în ceea ce privește tipărirea ei de către consilierul județean, Marian Căpățînă.

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila mulțumește colaboratorilor pentru materialele oferite la realizarea primului număr al revistei “Luceafărul literar și artistic”!

 
 

Rezultate Proiect “Cartea vie a profesiei”, ediția a II-a, 23 – 24 mai 2018

25 May

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila dorește să ofere elevilor brăileni din clasele a XI-a și a XII-a o nouă viziune asupra profesiilor pentru care vor opta după terminarea studiilor. Proiectul Cartea vie a profesiei”, aflat la cea de-a doua ediție, și-a propus să aducă față în față, în cadrul a două sesiuni – miercuri, 23 mai 2018 în intervalul orar 10.00 – 12.00 și joi, 24 mai 2018 în intervalul 12.00 – 14.00 persoane care activează în diferite domenii și elevi de liceu, totul sub forma unei activități non-formale prin care tinerii sunt ajutați să se orienteze către o profesie.

La această ediție au fost alături de noi elevi din 11 licee brăilene însoțiți de profesori: Colegiul Național „Gh. M. Murgoci”, Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”, Liceul Teoretic “Panait Cerna”, Colegiul Economic “Ion Ghica”, Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”, Colegiul Național “Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, Colegiul Tehnic “Panait Istrati”, Colegiul Tehnic “Costin D. Nenițescu”, Liceul Teoretic “Mihail Sebastian”.

Proiectul a fost deschis însă tuturor doritorilor care au fost așteptați în cele două zile la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila.

În cele două zile au fost prezenți alături de noi lectori/”cărți vii” cărora le mulțumim pentru implicare: Vera Maxim și Mariana Zainia – antreprenor; Cătălin Braicovici – mediator; Cati Lupașcu – jurnalist; colonel Ilie Ion și Ștefan Stoian – pompieri; Nicoleta Codrescu – inspector specialitate Centrul Antidrog; Angelica Tudose, Lenuța Măgăriță și Vasilica Popescu – asistente medicale; Ana Coman și Adriana Mihăilă – profesori; Steluța Nedelcu, Marcela Vasilescu și Virginia Kaperonis – medici; Anca Cismaru – regizor teatru; Florica Berdei și Luminița Purice – psihologi; Mariana Lemnaru, Daniel Gaceu și Andreea Musteață – ofițeri penitenciar; Lenuța Done – jurist; Leopa Adrian, Alina Cioromele și Dumitrache Petru – Facultatea de Inginerie Brăila; Silviu Radu – scriitor; Angelică Ionescu, Mădălin Nistor și Gabriel Iconaru – jandarmi; Ion Bobaru – farmacist; Mihai Caracostea și Gheorghe Octavian – specialist IT; Anna Sarău și Simona Costescu – polițiști; Camelia Vechiu și Gianina Negrău – Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Brăila; Daniela Moșneag și Georgiana Minzăleanu – economiști bancari; Carmen Țigău – arhitect; Antonio Iordan – avocat.

505 persoane au trecut pragul bibliotecii în cele două zile de proiect. Pe 23 mai 2018 au fost 190 de elevi de la 6 licee din oraș, 10 profesori participanți, 21 de profesii și 28 de lectori.

Pe data de 24 mai 2018 au fost 240 de elevi participanți de la 7 licee, 11 profesori implicați, 22 de profesii cu 26 de lectori.

Coordonatorii proiectului “Cartea vie a profesiei” sunt Roxana Neagu și Teodora Soare.

La prima ediție a proiectului, în anul 2017, au participat în cele două zile, 15 și 16 mai, un număr de 200 de elevi, 14 profesori însoțitori și peste 30 de cărți vii”. 

 
 

Cartea vie a profesiei, a II-a ediție, 24 mai 2018

25 May

Elevii din clasele a XI-a și a XII-a au fost prezenți și pe data de 24 mai 2018, la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila la evenimentul “Cartea vie a profesiei” – o activitate non-formală prin care tinerii sunt ajutați să se orienteze către o meserie.

