RSS
 

Posts Tagged ‘voluntariat’

„Clubul de vacanță 2015″ în finala Galei Naționale a Voluntarilor

07 Dec

„Clubul de vacanță 2015″ al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila a intrat în acest an în finala Galei Nationale a Voluntarilor la secțiunea “Proiecte de educație”. Gala Națională a Voluntarilor 2015 se desfășoară în cadrul proiectului „Voluntariatul prinde VOLUM în România” finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. În cadrul evenimentului din 14 decembrie, la București, se vor premia voluntarii, proiectele de voluntariat, coordonatorii de voluntari și centrele de voluntariat cu rezultatele deosebite pe durata anului 2015.

„Clubul de vacanță 2015″, ajuns la a treia ediție, a reușit pentru șase săptămâni să aducă la Bibliotecă 300 de copii pe zi pentru a se distra și a învăța prin joc lucruri noi. Cele 43 de ateliere propuse de 50 de voluntari au fost atât de diversificate, încât fiecare copil a găsit cu siguranță ceva pe gustul lui: ateliere de croitorie, quilling, sticlărie, ceramică etc., activități sportive: majorete, șah, GO, tenis, zumba, balet, dansuri populare și sportive etc. Toate cele 43 de ateliere au fost susținute de voluntari, inclusiv categorii profesionale foarte ocupate, precum medici, instructori pe diferite discipline sportive, iar categoria profesională cea mai activă în rândul voluntarilor a fost dată de cadrele didactice. 50 de voluntari au fost implicați în cadrul acestui proiect, fiind nevoie de 1000 de ore de voluntariat pentru buna desfășurare a Clubului de vacanță.

DSC06990

Mega Party la încheierea Clubului de vacanță

DSC06231

Atelier Handmade la Ludotecă

Testimonial:
„Vă mulțumim pentru această excelentă inițiativă de a oferi copiilor, în perioada vacanței de vară, atâtea ateliere prin care ei să-și petreacă zilele libere într-un mod atât de plăcut. Fiind propuse activități diverse, orice copil a putut să-și aleagă ceva pe gustul lui. Matei al meu a dorit să meargă la geografie distractivă și la cursul de limba engleză și i-a plăcut atât de mult, încât m-a întrebat când mai trebuie să vină. Știu că veți face și la anul, pentru că am participat și anii trecuți. Vă doresc succes și să nu renunțați la proiect!” (Silvia Mareș, părinte beneficiar).

„Ne dorim să câștigăm marele premiu și este important că munca noastră este apreciată la nivel național. Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest lucru: voluntari, colegi-bibliotecari implicați în echipa de proiect, bunici, părinți, copii” – declară Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu Relații cu Publicul, coordonator de voluntari la nivelul Bibliotecii.

Felicitări și succes în finală!

 
No Comments

Posted in Diverse

 

SNV 2012 la Braila

11 Jun

De ce Saptamâna Nationala a Voluntariatului (SNV) la Biblioteca Judeteana Braila, organizata de ANBPR – Filiala Braila si Centrul de Tineret TinKlub Braila?

Pentru ca vrem sa fim mai aproape de tineri, un segment de public care nu este atras suficient de noi, pentru ca dorim sa strângem cu adevarat legaturile cu ONG-urile brailene, pentru ca dorim sa fim utili si vizibili pentru comunitatea braileana si pentru ca oamenii trebuie sa stie ca biblioteca nu înseamna doar un mare depozit de carte, ci un spatiu unde ne putem refugia daca dorim sa aflam ceva, daca dorim sa învatam lucruri noi, dar si daca vrem sa petrecem timpul liber, sa socializam sau sa fim de ajutor celorlalti din jurul nostru.

În aceste zile, alaturi de partenerii nostri (si veti vedea cât de multi s-au strâns în jurul nostru), am reusit cam tot ceea ce ne-am propus mai sus.

Ideea a venit de la un tânar, Gabriel Niculita (presedintele Centrului de Tineret TinKlub) care mi-a propus sa ne implicam în SNV 2012. Pentru ca nu aveam de unde sa stiu ce va urma, am zis da, chiar cu entuziasm. Daca stau sa ma gândesc, si acum, dupa ce zilele SNV s-au terminat si stiu câta munca a însemnat totul, dar si câte satisfactii, as lua-o de la capat.

Dupa ce am stabilit ca vom face SNV si la Braila, a urmat o perioada destul de grea: cea de contactare a partenerilor nostri. A fost foarte multa corespondenta (electronica, din fericire) la mijloc. Însa mesajele au fost diferite, pentru ca au avut destinatari diferiti: ONG-uri, institutii publice si mass-media. Am scris foarte multe e-mailuri în care am tinut legatura permanent cu toti, astfel încât viitorii nostri parteneri sa sesizeze seriozitate si atentie pentru ei. Este foarte importanta aceasta parte si obligatorie pentru reusita unei actiuni.

A urmat o întâlnire pregatitoare si am fost placut surprinsi de reactia ONG-urilor care au raspuns (nu toate, desigur) si au rezervat spatiu în calendarul de activitati al SNV. Dupa aceasta întâlnire ne-am dat seama ca va fi o saptamâna încarcata, dar foarte frumoasa si diversa. Rezultatul a fost acest program: http://www.bjbraila.ro/bjpi/images/pdf/snv.pdf

Corespondenta între parteneri a continuat, am contactat si Liceul de arta Hariclea Darclee, Scoala Populara de Arta Vespasian Lungu si Primaria Braila. Atât timp cât vor exista în Braila oameni cum sunt cei care ne-au ajutat, lucrurile nu sunt pierdute definitiv. Am gasit întelegere si o mâna de ajutor care au contat enorm. Toate aceste institutii au avut un program foarte încarcat si totusi si-au facut timp si pentru noi.

Dupa corespondenta a urmat promovarea, adica afise, comunicate de presa, publicarea în mediul virtual si, la final, invitatiile, cumparaturile pentru materialele necesare si alte alergaturi.

