RSS
 

Posts Tagged ‘Târgul de CArte’

Festivalul de C’Arte Brăila ediția a II-a

10 May

În perioada 12 – 14 mai 2016 Sala Polivalentă din municipiu va fi gazda Festivalului de C’Arte organizat de Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” și APLER- Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Lansări de carte, recitaluri de poezie, proiecție de film, concerte muzicale, conferinţe, dezbateri, expoziţii și întâlniri la care vor participa editori, scriitori, artiști, critici și alte personalități culturale – acestea sunt, pe scurt, evenimentele târgului de carte, aflat la a II-a ediție.

AFIS festival de carte

Evenimentul va debuta joi, 12 mai, la ora 16.00, cu o conferință de presă susținută de Viorel Mortu, vicepreședintele Consiliului Județean Brăila și Ioan Cristescu, preşedintele APLER. Sunt invitate numeroase edituri reprezentative pentru piaţa editorială românească naţională, regională şi locală. Vizitatorii Târgului vor avea la dispoziție un spațiul de lansări și unul de evenimente care vor prilejui întâlniri memorabile între cititori şi scriitori.

Partenerii Festivalului de C’Arte sunt: Opera Scrisă.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor şi Asociaţia Euro CulturArt. Parteneri media: Radio România Cultural , Observator Cultural și AgenţiadeCarte.ro.

Vă invităm, așadar, la Sala Polivalentă, la Festivalul de C’Arte Brăila – un eveniment apreciat şi așteptat cu multă bucurie, în egală măsură, de expozanți și de publicul cititor brăilean. Programul Festivalului de C’Arte pe zile  poate fi găsit aici:

http://www.bjbraila.ro/bjpi3/wp-content/uploads/2016/05/program-targ-de-carte.pdf.

Laura Caplea,

bibliotecar

 
 

Mircea Martin: „Brăila este pentru cultura română un pol imaginativ, un punct de atracție și de fascinație”

27 Oct

Academicianul Mircea Martin a fost la Brăila, pentru prima dată, la Târgul de CʼArte de la Casa Tineretului, invitat să vorbească la o dezbatere despre doi scriitori brăileni – Panait Istrati și Fănuș Neagu. Cu această ocazie el a vorbit despre percepția pe care o are despre Brăila.

11921601_1135325833162932_5707762178918748468_n

„Sunt pentru prima dată la Brăila. Am ratat până la vârstă înaintată pe care o dețin întâlnirea mea cu acest faimos oraș, pentru mine întotdeauna încărcat sau împodobit cu umbre și lumini exotice. Nu aveam în minte decât așa o Brăilă imaginară, sper să nu mă dezamăgească când mă voi plimba măcar pe chei dacă nu și în alte locuri. Este deci pentru mine un oraș livresc, orașul atâtor scriitori, orașul atâtor artiști, orașul care este pentru cultura română un pol imaginativ, un punct de atracție și de fascinație”, a punctat Mircea Martin.

11057730_1135325316496317_1745771968030536306_n

Vă reamintim că Târgul de CʼArte s-a desfășurat la Casa Tineretului în perioada 21 – 25 octombrie fiind organizat de Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” în colaborare cu Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România.

 

Teodora Soare

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Eugen Simion – “Fănuș Neagu este un mare povestitor și eu vreau neapărat să-l introduc în această serie de «Opere fundamentale»”

27 Oct

Fănuș Neagu merită să fie alături de clasicii literaturii române și clasicii modernității și postmodernității în seria de “Opere fundamentale” a susținut academicianul Eugen Simion prezent la Brăila, la Târgul de CʼArte organizat la Casa Tineretului.

1948142_1135325896496259_4035414930448323136_n

Acesta a ținut să îi reamintească președintelui interimar al Consiliului Județean, Viorel Mortu, importanța redescoperirii lui Fănuș Neagu și chiar i-a cerut sprijinul financiar pentru a putea realiza volumul dedicat brăileanului iubitor de proză, mai ales că în acest moment s-a ajuns la volumul cu numărul 175.

