RSS
 

Timpul Poveștilor

14 Feb

Miercuri, 07.02.2018, a avut loc prima întâlnire din cadrul proiectului “Timpul poveștilor” desfășurat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila la Centrul Multifuncțional din Lacu Dulce. Scopul proiectului este acela de a promova lectura în rândul copiilor, de a-i familiariza pe aceștia cu poveștile, de a-i apropia de lumea cărților.

Astfel, celor mici li s-a citit „Iepurele de catifea” de Margery Williams, poveste care i-a fascinat pe copii și care le-a demonstrat acestora că visele pot deveni realitate, chiar dacă uneori acest lucru necesită sacrificii. De asemenea, copiii au făcut cunoștință cu amuzantele personaje din “Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”, de Nikolai Nosov, odată cu lecturarea primului capitol al cărții. Nu este de neglijat faptul că în atmosfera plăcută, cei mici și-au exprimat ei înșiși dorința de a citi. Întâlnirile vor continua săptămânal, până în luna iunie a acestui an.

Coordonator proiect, Roxana Neagu, Biblioteca Județeană „Panait Istrati”.

 
 

Leave a Reply