Deschiderea „oficiala” a SNV a avut loc miercuri, la Biblioteca Judeteana, unde prezenta unui numar atât de mare de invitati a dat un aer festiv si special acestui eveniment. M-am bucurat sa vad ca doi oameni, eu si Gabi Niculita, am fost autorii primei întâlniri cu adevarat importante a ONG-urilor brailene. Acesta sa spunem ca a fost meritul nostru, pentru ca ceea ce s-a întâmplat apoi a fost meritul invitatilor nostri, care au „stralucit” asa cum am mai afirmat deja.

De mare folos ne-a fost prezenta urmatorilor invitati: Florentina Arama, Primaria Braila; prof. Paul Prus, Inspectoratul Scolar Judetean.

ONG-uri participante: Olga Condrat, Centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog; Adriana Vadeanu, Andreea Mihalache, ANMRF Louis Pasteur; Cornelia Negoita, Mihaela Constantin, Maria Pata, Anima Caste; Mirela Sârbu, TinKlub; Stela Stan, Fundatia Prohomini; Florica Focsa, Crucea Rosie Româna, Filiala Braila; Gabriela Cazacu, AIESTCAEESV; Gabriel Lâla, Asociatia Clubul de Turism Proilavia; Camelia Banica, Alina Stefan, Ana Enescu, Organizatia Trebuie!; Alexandra Pârlog, Irina Anghel, Asociatia Pro Democratia – Club Braila, Viorica Alexandru, Initiativa Cetatenilor Seniori Braila (ordinea este aleatorie).

Dupa prezentarile de rigoare ale participantilor, care au avut un rost important, sa ne cunoastem mai bine dar si sa ne introduca într-un mod relaxat în atmosfera generatoare de idei care construiesc, am trecut la planuri. E o placere sa asculti ONG-urile când „pun tara la cale”: multe idei, atitudine pozitiva si concluzii eficiente. Printre ele: importanta obtinerii de spatiu pentru un Centru de Tineret, crearea de instrumente necesare comunicarii, promovarii, dar si organizarii mai bune a ONG-urilor (portal, lista de discutii, calendar comun de evenimente) si planificarea unor întâlniri similare, pentru ca toti am cazut de acord ca sunt benefice.

Înca de la organizarea Târgului de oferte pentru Voluntari din decembrie 2012, mi-am propus ca ONG-urile si voluntariatul brailean sa aiba o publicatie numai a lor si, cu colaborare, am putut sa lansam primul numar al publicatiei numita sugestiv Pentru comunitate – buletinul voluntariatului brailean.

Ca bibliotecar pot spune ca aceasta coalitie gazduita de Biblioteca este un lucru care trebuie sa ne bucure, comunitatea braileana trebuie sa înteleaga ce potential ne-exploatat exista într-o biblioteca publica, faptul ca avem oamenii pregatiti si care se adapteaza cu usurinta la tot felul de solicitari. Alaturi de ONG-uri putem face lucruri extraordinare, dovada este chiar SNV 2012.

O data ce zilele SNV au început, activitatile au început sa curga. A doua zi, joi 17 mai, tot la Biblioteca, doamnele Mihaela Milea de la Centrul de Informare Europe Direct Braila si Viorica Alexandru de la Initiativa Cetatenilor Seniori au pregatit un concurs numit Europa Interactiva. Cei care s-au oprit la standul plin de materiale despre Uniunea Europeana, au primit tot felul de premii, doar raspunzând la o întrebare pe tematica europeana. A fost foarte amuzant si numai terminarea premiilor a condus si la terminarea activitatii.

Între timp, în sala de activitati a Bibliotecii, se desfasura o conferinta de presa a Asociatiei Clubul de Turism Proilavia care împreuna cu ANBPR – Filiala Braila si Asociatia Nevazatorilor din România, Filiala Braila au anuntat în mod public implementarea unui proiect nou, Festivalul Uniti prin arta, care îsi propune sa atraga tinerii cu sau fara dizabilitati sa performeze în muzica, poezie sau orice alt fel de activitati culturale.

Ziua de vineri, 18 mai, a debutat cu emotii mari, pentru ca ne propunesem sa folosim platoul din fata Bibliotecii pentru a realiza ateliere de pictura, lutarit, quilling, origami etc. Dimineata a debutat cu un vânt rece, cu amenintarea ploii si nimic nu arata ca s-ar îmbunatati mai târziu. Cu regret am stabilit ca nu este de stat afara si ne-am refugiat în holul principal al bibliotecii.

Din fericire, holul ne-a permis zonarea si, dupa ceva aranjari, am obtinut o masa de modelaj si un atelier de lutarit si pictura. Un alt spatiu a fost destinat muzicii si demonstratiilor practice.

Este momentul sa îi numim pe cei care, alaturi de mine si Gabi Niculita, au voluntariat pentru copiii si tinerii care au intrat ca oaspeti în biblioteca.

Profesorii de la Liceul de Arta Hariclea Darclee Elisabeta Volcu, Ana Maria Iordache si Lucian Constantin au lucrat fara încetare de la ora 16 la ora 19 facând facepainting, palariute vesele si modelaj din lut. Colegele mele Mihaela Lungu, Doinita Stanciu si Leta Raileanu au organizat atelierul de quilling, iar voluntarul Voltin Isaac Cano Escasany a strâns cu pricepere amatorii de origami.

Scoala Populara de Arte Vespasian Lungu, prin amabilitatea directorului Romeo Bunea si a copiilor sai talentati ne-a oferit un program de cântece de toate felurile si pentru toate vârstele. Efortul lor a fost deosebit si au dat multa culoare sonora unei activitati bazata preponderent pe culoarea vopselurilor.

Un moment inedit a fost creat de voluntarii de la Crucea Rosie Româna, Filiala Braila, care au demonstrat practic cum se face în mod corect o resuscitare cardio-respiratorie si cum se acorda primul ajutor unei persoane scoase dintr-un incendiu. Desi totul parea o gluma, cei prezenti au privit cu atentie demonstratia si au încercat sa memoreze cât mai bine pasii care trebuiesc urmati. Mi-a placut foarte mult echipa de voluntari de la Crucea Rosie din multe puncte de vedere: pregatire, implicare, atitudine. Poate vom mai face si alte activitati împreuna!