Au participat peste 20 de specialiști: polițist, avocat, medic, asistent, profesor, arhitect, specialist IT, psiholog, scriitor, jurnalist, economist, inginer, pompier, antreprenor, actor/regizor, jandarm etc, iar elevii au avut posibilitatea să le adreseze acestora întrebări legate de profesiile lor. Tinerii au putut descoperi astfel secretele anumitor profesii, ce studii sunt necesare și ce pași trebuie urmați pentru a deveni ceea ce-și doresc.

Mulțumim tuturor lectorilor/”cărți vii” care au fost alături de noi și le-au vorbit tinerilor despre profesiile lor: Mariana Zainia – antreprenor, Cătălin Braicovici – mediator, Cati Lupașcu – jurnalist, colonel Ilie Ion – pompier, Nicoleta Codrescu – inspector specialitate Centrul Antidrog, Vasilica Popescu – asistent medical, Adriana Mihăilă – profesor, Marcela Vasilescu și Virginia Kaperonis – medici, Anca Cismaru – regizor teatru, Luminița Purice – psiholog, Andreea Musteață– ofițer penitenciar, Lenuța Done – jurist, conf. Dr. inginer Dumitrache Petru și Gabriela Cioromele – Facultatea de Inginerie Brăila, Silviu Radu – scriitor, Angelică Ionescu și Gabriel Iconaru – jandarmi, Ion Bobaru – farmacist, Gheorghe Octavian – specialist IT, Anna Sarău și Simona Costescu – polițiști, Gianina Negrău – Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Brăila, Georgiana Minzăleanu – economist bancar, Carmen Țigău – arhitect și Antonio Iordan – avocat.

Coordonatorii proiectului “Cartea vie a profesiei” sunt Roxana Neagu și Teodora Soare.

 
 

Cartea vie a profesiei, a II-a ediție, 23 mai 2018

25 May

Elevii din clasele a XI-a și a XII-a au fost invitați pe 23 mai 2018, la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila la evenimentul “Cartea vie a profesiei” – o activitate non-formală prin care tinerii sunt ajutați să se orienteze către o meserie.

Au participat peste 20 de specialiști: polițist, avocat, medic, asistent, profesor, arhitect, specialist IT, psiholog, scriitor, jurnalist, economist, inginer, pompier, antreprenor, actor/regizor, jandarm etc, iar elevii au avut posibilitatea să le adreseze acestora întrebări legate de profesiile lor. Tinerii au descoperit astfel secretele anumitor profesii, ce studii sunt necesare și ce pași trebuie urmați pentru a deveni ceea ce-și doresc.

Mulțumim tuturor lectorilor/”cărți vii” care au fost alături de noi și le-au vorbit tinerilor despre profesiile lor: Vera Maxim – antreprenor, Cătălin Braicovici – mediator, Cati Lupașcu – jurnalist, colonel Ilie Ion și Ștefan Stoian – pompieri, Nicoleta Codrescu – inspector specialitate Centrul Antidrog, Angelica Tudose și Lenuța Măgăriță – asistente medicale, Ana Coman – profesor, Steluța Nedelcu – medic, Anca Cismaru – regizor teatru, Florica Berdei – psiholog, Mariana Lemnaru și Daniel Gaceu – ofițeri penitenciar, Lenuța Done – jurist, Leopa Adrian și Alina Cioromele – Facultatea de Inginerie Brăila, Silviu Radu – scriitor, Angelică Ionescu și Mădălin Nistor – jandarmi, Ion Bobaru – farmacist, Mihai Caracostea – specialist IT, Anna Sarău și Simona Costescu – polițiști, Camelia Vechiu și Gianina Negrău – Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Brăila, Daniela Moșneag – economist și Carmen Țigău – arhitect.

Proiectul a continuat și joi, 24 mai, între orele 12.00 – 14.00, la Sala de Lectură a bibliotecii. Coordonatorii proiectului “Cartea vie a profesiei” sunt Roxana Neagu și Teodora Soare. Mulțumim Primăriei Brăila pentru implicare și sprijin!

 
 

O nouă întâlnire – Clubul de lectură “În lumea cărților”

08 Apr

Într-o atmosferă relaxantă, plini de entuziasm și pregătiți să discutăm deschis ne-am întâlnit joi, 7 aprilie 2016, la o nouă sesiune în cadrul Clubului “În lumea cărților”. Locul de întâlnire a fost și de această data secția Mediatecă din cadrul Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila. Cărțile alese pentru această sesiune au venit la propunerea participanților: “O vrăjitoare îngrozitoare” a fost alegerea celor mai mici dintre noi, iar “Jurnalul unui adolescent timid” a fost propunerea celor mai mari.