“Fănuș Neagu este un mare povestitor, un mare prozator și eu vreau neapărat să-l introduc în această serie de «Opere fundamentale» care de fapt este o serie de tip pleiad în care au intrat clasicii literaturii române și clasicii modernității și postmodernității pe măsură ce ei și-au împlinit opera. Fănuș Neagu trebuia să intre mai demult, odată cu Preda, odată cu Sorescu, odată cu Nichita și mulți alții și vreau să-l publicăm ca prozator și vreau să accelerăm aceste ritmuri”, a explicat Eugen Simion.

12063370_1135325809829601_5508897305644783129_n

 

Brăila “este un loc binecuvântat”

 

Fănuș Neagu nu doar a scris despre Brăila și brăileni, dar a iubit cu toată ființa lui orașul și oamenii. “Am fost în ultimii ani de multe ori aici și când Fănuș era în spital – a stat 5 ani în spital și nu putea să călătorească – mă punea să-i spun ce am văzut eu aici, în câmpie. Foarte curioasă această cerere. De multe ori inventam, dar cred că inventam în spiritul adevărului. Este un loc binecuvântat”, a conchis academicianul.

De aici cererea lui Eugen Simion ca Fănuș Neagu să intre alături de clasici în colecția “Opere fundamentale”: “Vreau ca Fănuș Neagu să nu apuce volumul 200. Vreau ca el să intre mai repede în această serie. Nu câștigăm eu și Fundația Academiei pe care o conduc niciun leu, dar facem un serviciu literaturii române. Nu este bine să-i avem pe toți clasicii literaturii române? Eu cred că este bine”.

11057730_1135325316496317_1745771968030536306_n

Târgul de CʼArte s-a desfășurat la Casa Tineretului în perioada 21 – 25 octombrie fiind organizat de Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” în colaborare cu Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România.

 

 

 

Teodora Soare

 

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Încurajare – Află de aici cine a subliniat importanța candidaturii Brăilei la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021

26 Oct

Scriitorul Dan Lungu, autorul romanului “Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, lansat la prima ediție a Târgului de CʼArte de la Brăila, a fost premiat de organizatorii evenimentului pentru contribuția deosebită la promovarea limbii și literaturii române.

10404287_1135324969829685_4105133176565131861_n

Deși este ambasadorul Iașiului, oraș candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, scriitorul Dan Lungu a ținut să ureze Brăilei succes la această competiție considerând că toate participantele au de câștigat în cadrul acestui proiect, chiar dacă marele premiu revine unui singur proiect.

“Vreau să urez succes Brăilei în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, deși sunt ambasador al Iașiului. Vreau să vă urez succes pentru că este extrem de important ca tot mai multe orașe să intre în această competiție. Până la urmă aproape nici nu contează cine câștigă. Contează că ele intră pe un drum, fac ceva, se solidarizează în jurul unui proiect, sensibilizează decidenții politici poate deblochează și niște resurse financiare. Este important tot drumul pe acest proiect. O să câștige Iașiul, o să câștige Timișoara, o să câștige Clujul, este foarte greu de spus. Nu contează. Important este că participă 14 orașe din România care iată că intră într-o competiție, dar fiecare competiție este cu sine. Până la urmă este un proiect de oraș nu este în detrimentul altora. Fiecare are de câștigat. Urez succes Brăilei ca și celorlalte orașe pentru că până la urmă are de câștigat cultura ceea ce mie mi se pare esențial”, a precizat Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi conferenţiar dr. la Catedra de Sociologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

12043086_1135324916496357_8834163604758788056_n

Vă reamintim că și directorul adjunct al Muzeului Brăilei “Carol I”, dr. Zamfir Bălan a primit premiu pentru contribuția deosebită la promovarea limbii și literaturii române.

12038342_1135825596446289_1227391937637153366_n

Târgul de CʼArte s-a desfășurat la Casa Tineretului în perioada 21 – 25 octombrie fiind organizat de Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” în colaborare cu Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România.

 

Teodora Soare

 

 
No Comments

Posted in Diverse