Nu în ultimul rând, Clubul Voltin a fost prezent si el pe simezele Bibliotecii cu o expozitie deosebita realizata tot de voluntari, cu imagini din Braila si împrejurimi.

În realitate lucrurile nu au fost atât de structurate pe cât le-am descris eu. Holul Bibliotecii a fost plin de o mare de oameni de toate vârstele, fiecare alegându-si activitatea preferata. În aceasta dupa amiaza biblioteca publica, la Braila, s-a reinventat si si-a atins menirea de biblioteca moderna, fiind pe masura oricarei biblioteci din tarile care au ceva de spus în acest sens.

O parte din organizatorii SNV 2012

Ar fi nedrept daca nu as aminti si angajatii Bibliotecii din sectorul administrativ, care la fiecare activitate muncesc enorm astfel încât invitatii nostri sa gaseasca totul impecabil. Si de data aceasta ne-au ajutat la organizarea spatiului astfel încât sa corespunda cu scopurile pe care ni le-am propus.

Mai avem o zi de SNV, care trebuie sa se desfasoare în Parcul Monument din orasul nostru si în localitatea Cazasu. În ambele situatii avem, din nou, nevoie de vreme frumoasa, dar prognozele ne anunta sec: cod galben de ploaie, vânt etc!

Orice ar fi, stabilesc cu Gabi ca noi trebuie sa fim acolo si daca se vor tine activitatile si daca nu se vor tine. Ajung în Parcul Monument si surpriza: Organizatia Trebuie! este la datorie, ei au organizat o competitie sportiva foarte bine pusa la punct pentru copiii si tinerii cu dizabilitati. Intru în grupul organizatiei si sunt primita cu multa voie buna. Pe loc devin si eu mai vesela, contaminata de atitudinea copiilor de aici. Mica stafeta merge struna, sub coordonarea atenta a doamnei Teodora Ilie (presedinta organizatiei),  a parintilor si a voluntarilor. La sfârsit se dau si premii si îmi dau seama ca am asistat la o eveniment foarte frumos, în care niste copii cu probleme mari de sanatate au avut parte de bucurie si atentie.

Gabriel Lâla de la Clubul de Turism Proilavia asteapta rabdator sa-i vina rândul: dupa terminarea actiunii celor de la Trebuie! voluntarii au fost curiosi sa afle cum se face orientare turistica la modul aplicat. Gabi Lâla avea pregatite traseele, a ascuns indiciile si da ultimele instructiuni despre cum se foloseste o busola. Se face o tura pregatitoare. Copiii, la instruire, pareau cam nedumeriti, dar pe teren si-au gasit imediat instinctele si, cu multa distractie, au gasit indiciile. Pacat ca traseele s-au terminat atât de repede, iar ploaia ne-a cam alungat acasa! Poate data viitoare vom avea de-a face cu trasee mai complicate, care sa ne dea de furca, nu gluma!

Când am ajuns acasa am primit vesti bune: la Cazasu activitatea a decurs conform planului, Asociatia Anima Caste, sub îndrumarea doamnei Cornelia Negoita, a readus în atentia copiilor corespondenta traditionala, pe hârtie, folosind serviciile Postei Romane. Aceasta initiativa apartine unui student spaniol si s-a realizat cu sprijinul doamnei profesor Matetovici Elena , de la Scoala Cazasu , care a avut rolul de gazda.

Saptamâna Nationala a Voluntariatului la Braila s-a încheiat frumos, am realizat tot ceea ce ne-am propus, dar cel mai important câstig, din punctul meu de vedere, a constat în frumoasele legaturi pe care le-am creat între cei care au participat la evenimente. Cred ca, prin aceasta saptamâna, ONG-urile brailene au facut un pas înainte, voluntariatul brailean a facut un mare pas înainte, iar Biblioteca Judeteana si bibliotecarii au un mare merit în realizarea acestui lucru.

Corina Ciuraru

Presedinte ANBPR – Filiala Braila

 

Ziua Europei la Braila

10 May

Pentru ca România este stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene din  anul 2007, iar 9 mai a fost ziua Europei, Biblioteca Jude?eana „Panait Istrati” Braila în colaborare cu partenerul sau de proiecte, Clubul de voluntariat Voltin Braila nu avea cum sa marcheze evenimentul altfel, decât prin organizarea unei manifestari culturale. A?a se face ca foaierul bibliotecii a devenit locul de desfa?urare al unui concurs de cuno?tin?e generale în ceea ce prive?te Uniunea Europeana, adresat tinerilor voluntari, la care au participat concuren?i, liceeni ?i studen?i, atât din România cât ?i din Spania ?i Fran?a.

Moderatorii evenimentului au fost Andreea Cristina Mihalache ?i Ionu? Negru?. Atmosfera a fost degajata ?i de?i tinerii erau concuren?i, aceasta nu i-a împiedicat sa socializeze atât în româna cât ?i în engleza ?i sa devina prieteni, pentru ca to?i erau ceta?eni europeni ?i purtau tricouri albastre, inscrip?ionate cu motto-ul „EVS. ethics, share, means, care”.

Întrebarile au vizat teme precum: ce este ?i cum func?ioneaza Uniunea Europeana, care sunt statele membre ?i când au aderat ele la Uniune, institu?iile, simbolurile ?i politicile Uniunii, avantajele pie?ei ?i monedei unice. Dintr-o data în foaier s-a facut lini?te, concuren?ii tratând cu maxima seriozitate competi?ia, fiecare dorindu-?i sa câ?tige. Punctajul maxim l-a ob?inut însa Bucur Catalin ?tefan, un student brailean. Participan?ii au ob?inut diplome ?i premii în func?ie de rezultatele ob?inute, însa ceea ce i-a determinat sa participe a fost dorin?a de verificare a cuno?tin?elor propii ?i omagierea Zilei EUROPEI.