1

“O vrăjitoare îngrozitoare” de Jill Murphy a stârnit interesul celor mari după ce Nicola și Maria le-au povestit cele două părți ale cărții, iar “Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky ne-a oferit posibilitatea să discutăm probleme specifice adolescenților din zilele noastre. Ana ne-a vorbit despre o altă carte pe care a citit-o “Pollyanna”, o nuvelă de Eleanor H. Porter și pe care ne-a recomandat-o pentru mesajul pozitiv al acesteia. Maria, în schimb, ne-a oferit șansa de a descoperi propria ei creație literară la care încă lucrează, o nuvelă în care se îmbină scrierea cu desenul.

În cadrul Clubului s-au realizat și recenzii pentru cărțile citite. Participanților li s-au oferit informațiile necesare pentru scrierea recenziilor.

2

Următoarea întâlnire va fi pe 12 mai. Deja am stabilit ce anume citim împreună. Coordonatorii clubului sunt Roxana Neagu și Teodora Soare. Vă reamintim că membrii clubului se întrunesc o data pe lună pentru a dezbate cărțile propuse, altele decât cele din programa școlară. Ocazional, organizatorii își propun în cadrul acestui club și realizarea unor ateliere de scriere creativă coordonate de autori consacrați.

 

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Clubul “Româna fără profesor” – sesiune nouă

26 Feb

Limba și literatura română este o materie grea? Răspunsul este poate pentru mulți dintre noi “da”. Pregătirea însă ne face să devenim siguri pe noi și chiar să excelăm la examenele de clasa a VIII-a și a XII-a. Cheia stă așadar în educație și instruire. Clubul “Româna fără profesor” din cadrul Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila a luat ființă tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor aflați în febra pregătirilor examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat.

1

Joi, 25 februarie 2016, într-o atmosferă plăcută, clubul și-a deschis porțile pentru tinerii care urmează să susțină examenul de Bac la limba și literatura română. Bariera elevi-profesor a fost trecută încă o dată, discuția fiind acum fixată pe un model de subiect care a vizat poezia la prima vedere.

Coordonatorul clubului este Roxana Neagu, o persoană calificată, cu peste 10 ani de experiență în domeniu. Vă reamintim că activitățile clubului sunt gratuite și se adresează celor care sunt interesați să aprofundeze temele pentru Evaluare Națională și Bacalaureat. În cadrul Clubului “Româna fără profesor” participanții se întâlnesc săptămânal, discută și clarifică nelămuririle din programa școlară.

 

 
 

Debut – Clubul “Româna fără profesor” la prima sesiune

17 Feb

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila a găzduit, marți, 16 februarie 2016, prima întâlnire a Clubului “Româna fără profesor” destinat elevilor care doresc să-și îmbunătățească performanțele școlare. Clubul a fost susținut de Roxana Neagu care are peste 10 ani de experiență în domeniu. Într-o atmosferă relaxată, ne-am cunoscut, am stabilit modul în care vom aborda temele din programa școlară, ținând cont de propunerile participanților și pentru început am recapitulat genurile literare, atât teoretic, cât și practic.

1 bun

Activitățile clubului sunt gratuite și se adresează celor care sunt interesați să aprofundeze temele pentru Evaluare Națională și Bacalaureat la limba și literatura română. În cadrul Clubului “Româna fără profesor” ne întâlnim săptămânal, discutăm și clarificăm nelămuririle din programa școlară, împărtășim cunoștințele, ne ajutăm reciproc să fim mai buni, scopul fiind acela ca toți cei înscriși să aibă succes la examenele de limba și literatura română.

2 bun

Săptămâna viitoare vom avea o nouă întâlnire unde așteptăm și alte persoane să ni se alăture. Cine dorește să se înscrie o poate face la Biroul de Înscriere din cadrul Bibliotecii Județene sau pe pagina de Facebook a instituției publice.

3 bun4 bun