Manifestarea, a?a cum am precizat, a reunit tineri din toate col?urile Europei, care în urma acestui consurs au ramas prieteni ?i ?i-au promis ca vor pastra legatura, pâna la viitoarea sarbatoare a Europei când precis se vor revedea ?i se vor lua la întrecere, asta ?i pentru ca organizatorii i-au asigurat pe to?i cei prezen?i ca la anul vor fi din nou amfitrionii Zilei Europei la Braila.

Monica Ionescu

Bibliotecar

 

Si printre ONG-urile brailene

07 Apr

ANBPR – Filiala Braila este un ONG relativ nou printre organizatiile similare din Braila. Desi este o structura profesionala, în scurtul timp de când fiinteaza cu personalitate juridica, ANBPR – Filiala Braila sustine în egala masura interesele bibliotecarilor din bibliotecile publice brailene, dar si comunitate braileana pentru care s-a implicat prin realizarea de diverse actiuni si parteneriate.

Nu este usor, însa printre obiectivele noastre este continuarea realizarii de parteneriate cu cât mai multe ONG-uri brailene, lucru care ne ajuta la crearea de noi servicii pentru public si la întarirea în comunitate a rolului bibliotecarului, ca profesionist implicat în informarea, instruirea, dar si recreerea sau oferirea de multiple posibilitati de socializare pentru braileni. Deocamdata am reusit sa colaboram deosebit de bine cu câteva organizatii non-profit brailene, pe care ne putem baza si cu care, am organizat sau vom organiza evenimente de impact pentru comunitate.

Acum avem alte oportunitati si cea mai recenta dintre ele este faptul ca bibliotecarii se pot instrui folosind si caile utilizate de ONG-uri, avem acces la bazele de date specifice lor si putem aplica pentru proiecte unde eligibile sunt numai ONG-urile.

În perioada 3-5 aprilie Centrul Europe Direct a organizat cursul Scrierea de propunerilor de finantate în context TiA (Tineret în actiune), folosind linia de instruire a (ANPCDEFP) Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale. De la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila au dorit sa aplice pentru participarea la acest curs: Corina Ciuraru, Laura Caplea, Ion Volcu si Catalin Rîsnoveanu. Toti sunt membri ANBPR –Filiala Braila si au trecut de faza de selectie. Alaturi de noi au mai fost si alti reprezentanti din diverse ONG-uri brailene si unul din Ialomita.

Cursul, din punctul meu de vedere, a întrecut asteptarile: cele doua formatoare Adina M. Calafeteanu si Alisia Damian au demonstrat experienta în predarea informatiilor, ceea ce s-a vazut prin stilul detasat, non-formal de predare, specific de altfel cursurilor TiA.

O trecere sumara în revista a programei de curs ar suna astfel: dupa partea inerenta de cunoastere reciproca, s-a vorbit despre TiA, despre care auzisem destul de multe, însa nu mai aveam informatii recente despre program. S-a trecut la scrierea de proiecte si am început cu arborele proiectului, am înteles cât de important este în redactarea unui proiect care sa fie câstigator. A trebuit sa gândim cum programam actiunile proiectului si durata lui. Apoi ni s-a explicat cum functioneaza aplicatia semi-online care se foloseste pentru cererea de finantare, ce trebuie sa contina, ce trebuie sa evitam si ce trebuie sa completam fara sa omitem.  Am vorbit despre acel punct care sperie pe orice aplicant si anume, bugetul, care în TiA nu este prea complicat deoarece cheltuielile sunt destul de restrictionate, nefiind eligibile decât transportul si cazarea si masa tinerilor inclusi în proiect. Nu s-a omis nici prezentarea resurselor pe care am putea sa le folosim atunci când suntem interesati sa aplicam pentru o finantare TiA.

Si sa nu uitam de suprizele care ne-au mai scos din finantari, obiective, actiuni si activitati: gândaceii de la gradinita altfel, prezenta pe final a lui Eduard Niculita sau negresele cu aroma de lamâie ale lui Ion.

Au fost trei zile intense, frumoase si folositoare pentru dezvoltarea profesionala, dar si personala a participantilor. Pentru noi, bibliotecarii, este înca o oportunitate care s-a deschis în momentul în care am pasit în lumea ONG-urilor si posibilitatea sa lucram mai mult cu tineri si pentru tineri.

Catalin si Laura, la inceputul cursului

Hai sa ne cunoastem, ce ne place, ce nu...

Un quiz în care am învatat mai multe despre TiA

Formatoarele au jurizat mica noastra competitie

S-a depus multa ambitie si implicare pentru a fi cei mai buni 🙂

Aparent ne jucam, însa, în realitate, evaluam

Niste invitati "altfel"

Revenim la munca si ne concentram pe ideea noastra de proiect

Cam asa arata 8 zile de activitate cu tinerii prin TiA

"Arborii" care descriu nevoia comunitatii, cauzele, efectele, scopul, obiectivele si rezultatele sunt gata! Uf!

Cele doua simpatice formatoare: Adina si Alisia

Resurse TiA

Masuri de siguranta si protectie când lucrezi cu tineri

Sa speram ca, noi cei care am participat la aceste cursuri, vom merge mai departe si vom folosi aceste informatii pentru a crea o organizatie mai puternica , cu membrii activi si cu servicii diversificate pentru comunitate.

 Multumim, Alisia, Adina, ANPCDEFP si CED Braila!

Corina Ciuraru

Presedinte ANBPR – Filiala Braila

 

 

Voluntar la biblioteca – o experienta de neuitat

22 Jan

Sub îndemnul “E u?or sa fii voluntar”, în 2011 – “Anul European al Voluntariatului”, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România-Filiala Braila în colaborare cu Asociatia pentru Integrare Europeana a Tinerilor prin Cultura, Arta, Educatie, Ecoturism, Sport si Voluntariat a organizat Târgul de oferte pentru voluntari, o manifestare ce a stârnit interesul multor tineri.

Iulia Golub este unul dintre voluntarii no?tri activi. Pentru a o cunoaste mai bine si a afla ce impresie i-a lasat aceasta colaborare inedita, am rugat-o sa împarta?easca ?i altor tineri aceasta experien?a de via?a, pâna la urma.

M.I. Ce studii ai absolvit?

I.G.  Facultatea de Muzica, Universitatea “Spiru Haret” si Facultatea de Stiinte Administrative si Comunicare (cu master inclus) din cadrul Universita?ii ”Constantin Brâncoveanu” Pite?ti.

M.I.  Ce hobby-uri ai?

I.G.   Am multe pasiuni: muzica, lectura, dansul, înotul, internetul si exersarea limbii engleze.

M.I.   Ce te-a determinat sa devii voluntar la biblioteca?

I.G.    Am vazut anun?ul despre Târgul de oferte pentru voluntari si din moment ce nu mi-am gasit înca  un loc de munca, m-am decis sa fac voluntariat, ceea ce cu siguran?a nu va trece neobservat în CV-ul meu.

M.I.  Ti-a placut sa lucrezi cu publicul? Ai mai fost în postura aceasta pâna acum?

I.G.   N-am mai fost în aceasta postura, dar mi-a placut contactul direct cu oamenii. Am vazut ca vin la biblioteca oameni din toate categoriile de vârsta: elevi, studenti, vârsta mijlocie, pensionari. Mi-a placut sa vad ca oamenii citesc, contrar a ceea ce se spune, ca n-ar mai fi interesa?i de literatura. Mi-a facut placere sa-i ajut atunci când mi-au cerut informatii cu privire la gasirea unor car?i, când ceilalti colegi erau ocupa?i. Cu siguran?a ca fara sprijinul ?i îndrumarea adevara?ilor bibliotecari nu m-a? fi descurt la fel de bine.

M.I.   Dinauntrul ei, biblioteca si în special Biroul de Împrumut este asa cum  ti-ai inchipuit?

I.G.    Întotdeauna m-am simtit bine în universul cartilor si o activitate în acest domeniu îmi place. Ca cititor, remarcam numai bibliotecarul de la pupitru ?i multitudinea de carti, dar lucrând efectiv la o sectie de împrumut, am vazut exact ce presupune munca de bibliotecar în toata amploarea ei: împartirea cartilor pe domenii, asezarea acestora la raft, îndrumarea cititorilor si altele… În orele de vârf, când bibliotecarii sunt solicita?i mai mult, ajutorul voluntarilor este binevenit…

M.I.    Crezi ca te va ajuta aceasta experienta în ceea ce vei întreprinde de acum înainte, în viata?

I.G.    Da, pentru a acumula experienta care se cere într-un CV.  Totodata îmi ofera posibilitatea de a interactiona cu publicul, de a lucra în echipa, ceea ce este important pentru un job în domeniul meu de pregatire profesionala. De asemenea, exercitând o activitate, îmi pot autoevalua eficienta si managementul timpului.

M.I. Vei împartasi si altora din experienta ta?

I.G.   Da, deja am facut-o. Sunt persoane care ar fi interesate si ele de aceasta activitate si chiar mi-au cerut mai multe amanunte, despre ceea ce presupune aceasta. Constat cu surprindere ?i indignare ca la noi în România, în compara?ie cu celelalte state europene, voluntariatul nu este atât de des promovat.

M.I. Î?i multumesc pentru acest interviu si pentru munca pe care o desfasori în biblioteca. Biblioteca îi asteapta pe toti cei interesati sa activeze ca voluntari în cadrul institutiei. Miscarea voluntariatului a luat amploare în România, iar biblioteca este una din institutiile interesate de ea. Una din misiunile bibliotecii  este promovarea ideii de voluntariat la nivelul întregii comunitati, pentru toate vârstele si sectoarele de activitate.

Monica Ionescu

Bibliotecar

 

Un an de voluntariat – o saptamâna de recunoastere a meritelor din partea comunitatii

16 Dec

Sub acest titlu, în perioada  4-9 decembrie 2011, s-au desfasurat o serie de evenimente care au adunat împreuna un numar impresionant  de ONG-uri, unele cu ani de functionare în spate, altele noi, dar cu mare dorinta de a face treaba. Aceasta înlantuire de manifestari au avut ca scop marcarea Anului voluntariatului si a Zilei Internationale a Voluntariatului.

4 decembrie: Educatia populatiei pentru sanatate

Crucea Ro?ie Româna, Filiala Braila a organizat o ac?iune care a avut ca scop principal educarea popula?iei pentru sanatate. În cadrul acestei activita?i, voluntarii organiza?iei au masurat tensiunea persoanelor care au vizitat Complexul Promenada Mall, au facut demonstra?ii de acordarea primului ajutor ?i au învatat ceta?enii sa faca resuscitare cardio-respiratorie.

5 decembrie:  Tânarul voluntar al anului 2011

ANMRF Louis Pasteur – Club Voltin cu ocazia Zilei Interna?ionale a Voluntariatului ?i sub egida Anului European al Voluntariatului a ini?iat ?i desfa?urat, în data de 5 decembrie 2011, cea de-a treia edi?ie a  concursului pentru tineri voluntari  Tânarul Voluntar al Anului, cu scopul promovarii voluntariatului ca parte importanta a vie?ii în societa?ile deschise ?i democratice.

La concurs au participat tineri sau grupuri de tineri pâna la 30 de ani, din jude?ul Braila, care activeaza ca voluntari ?i/sau sunt recomanda?i de catre organiza?ii non-guvernamentale ?i/sau institu?ii publice/?colare care au derulat ?i finalizat proiecte de voluntariat în 2011.

Concursul a cuprins doua sesiuni: prima în care participan?ii – ONG-urile si-au desemnat câte un  voluntar cu cele mai prolifice activita?i, si cea de-a doua sec?iune, în care a fost prezentat proiectul cel mai reu?it ?i întreaga echipa de proiect.  La concurs s-a înscris oricare dintre ONG-urile care au facut din voluntariat expresia altruismului individual ?i dovada ca  “îti pasa” de cei din jur.

O relatare mai amanuntita a modului în care a decurs concursul si modul în care Biblioteca Judeteana “Panait Istrati” Braila si ANBPR – Filiala Braila s-au implicat puteti citi aici.

 

Prezentarea voluntarilor Bibliotecii Judetene Panait Istrati Braila

Echipa Bibliotecii Judetene Braila

6 decembrie: Târgul de oferte pentru voluntari

Deoarece a fost o actiune organizata de ANBPR – Filiala Braila si AIESTCAEESV voi relata mai pe larg modul în care s-a desfasurat.

Initial am pornit de la o idee promovata de Gabriela Cazacu, presedintele AIESTCAEESV, care a fost rapid adoptata de mine, dorind sa implic ANBPR – Filiala Braila. Am avut ca parteneri Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila, Consiliul Judetean Braila si Centrul de Informare Europe Direct Braila.

Ne-am propus sa gasim o modalitate practica de a pune în contact direct organizatiile care lucreaza cu voluntari, cu doritorii sa activeze în cadrul lor. Avantajele au fost multiple: ONG-urile si-au putut promova oferta de lucru pentru voluntari, s-au cunoscut mai bine între ele, au încheiat noi parteneriate, iar brailenii au aflat mult mai multe despre voluntariat. Din pacate, acest notiune este, de cele mai multe ori, insuficient cunoscuta si gresit interpretata de catre majoritatea românilor.

Nu a fost usor sa contactam ONG-urile brailene, deoarece în acest moment nu exista o baza de date pe care sa o putem folosi. Am apelat la diverse surse de informare si din acest motiv stim ca nu am reusit sa-i contactam pe toti cei care ar fi putut participa sau ar fi fost interesati de acest eveniment. Cu siguranta, anul viitor vom avea mult mai multi participanti.

Promovarea s-a realizat prin toate canalele care ne-au stat la dispozitie si, din feed back-ul primit ulterior, am aflat ca, desi am folosit presa scrisa, televiziunea, radioul, Internetul, au fost oameni nemultumiti pentru ca nu au stiut de eveniment din timp. Voluntarii au lipit afise în oras, prin scoli, s-au trimis mesaje catre institutiile de învatamânt si multe alte modalitati s-au folosit pentru a anunta evenimentul. Anul viitor, dupa impactul pe care l-a avut aceasta editie, sigur vom avea mai mult sprijin în diseminare.

Cu sprijinul Consiliului Judetean am fost gazduiti de Casa Tineretului, un spatiu amplu, generos, în care am avut toate conditiile sa ne desfasuram.

A venit si ziua în care Târgul si-a deschis portile pentru public. Au fost momente frumoase cele de la început. Nu pot uita înfrigurarea (si la propriu si la figurat) cu care standurile au fost aranjate de fiecare ONG. Era un soi de emotie, de tensiune, pentru ca nu stiam ce va urma: vor veni brailenii? Exista sansa pentru voluntariat în Braila?

Pregatiri la Centrul de Tineret TinKlub

Pregatiri la Europe Direct

Creativitatea a avut unda verde

Crucea Rosie isi pregateste strategia

Vremea nu a tinut deloc cu noi: era rece, întunecat si o ploaie marunta parca îsi propusese sa tina în casa toata suflarea. Si, ghinion, presa pe care o asteptam alaturi, era grupata la un alt eveniment care a adunat toate oficialitatile orasului. De noi parca uitasera toti, dar stiam ca ziua e lunga si noi vom ramâne pâna la sfârsit aici.

… Au început sa apara: câte unul, câte doi, intrau curiosi si putin timizi, la început. La Târg era cald, caldura venea de la membrii asociatiilor care îsi întâmpinau cu interes potentialii voluntari. Au venit multi tineri, dar si adulti, ceea ce ne-a umplut de bucurie.

Primii vizitatori...

Targul a devenit si un loc de socializare

Nu ai crede ca aceasta aglomeratie o poti gasi la un Târg pentru voluntari

Ore de varf pentru Targul de oferte pentru voluntari

În final, numai cei care nu doreau sa-i ajute pe semenii lor sau sa faca ceva în plus pentru societate nu au gasit un domeniu care sa-i intereseze. Acesta este unul din lucrurile care mi-au placut în mod deosebit la Târg: au participat douasprezece organizatii si fiecare a fost diferita prin activitatea pe care o desfasoara. „Nici nu stiam ca aici se fac atâtea lucruri” era replica de pe buzele tuturor celor care au ascultat „ofertele” asociatiilor.

Voi trece în revista, în ordine aleatorie, participantii:

  • Crucea Rosie, Filiala Braila
  • Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România – Filiala Braila
  • Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog al Judetului Braila
  • Centrul de Informare Europe Direct Braila
  • A.N.M.R.F. Louis Pasteur– Club Voltin
  • Centrul de Tineret TinKlub
  • Asociatia pentru Integrare Europeana a Tinerilor prin Cultura, Arta, Educatie, Ecoturism, Sport si Voluntariat
  • Organizatia pentru copii si adulti cu nevoi speciale Trebuie
  • Asocia?ia Anima Caste Braila
  • Fundatia Pro Homini Braila
  • Asociatia Pro Democratia – Club Braila
  • Asociatia ARIN

Dupa ora prânzului, holul principal al Casei Tineretului  a fost plin de persoane interesate sa afle macar ce se întâmpla acolo. Însa, dupa numarul de înscrieri, a fost foarte clar ca proiectele prezentate de asociatii au tras suficient de multe persoane care doresc sa se alature voluntarilor care deja activeaza.

Standul ANBPR - Filiala Braila (Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila)

Seara a venit pe nesimtite, înconjurati de public. Când muncesti cu oamenii timpul trece foarte repede, daca esti atent la dorintele lor, daca vrei sa fii de folos semenilor tai. La ora închiderii reprezentantii asociatiilor erau obositi, dar multumiti: au vorbit despre ceea ce fac organizatiile lor, publicul a fost foarte receptiv si, în curând, vom fi mai multi voluntari si la anul, mai multi si tot asa…

Fotografiile sunt relevante. Priviti-le si veti întelege putin din atmosfera care a fost la primul Târg al ofertelor pentru voluntari din orasul Braila. În realitate, a fost mult mai frumos!

Cuvintele lor fac mai mult decat cuvintele noastre 🙂

7 decembrie: Voluntarii braileni în spiritul avântenilor

Voluntarii braileni au fost în dialog direct cu directorul Muzeului Brailei, domnul Ionel Cândea. S-a prezentat de catre Brândusa Ilie, muzeograf, un scurt istoric a ac?iunilor de voluntariat desfa?urate în ora?ul nostru. Moderator a fost d-na Cornelia Negoita, Asociatia Anima Caste.

8 decembrie: Gala voluntarilor Europe Direct Braila

Un eveniment organizat de Centrul Europe Direct Braila si gazduit de Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila.

Sub egida “Anul European al Voluntariatului” Centrul Europe Direct Braila a organizat “Gala voluntarilor” cu scopul de a promova ?i populariza voluntariatul în rândul ceta?enilor braileni ?i totodata de a oferi o binemeritata recunoa?tere publica a persoanelor ?i institu?iilor care în anul 2011 s-au implicat alaturi de centru, în astfel de activita?i.

Adriana Marchidanu vorbind despre CIED si UE

În cadrul aceluia?i eveniment, CIED Braila a premiat multiplicatorii de informa?ie europeana ?i câ?tigatorii concursului „Eu original”. Printre multiplicatorii de informatie europeana se numara din anul 2011 si Biblioteca Judeteana  Panait Istrati  Braila cu proiectul Voluntar european pentru comunitatea braileana despre care am scris aici. Laura Caplea si echipa ei de voluntari au meritat diploma primita si vor continua mai departe proiectul.

Dragos Adrian Neagu, directorul BIbliotecii Judetene, primind diploma in calitate de partener CIED

9 decembrie: În 2011 s-au oferit voluntari, haide?i sa-i apreciem!

Asa s-a numit excursia la Bucuresti pe care organizatorii acestei saptamâni pline au oferit-o voluntarilor care s-au distins prin activitatea lor.

S-au vizitat: Agen?ia Na?ionala pentru Programe Comunitare în Domeniul Educa?iei ?i Formarii Profesionale Bucure?ti; Reprezentan?a Comisiei Europene în Romania-Spa?iul Public European si Muzeul Na?ional de Istorie Naturala Grigore Antipa Bucure?ti.

Încheiere:

În aceste zile am fost mândra pentru ca în Braila s-au putut organiza atât de multe evenimente dedicate voluntariatului si pentru ca au fost atâtea organizatii care si-au dat mâna pentru un interes comun: comunitatea braileana. Înseamna ca se poate si ca sunt si unii care au învatat asa cum trebuie forta parteneriatelor. Si e doar începutul!

Fiecare dintre noi are un loc unde s-a format si de care a ramas legat. De ce? Pentru ca acel loc i-a oferit ceva, niste valori, ramase în mintea si în sufletul nostru chiar si atunci când plecam departe de acele locuri. Pentru aceste „daruri” trebuie sa oferim si noi înapoi putin din munca noastra celor care sunt mai în vârsta decât noi, dar si celor care vor veni dupa noi. Este un ciclu care nu trebuie sa se termine niciodata. Acesta este voluntariatul! Nu va temeti sa oferiti, pentru ca veti deveni mai buni si veti primi mai mult înapoi!

Corina Ciuraru

voluntar:

– ANBPR – Filiala Braila

– Grupul Impact

– Asociatia Montana Carpati

 

Gala voluntarilor la Braila, 5 decembrie 2011

15 Dec

Cu prilejul Zilei Europene a Voluntariatului, pe 5 decembrie, în sala mare a Prefecturii Braila s-a desfa?urat cea de-a treia editie a concursului „Tânarul voluntar al anului”, organizat de catre Asociatia ANMRF Louis Pasteur – Club Voltin Braila în parteneriat cu Institutia Prefectului si Centrul „Europe Direct”.

La concursul organizat pe doua sectiuni, „Tânarul voluntar al anului” si „Proiecte si echipe de voluntari”, s-au înscris anul acesta 12 concurenti. Juriul, condus de Adriana Vadeanu, presedintele ANMRF Louis Pasteur – Club Voltin Braila, a deliberat si a stabilit câstigatorii. La sectiunea „Tânarul voluntar al anului”, premiul I i-a revenit Danei Cristina Ilie, de la Fundatia „Trebuie”, locurile II si III revenindu-le pe rând Mihaelei Cârnu, de la Asociatia „Anima Caste” si Emiliei Neculai, de la Asociatia Crucea Rosie. La sectiunea „Proiecte si echipe de voluntari”, distinctia de „Cel mai reprezentativ proiect al anului 2011” a fost câstigata de catre „Ecobaza”, proiect desfasurat de catre tinerii voluntari de la asociatia „Pro Democratia”.

 Biblioteca Jude?eana „Panait Istrati” s-a înscris la sec?iunea „Proiecte ?i echipe de voluntari” cu „Voluntar european pentru comunitatea braileana”- proiect de informare europeana, desfa?urat pe baza parteneriatului dintre ANBPR-Filiala Braila, Europe Direct ?i Biblioteca.  Chiar daca nu ne-am adjudecat premiul – singurul la aceasta sectiune pentru cele opt proiecte înscrise, noi ne bucuram ca am promovat serviciile ?i imaginea Bibliotecii. Avantajele unui astfel de proiect sunt reciproce pentru to?i factorii implica?i, atât pentru institu?ie, voluntari cât ?i pentru comunitate, fiind un exemplu de bune practici. Proiectul a valorificat la un nivel superior ideea de Biblioteca, ca spa?iu destinat informarii ?i educarii în spiritul voluntariatului.

Laura Caplea

Bibliotecar – coordonator proiect

Echipa Bibliotecii Judetene "Panait Istrati" Braila

Voluntarii nostri prezentand proiectul

 

Deschiderea Punctului de Informare Europeana

13 Sep

Ca urmare a unui acord de parteneriat dintre Biblioteca Judeteana si Centrul de Informare „Europe Direct” Braila, luni,  12 septembrie, ora 14, a avut loc deschiderea Punctului de Informare Europeana la sediul central al Bibliotecii. Înfiintarea Punctului de Informare a fost obiectivul principal al proiectului Voluntar european pentru comunitatea braileana derulat în Biblioteca în perioada iulie-septembrie 2011.

La eveniment au participat Adriana Marchidanu si Mihaela Mitea- coordonatori la Centrul de Informare “Europe Direct” Braila si voluntarii implicati în proiect. Au fost prezentate informatii despre “Europe Direct” Braila ca voce a institutiilor Uniunii Europene la nivel local, informatii despre promovarea si cunoasterea Tratatului de la Lisabona si  a Strategiei EUROPA 2020, precum si  despre 2011 ca anul european al voluntariatului. Cel mai activ voluntar al Asociatiei „Europe Direct” a povestit cum a fost implicat în câteva actiuni de voluntariat, fiind un exemplu pentru tinerii ce doresc sa devina cetateni activi si informati.
Punctul de Informare Europeana se adreseaza tuturor membrilor comunitatii, în special tinerilor, pentru ca acestia sa-si cunoasca drepturile si sa aiba acces la diverse oportunitati de studiu si formare profesionala. Serviciile de informare oferite sunt: documente si publicatii ale U.E. (din domeniul educatiei, sanatatii, ecologiei, agriculturii etc.), acces la resurse multimedia, bibliografii la cerere, asistenta în obtinerea de informatii specializate, listare.

Documentele europene expuse la Punctul de Informare vor fi actualizate permanent prin donatii de carti, reviste, brosuri, pliante, CD-uri în lb. româna si engleza  primite de la “Europe Direct” Braila, deoarece este important sa oferim utilizatorilor informatii actuale, oficiale si diversificate. Toti doritorii de informatii europene, dar si cei curiosi sunt asteptati sa ne viziteze. De asemenea, tinerii care vor sa-si petreaca timpul liber în mod util si placut sunt încurajati sa se înscrie în actiunile de voluntariat ale Bibliotecii.

Laura Caplea,

 bibliotecar-coordonator proiect

 

Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila sustine initiativa Speak Up!

29 Aug

Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila a încheiat un parteneriat cu grupul informal de tineri TINKLUB, reprezentat de Eduard Gabriel Niculita, grup care îsi propune deschida un Centru de Tineret în Braila si sa organizeze sase workshop-uri pentru dezvoltarea personala ?i/sau profesionala a tinerilor.

Grupul informal de tineri este alcatuit din 11 tineri: 5 baie?i ?i 6 fete, dintre care 4 membri provin din categoria tinerilor cu oportunitati reduse. Majoritatea lor sunt elevi de liceu, iar o parte sunt integrati în sistemul universitar. O parte din membri au o vasta experienta de voluntariat capatata în urma derularii de proiecte în cadrul Asocia?iei Na?ionale Mutuale România Fran?a Louis Pasteur – Club Voltin Braila.

Dezvoltarea tinerilor apartinând diverselor medii sociale atât pe plan profesional cât si ca individ în comunitate reprezinta scopul principal al proiectului Speak Up, iar obiectivele sunt reprezentate de evolu?ia profesionala a tinerilor pe baza rela?iilor interumane ?i con?tientizarea rela?iilor în societate ?i valorificarea acestora în vederea dezvoltarii personale.

În cadrul acestui proiect, Biblioteca Judeteana Panait Istrati Braila va gazdui în sediul din Calea Calarasilor nr. 52 o serie de cursuri organizate pentru tineri, pe urmatoarele teme de mare interes:

  • Negociere (05.09.2011)
  • Managementul conflictului (16.09.2011)
  • Leadership (19 – 20.09.2011)
  • Abilitati de prezentare (26.09.2011)
  • Team Building (03.10.2011)
  • Comunicare (10.10.2011)

Intervalul orar de desfasurare a workshop-urilor este cuprins între orele 09:00 – 18:00 incluzând pauzele de cafea si masa de prânz !

Cei interesati se pot accesa site-ul: speakup.ucoz.ro, unde vor gasi informatii suplimentare, precum si adresa de contact pentru eventuale înscrieri la aceste workshop-uri.

 
 

Prima etapa a proiectului “Voluntar european pentru comunitatea braileana”

29 Jul

Proiectul Voluntar european pentru comunitatea braileana derulat în Biblioteca Judeteana Panait Istrati, a început pe 27 iulie 2011, cu o sesiune de informare pe teme europene. Au fost prezenti 10 voluntari ce au ales sa se alature Bibliotecii în misiunea de a disemina informatii europene în rândul tinerilor si a întregii comunitati.

Pe ordinea de zi a discutiilor s-au aflat subiecte ca: beneficiile voluntariatului pentru tinerii care aleg sa se implice în astfel de actiuni, informatii generale despre Uniunea Europeana( scurt istoric, principalele institutii comunitare, simbolurile UE- drapelul, imnul, moneda si deviza), precum si înfiintarea Punctului de Informare Europeana în cadrul Bibliotecii, ca urmare a unui acord de  colaborare cu Centrul de Informare Europe Direct, Braila. De asemenea, au fost prezentate diverse oportunitati în materie de educatie si formare profesionala.

Bibliotecile au înteles sa deruleze astfel de proiecte deoarece dispun de potential uman si profesional pentru a sprijini actiuni de voluntariat, depunând o munca plina de convingere si pasiune. Pe viitor Biblioteca se poate implica si în alte proiecte de voluntariat pe linie de organizare, gazduire si promovare.

Le multumim celor 10 voluntari ce s-au alaturat proiectului si asteptam ca la finalul întâlnirilor sa disemineze catre comunitate informatiile obtinute aici. Merita aplauzele noastre urmatorii elevi aflati la început de drum în actiunile de voluntariat: Dragu Mihaela, Stefu Madalina-Andreea, Raileanu Gabriela-Nicoleta, Huiu Andreea-Cristina, Mustata AlinaGeorgiana, Caplea Elena, Raduta Daniela-Ionela, Radu Cristina-Gabriela, Ciochina Bogdan.

Coordonator proiect,

Laura Caplea